Nu a oprit la o trecere de pietoni pe strada Gării şi s-a “lipit” de un dosar penal

marți, 13 februarie 2024, 23:24
1 MIN
 Nu a oprit la o trecere de pietoni pe strada Gării şi s-a “lipit” de un dosar penal

Un ieşean a rămas fără permisul de conducere după ce a evitat să ofere prioritate unui pieton, fapt observat de către o patrulă de poliţie. Agenţii au fost uimiţi să constate faptul că şoferul era beat criţă. Pe numele acestuia au deschis un dosar penal. 

„La data de 12 februarie 2024, poliţiştii Biroului Rutier Iaşi au oprit pentru control un auto, condus de un bărbat în vârstă de 56 de ani, din judeţul Iaşi, care se deplasa pe strada Gării din municipiul Iaşi, care nu a oprit şi nu a acordat prioritate de trecere unui pieton angajat regulementar în traversarea străzii. Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat alcoolscopic, rezultând o alcoolemie de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat. A fost condus la o unitate medicală în vederea prelevării de probe biologice. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul savârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice”, au precizat reprezentanţii Poliţiei Iaşi.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii