Chirica: 4 dosare / Alexe: 3 dosare. De ce totuşi cei doi nu au motive de îngrijorare până în ziua alegerilor?
Daca cei doi vor câstiga la viitoarele alegeri locale înca o tura în fruntea insti (...)
citeste totjoi, 28.03.2024
Liderul ATP, sârbul Novak Djokovici, a declarat că va lua o decizie privind participarea sa la Australian Open, primul grand slam al anului 2022, după ce va vedea condiţiile pe care le vor pune organizatorii, informează marca.com.
"Voi decide dacă merg sau nu în Australia după ce voi vedea comunicatul oficial de la Tennis Australia (n.r. - federaţia australiană). În acest moment nu avem niciun anunţ sau comunicat oficial. Aşa că, până nu se decide, nu voi mai vorbi despre asta pentru că nu vreau să fac parte din poveştile despre presupuneri şi ce se întâmplă dacă. Când condiţiile oficiale pentru a călători şi a juca în Australia vor fi emise, atunci evident că voi vedea ce fac personal cu asta, deoarece situaţia este, evident, diferită în Australia faţă de majoritatea altor părţi din lume", a declarat Djokovici.
Jucătorul sârb, care a refuzat să dezvăluie dacă este vaccinat sau nu, va evolua la Mastersul de la Paris din această săptămână şi la Turneul Campionilor din noiembrie.
Autorităţile din statul Victoria, unde se află Melbourne, oraşul gazdă al Australian Open, au anunţat că nu vor accepta jucători şi jucătoare nevaccinate la primul grand slam al anului viitor. Autorităţile centrale de la Canberra vor să le permită celor nevaccinaţi intrarea în ţară, cu condiţia să efectueze o carantină de 14 zile.
Cuvinte cheie: + Novak Djokovici, ATP, Australian Open, vaccin
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Ucraina afirmă că a doborât peste noapte 26 de drone de atac ruseşti
Beyoncé, vedeta pop de culoare din Texas, îşi lansează primul album country
Grecia: Cele mai ridicate temperaturi pentru luna martie din ultimii douăzeci de ani
Nissan va investi în unitatea de vehicule electrice Ampere a grupului Renault
Prima Doamnă Jill Biden a scris o carte pentru copii despre pisica de la Casa Albă
Sonda japoneză SLIM a supravieţuit celei de-a doua nopţi pe Lună
Medicamentele hormonale ar putea creşte riscul de tumori cerebrale
PSD Iaşi anunţă că un nou primar PNL va candida pe listele lor la alegerile locale
Ce pot indica modificările patologice ale examenului de urină? (P)
Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat
Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea
Totul despre evaluarea copiilor din Iaşi care vor împlini 6 ani după începerea clasei pregătitoare
O nouă reţea de gaze, cu peste 1.700 de branşamente, într-o comună de lângă Iaşi
Un arhitect în cursa pentru Primăria Iaşi. Este candidat din partea REPER
Expoziţie de enciclopedii la BCU Iaşi, sub titlul “Universul într-o carte”
Permis reţinut în vederea anulării: mergea beat criţă cu maşina prin sat
S-a aprobat o nouă majorare de tarife la CFR Călători. Intră în vigoare luni
Guvernul PSD și Antibiotice Iași: un parteneriat strategic pentru sănătatea românilor (P)
Diana Şoşoacă: Mă gândesc foarte serios să candidez la primăria Iaşiului. Cred că voi candida
Doliu la Tribunalul Iaşi. „A fost un accident”. O judecătoare abia pensionată a murit la 54 de ani
Virusul HIV a fost eliminat din celule, deocamdată, în laborator
Angajat al Primăriei Timișoara, prins de primar copiind la examen cu o cască (P)
Lecția de demagogie politică: Episodul moțiunii de cenzură împotriva Ministerului Agriculturii (P)
Pacient de 22 de ani cu limfagiom chistic de mezocolon, operat cu succes la Arcadia
Ultimele calcule privind posibilitatea ca Iaşul să prindă un post de europarlamentar
“Extraordinara poveste a lui Peter Schlemhil” de Adelbert von Chamisso
Dan CONSTANTINMoştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat |
Codrin Liviu CUȚITARURoboţi |
George ŢURCĂNAŞUDespre discursul regionalist din Moldova (II) |
Bogdan ILIESCUSpărgătoarea de coduri |