Vot ruşinos ieri în CJ: PNL-PMP, împotriva recuperării pagubelor din dosarele "Alexe-Baba" şi "Ursu"
Dupa 32 de proiecte de hotarâre adoptate cu o exceptie în tot atâtea minute, aproa (...)
citeste totmiercuri, 29.06.2022
Jucătorul de tenis Novak Djokovic spune că preferă să rateze noi trofee decât să fie obligat să-și facă vaccinul împotriva COVID-19. Totuși, vedeta spune că nu este antivaccinist, relatează BBC.
Djokovici a spune că, în schimb, suține dreptul oamenilor de a alege să-și facă sau nu un vaccin. Întrebat de BBC dacă este gata să-și sacrifice participarea la turnee de mare șlem precum Wimbledon și Roland Garros din cauza poziției sale față de vaccin, el a răspuns: „Da, acesta este prețul pe care sunt dispus să-l plătesc”.
„Încerc să fiu deschis cu privire la posibilitatea de a mă vaccina în viitor, pentru că toți încercăm să găsim în mod colectiv cea mai bună soluție pentru a pune capăt pandemiei”, a adăugat sportivul, exprimându-și totuși speranța că în viitor se vor schimba condițiile pentru participarea la turnee.
„Nu am fost niciodată împotriva vaccinării. Înțeleg că, la nivel global, toată lumea încearcă să depună un efort mare pentru a gestiona acest virus și să vedem, sperăm, un final în curând. Înțeleg că există multe critici și că oamenii au teorii despre cât de convenabil a fost că am avut COVID în decembrie, chiar înainte de Australian Open, dar nu ești norocos când faci COVID”, a adăugat el.
Djokovic a fost explulzat din Australia luna trecută, după ce guvernul i-a anulat viza pentru că nu era vaccinat.
Judecătorii care au luat această decizie au spus că poziția sa antivaccinare ar fi putut influența oameni de toate vârstele care îl apreciază ca sportiv. Totodată, judecătorii au ținut cont că Djokovic a participat la un interviu, deși era confirmat pozitiv cu coronavirus.
Potrivit unui test pe care l-a furnizat autorităţilor australiene, Djokovic a fost depistat pozitiv la COVID-19 pe 16 decembrie, dar a doua zi a participat la un eveniment public. Un alt test efectuat pe 22 decembrie a fost negativ.
Însă validitatea acestor teste a fost pusă în discuție în mass-media, inclusiv de către BBC, din cauza numerelor lor de serie. Procurorii din Serbia spun, pe de altă parte, că nu există dovezi care să sugereze că Novak Djokovic a prezentat autorităților australiene teste COVID falsificate. Potrivit anchetatorilor sârbi, certificatele prezentate sunt valide.
Cuvinte cheie: + Novak Djokovic, vaccin, roland garros
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Conferința Naţională de Patologie Infecţioasă 30 iunie - 2 iulie 2022 (P)
Topul liceelor ieșene după mediile la bacalaureat. Sunt surprize!
Ambasadorul Republicii Moldova, în studioul ZdI TV: Basarabia, între Rusia şi UE
COCAINA: Creştere majoră a numărului de şoferi drogaţi în Iaşi, remarcată şi de medicii legişti
Ultimele adăugiri la averea primarului Chirica. Fiul cel mic apare şi el în declaraţie
Eduard Boz, consilier local deştept al PNL, a câştigat 162.000 de lei din consultanţă
Cum a stat şăful cel mare pân’ la ziuă-n club, dând peste cap programul?
FOTBAL - Poli se desparte de portarul care a apărat în Liga I
Un deţinut reclamă că la Penitenciarul Iaşi veceurile nu au tron. A cerut 150.000 euro despăgubiri
Stupefiant: Un judecător invocă “stabilitatea statului” pentru a-l scăpa pe Ciucă
Cristian Tudor Popescu, la Iași: își lansează noul volum „Dumnezeu nu e mort”
Miercuri este sărbătoarea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel. De ce îi celebrăm în aceeaşi zi?
(VIDEO) Polițist agresat în trafic de ”bombardieri” pentru că ”circulă prea încet”
USV Iași organizează săptămâna aceasta admitere la studiile de master
Armata rusă minte cum respiră în privinţa mall-ului bombardat în Ucraina
Ciucă a anunţat că România va avea până la 1 noiembrie depozitele de gaz la capacitate de 80%
Andrew Fletcher de la Depeche Mode a murit din cauza unei rupturi a unei artere
Erdogan anunţă, înainte să plece la summitul NATO, o posibilă întâlnire cu Biden la Madrid
Şeful PSD: Impozitarea progresivă nu va fi implementată anul acesta şi cred că nici anul viitor
Marcel Ciolacu, declaraţii importante despre compensarea preţului la carburanţi
Pentagonul are cel mai mare buget din istoria ţării: 810 miliarde de dolari
Absolvenţi de filologie cu note de 2 şi 3 la examenul de Bacalaureat. Cum este posibil?
Numărul victimelor bombardamentului mall-ului din Kremenciug urcă la 18 morţi
Cauți rochie de nuntă pentru femei plinuțe? Iată recomandările noastre (P)
AUR se laudă că a strâns peste 2 milioane de semnături pentru demiterea preşedintelui Iohannis
"Telefonul negru", cu Ethan Hawk, a dominat box office-ul românesc de weekend (VIDEO)
Soprana Anna Netrebko vrea compensaţii de 350.000 de dolari din partea Metropolitan Opera
Schimbări majore în strategia NATO. Ce se întâmplă pe flancul estic şi în zona Mării Negre
Simona Halep o va întâlni astăzi în primul tur la Wimbledon pe Karolina Muchova
Dmitri Medvedev, fost preşedinte al Rusiei, ameninţă cu al treilea război mondial
Zelenski acuză că statul rus a devenit cea mai mare organizaţie teroristă din lume
Ruşii au luat la ţintă un centru comercial din Ucraina în care se aflau peste 1.000 de oameni
(VIDEO) La Chicerea, Tomeşti, apa curge doar la miezul nopţii, cât un fir de aţă
Absolvenţi de matematică notaţi cu 2 şi 3 la examenul de Bacalaureat. Cum se explică?
În oraşul Harkov alarmele antiaeriene nu contenesc niciodată
Lucian DÎRDALAG7 reîncărcat |
Florin CÎNTIC„Războiul sfânt” al rasei |
Radu PĂRPĂUȚĂThe Show must go on! |
Alex VASILIUBill Evans - un romantic al avangardei |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.