Nu ați trecut în piaţa concurenţială? Veți plăti aproape dublu la energie anul viitor!
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi

sambata, 22.01.2022

Nu ați trecut în piaţa concurenţială? Veți plăti aproape dublu la energie anul viitor!

GALERIE
factura
  • factura
- +

Circa 5,5 milioane de consumatori casnici de energie electrică, care nu au trecut în piaţa concurenţială, urmează să primească notificări privind creşterea preţului energiei la 1 ianuarie 2022, transmite Dumitru Chisăliţă, preşedintele Asociaţiei România Inteligentă (AEI). Potrivit acestuia, creşterea preţului energiei electrice este cuprinsă între 58 – 85%.

„Se impune precizarea că deşi consumatorii casnici vor primi aceste notificări, ei nu vor şi achita în perioada 1 ianuarie – 31 martie 2022, aceste noi preţuri la energie electrică. În această perioadă consumatorii de energie electrică vor achita 0,71 lei / kWh, urmând ca aceste creşteri importante de preţ să fie plătite de la 1 aprilie 2022”, a explicat specialistul.

Reprezentantul AEI a mai precizat că, începând cu data de 1 aprilie 2022 aceste preţuri vor fi plătite de consumatorii casnici, astfel pentru un apartament cu 3 camere din București, dacă anul trecut se plătea circa 87 lei/lună, începând cu 1 aprilie 2022 se va plăti 169 lei/lună – adica o dublare a costului cu energia.

Aflați amănunte de pe adevarul.ro.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Avem selecţioner!

Nicolae GRECU

Avem selecţioner!

Dinspre conclavul de la „Casa Fotbalului” se iţesc dâre de fum alb, numai că cine e alesul rămâne un mister.

Filmuletul zilei

opinii

Seimeni (XVI). Instaurarea regimului comunist: colhozul, geaceul, ceapeul (4)

Eugen MUNTEANU

Seimeni (XVI). Instaurarea regimului comunist: colhozul, geaceul, ceapeul (4)

Autorul prezintă în continuare procesul rapid de dispariţie a ţărănimii prin colectivizarea comunistă a agriculturii, aşa cum l‑a perceput în propria copilărie.

Din bucătăria rugăciunii

pr. Constantin STURZU

Din bucătăria rugăciunii

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a consacrat 2022 ca fiind "Anul omagial al rugăciunii în viaţa Bisericii şi a creştinului” şi "Anul comemorativ al sfinţilor isihaşti Simeon Noul Teolog, Grigore Palama şi Paisie de la Neamţ”. De fapt, şi când vorbim despre sfinţii isihaşti, tot despre rugăciune vorbim. Adică despre ceea ce ne orientează spre Dumnezeu.

Economia, ştiinţă sau pseudoştiinţă?

Aurelian-Petruș PLOPEANU

Economia, ştiinţă sau pseudoştiinţă?

„Când teoria matematică este arbitrul suprem al adevărului, devine dificil să vedem diferenţa dintre ştiinţă şi pseudoştiinţă. Rezultatul sunt oameni precum judecătorul din procesul lui Evangeline Adams sau Fiul Raiului din China antică, care au încredere în exactitatea matematică a teoriilor fără a lua în considerare performanţele lor - care confundă matematica cu ştiinţa, raţionalitatea cu realitatea.” (Levinovitz, 2016)

pulspulspuls

Atenţiune, atenţiune! Ta-ra-ram, ta-ra-ram: iaca noua împărţeală a dregătoriilor moldave!

Atenţiune, atenţiune! Ta-ra-ram, ta-ra-ram: iaca noua împărţeală a dregătoriilor moldave!

Veşti noi pe astăzi, stimaţi telespectatori, multe “bombă”, despre noua împărţeală de posturi de şefi regionali din Moldova, la instituţiunile ce au sediul, multe din ele, taman la Iaşi. 

Caricatura zilei

Din cauza Omicron, se lasă cu penalizări

Editia PDF

Bancul zilei

Doi tipi, amândoi casatoriti, stau de vorba: – Nu stiu ce sa ma mai fac! De câte ori vin acasa, dupa ce am ba (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.

    X