După ce am scris ieri că unul dintre cei mai îndemânatici milionari imobiliari ieșeni și-a făcut recent firmă de taxiuri, iar copiii lui sunt duși la școală cu un BMW seria 5 nou-nouț înregistrat ca taxi, ca să meargă pe linia de tramvai din Nicolina-CUG, nu prin traficul infernal de alături, ei bine, ieri au cam sărit și ne-au probozit unii taximetriști concurenți, pe motiv că nu suntem cu informațiile la zi.
Așadar, iacătă despre ce ar fi vorba! Cică cu acel BMW seria 5 galben la culoare copiii au mers la școală pe linia de tramvai anul trecut.
Anul acesta, zice-se, s-a trecut la next level: se merge tot pe acolo, dar cu mașina de mai jos, un Aston Martin nou-nouț, cu preț de catalog undeva la peste 200.000 de coco. Așadar, urare și pentru el: la mai mare, monșer!
Noul val păpușat din zona ochilor albaștri
Una scurtă dar vioaie la final și despre politichia de la Bucale, unde cică se fac și se dau la tăiat cărțile pe ultima sută. Interesant aicea ce spune unul dintre sfătuitorii marinerului, referitor la ultimele mișcări.
«Recunosc strategia lui Traian Basescu. Ludovic Orban a devenit candidatul la președinție din partea aliantei PMP-Forta Dreptei. Unii au oftat, alții s-au bucurat că PMP și Forta Dreptei nu mai au alianță cu USR. S-a zis că s-au certat, că s-au luat de la principii, de la rezultatele la europarlamenatare șamd. Aiurea! „Despărțirea” PMP și a FD de USR, dar mai ales intrarea lui Ludovic Orban în cursa pentru Cotroceni, fac parte din strategia Băsescu de a o duce pe Elena Lasconi în turul doi al prezidențialelor. De la cine ia Orban voturi? De la Ciucă, evident! Cui îi convine acest lucru? Elenei Lasconi, desigur!»
Da, nu prea avem motive să-l credităm pe acest sfătuitor fost gazetar de succes cândva, dar tura asta cre’ c-o să facem o excepție. ba chiar o să-l citâm și cu următoarea zicere, care pare tot punct ochit, punct lovit:
«La cum îl știu pe Traian Basescu, dacă rezultă din calcule că intrarea lui în alegeri va fi în folosul alianței PMP-FD, nu va ezita să candideze pentru un loc de senator la București. Și asta pentru ca PMP și FD să facă pragul electoral, în primul rând. Dar mai este un element care l-ar motiva foarte tare să facă acest pas: eventuala candidatură a lui Iohannis pentru un post de senator pe listele PNL! Cine nu înțelege asta înseamnă că nu-l cunoaște pe Traian Băsescu…»
E și ceva haios aicea, de care sfătuitorul Turcescu, că despre el e vorba, nu ne spune (posibil și din cauza gradului): cum au ajuns doi vechi adversari din politichia românească pe vechi, Băse și Orban, să facă acuma echipă împotriva noului val păpușat de băieții cu ochi albaștri, of…
**** PONT ****
Materialele de mai sus sunt o parodiere umoristică a realităţilor ieşene şi naţionale, realităţi care sunt tratate la modul cel mai serios în articolele de news ale ediţiei noastre. Orice asemănare cu oameni şi fapte din viaţa reală poate fi, aşadar, pur întâmplătoare.
Publicitate și alte recomandări video