anunturi
grandchef
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

Novaia Gazeta, ultimul bastion al presei independente din Rusia, se închide din cauza cenzurii

GALERIE
Novaia Gazeta
  • Novaia Gazeta
- +

Publicaţia independentă Novaia Gazeta a anunţat luni suspendarea apariţiei sale atât în format online, cât şi în versiunea tipărită, până la sfârşitul operaţiunii militare în Ucraina, într-un moment în care puterea rusă îşi intensifică presiunea împotriva vocilor critice la adresa sa, relatează France Presse, citată de Agerpres.

Într-un comunicat, redactorul-şef al ziarului, Dmitri Muratov, laureat al premiului Nobel pentru Pace în 2021, a explicat că a luat această măsură după ce a primit al doilea avertisment din partea Roskomnadzor (Serviciul federal pentru control în domeniul comunicaţiilor, tehnologiilor informaţionale şi comunicaţiilor în masă) în mai puţin de o săptămână, pentru încălcarea unei controversate legi privind 'agenţii străini '.

'Nu există altă soluţie. Pentru noi şi, ştiu, pentru voi, aceasta este o decizie teribilă şi dureroasă. Dar trebuie să ne protejăm unii pe alţii', le-a transmis într-o scrisoare Muratov cititorilor ziarului.

Concret, Novaia Gazeta este acuzată că nu a precizat că o organizaţie neguvernamentală menţionată într-unul din articolele sale este calificată drept 'agent străin' de către autorităţile ruse, aşa cum cere lege.

Ziarul a primit un prim avertisment pe 22 martie, apoi un al doilea luni.

De la declanşarea invaziei din Ucraina la 24 februarie, site-urile multor mass-media ruse şi străine au fost blocate. Novaia Gazeta era ultimul bastion al presei libere rămase active în Rusia.

Autorităţile au votat mai multe legi care reprimă cu pedepse grele cu închisoarea ceea ce ele consideră a fi 'informaţii false' despre conflictul din Ucraina.

Legea cu privire la 'agenţii străini' este o altă armă utilizată de către autorităţile ruse împotriva organizaţiilor sau persoanelor care critică Kremlinul.

Cei calificaţi drept 'agenţi străini' sunt obligaţi să se prezinte ca atare în fiecare dintre publicaţiile lor, inclusiv pe reţelele de socializare. Şi mass-media care le menţionează trebuie, de asemenea, să precizeze acest aspect de fiecare dată.

Urmăririle penale pentru pentru încălcarea acestei legi pot avea consecinţe grave. În decembrie, cea mai respectată organizaţie neguvernamentală din Rusia, Memorial, care a fost catalogată drept 'agent străin', a fost interzisă pentru că nu a precizat acest statut în anumite publicaţii.

Fondată în 1993, Novaia Gazeta se bucură de reputaţia de înalt profesionalism pentru investigaţiile sale privind corupţia şi încălcările drepturilor omului în Cecenia. Acest angajament a costat viaţa a şase angajaţi ai săi, între care jurnalista Anna Politkovskaia, asasinată în 2006.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

O idee pentru Legea învăţământului superior

Ioan Alexandru TOFAN

O idee pentru Legea învăţământului superior

Ceea ce lipsea, acum 145 de ani, învăţământului superior românesc, era o veritabilă comunitate academică, o formă vie de interacţiune şi dezbatere între membrii breslei învăţătorilor. Cam asta lipseşte şi acum. Suntem prieteni între noi, ne sunăm şi ne vedem din când în când, mai organizăm conferinţe şi colocvii, scriem în aceleaşi reviste şi, rar, ne recenzăm cărţile. Tot din prietenie, mai degrabă. Dar instituţiile unde ne petrecem mare parte a zilei, Universităţile patriei, nu par a se hrăni, cum ar fi normal, din prieteniile noastre.

opinii

Nebuna de la Rhornfield Hall

Codrin Liviu CUȚITARU

Nebuna de la Rhornfield Hall

Meritul „intertextului” lui Jean Rhys este acela de a reconfigura un personaj schematic (în forma sa iniţială) şi de a-i conferi dimensiune psihologică. Fantoma lunatică „Bertha” devine, în acest roman postmodern, sensibila şi nevropata „Antoinette”, victima unui univers rigid şi extrem de neconcesiv cu inadaptaţii.

Criză majoră de încredere în politicienii români

Dan TAPALAGA

Criză majoră de încredere în politicienii români

Lipsa cronică de încredere în liderii politici şi în actualul sistem de partide nu anunţă nimic bun. În momente de criză economică majoră, în situaţia în care inflaţia va muşca şi mai tare din puterea de cumpărare, pe fondul stării generale de iritare amplificate de războiul din Ucraina, este nevoie doar de o scânteie şi butoiul cu pulbere riscă să sară în aer provocând explozii sociale în lanţ.

Călăreţul de aramă: Occidentul şi neliniştea rusă

Ioan STANOMIR

Călăreţul de aramă: Occidentul şi neliniştea rusă

Nici o altă întrebare nu este mai obsedantă în istoria intelectuală a Rusiei decât cea care priveşte propria ei identitate. De trei secole, din clipa în care Petru cel Mare a acordat Moscovei hlamida imperială, Rusia se află prinsă în acest dialog frenetic cu Occidentul. În această oglindă pe care i-o întinde civilizaţia pe care o imită, dar şi pe care o detestă, Rusia îşi poate contempla propriul chip.

pulspulspuls

Un scenariu în care MRU ar împuşca mai mulţi iepuri dintr-o lovitură

Un scenariu în care MRU ar împuşca mai mulţi iepuri dintr-o lovitură

Aşadar, numai ce s-a vorbit la Şcoala politică de vară de pe Bahlui despre şansele fostului premier MRU la candidatura pentru funcţia supremă în târg, că au şi apărut două căi divergente în parcursul său ipotetic. 

Caricatura zilei

Isărescu și calul

Editia PDF

Bancul zilei

Un sofer de TIR opreste la un popas, comanda un sandwich, o cafea si o placinta. Intra trei motociclisti rai, unul îi man&ac (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.