Nu frustrarea acumulată e vinovată, ci cei care au închis mai toate „supapele” pentru atenuarea ei

Este tot mai clar acum, după alegerile fără finalitate din noiembrie, dar mai ales după acest ultim tur de alegeri din 4 mai, că motivul pentru care mare parte din alegători a votat un discurs populist nu a fost că li s-a promis ceva anume – case la nu știm câți euro sau alte bazaconii, pe care mulți oricum nici nu le-au crezut –, ci au votat așa dintr-un soi de răzbunare, adesea irațională, un vot de blam dat unei clase politice aflate de prea mult timp la putere și care i-a „închis” orice modalitate de a-și atenua frustrările adunate în timp. Frustrări nu neapărat legate de autoritate, ci sociale, psihologice etc. Când principalele supape sociale de atenuare a frustrării individuale se închid, presiunea acumulată poate duce la explozie. E cam ceea ce vedem acum, în bună parte.

Să luăm aceste cauze pe rând!

Alegerile locale – Poate părea că nu are legătură, dar are: modul de alegere a primarilor, într-un singur tur, decis întâmplător să spunem chiar de coaliția PSD-PNL-UDMR în 2011, este o primă sursă de frustrare socială în România. Una mai puțin văzută, mai puțin dezbătută, dar una imensă la nivelul comunităților locale.

Să luăm exemplul Iașului, că ne este mai la îndemână. Avem un primar neclintit în funcție din 2015, care a câștigat ultimele scrutine cu votul a sub 15% din populația locală cu drept de vot, procente asemănătoare înregistrându-se și la scrutine anterioare. Este clar că marea majoritate a ieșenilor este nemulțumită de cum merg lucrurile în oraș, dar primarul iese mereu același la vot. Nu e greu să sesizezi această imensă frustrare de la Iași doar făcând, în orice zi, o scurtă revistă a grupurilor mari de Facebook locale. Unde se „consumă” toată această uriașă nemulțumire publică din Iași? Dar din miile de comunități locale ale țării, marea lor majoritate aflate cu primari în situații comparabile? Nicăieri: se tot adună undeva și mocnește.

Lipsa opoziției – Marea coaliție PSD-PNL-UDMR-Minorități creată după eliminarea USR de la guvernare a creat o coaliție stabilă, este drept, dar, pe fondul disensiunilor interne din USR, a lăsat spectrul politic fără o opoziție credibilă pentru alegătorii ce voiau o alternativă moderată, nu extremistă. Faptul că AUR, dar și SOS ori POT au performat ulterior la alegerile din noiembrie are ca explicație și acest context. Pentru că a făcut ca frustrările și nemulțumirea provocate de puterea politică să nu aibă unde se disipa decât în zona extremistă. S-a închis astfel și această supapă de eliberare a presiunii politice, care a irumpt astfel unde a putut. Și care irumpe în continuare.

Ruptura dintre aleși și alegători – Depărtarea elitelor politice de omul simplu s-a accentuat an de an, atingând un apogeu în ultimul mandat. De la Traian Băsescu care mergea cu fesul pe cap prin sate, sau chiar Victor Ponta ce urca în barcă la inundații, chiar dacă toate acestea erau în anume măsură PR politic, s-a ajuns în ultima perioadă la lipsa totală a vizitelor, a contactului direct cu alegătorii. Dragnea, chiar și înjurat, tot venea la Iași ca să meargă prin mulțime. Iohannis, Ciucă și Ciolacu au schimbat total acest comportament: evitarea completă a contactului cu mulțimea, de teamă. Și nu vorbim doar de contactul direct, dar chiar și cel mediat, prin rețele sociale sau televiziuni, a devenit doar unul formal, prin comunicate seci, fără pic de empatie socială. Pe deasupra, aroganță maximă. Asta s-a simțit la firul ierbii, și se simte în continuare. Capac la toate acestea: scandalurile de corupție la nivel înalt, și la care clasa politică efectiv nu reacționa. Societatea fierbea mocnit în continuare.

Justiția, televiziunile toxice, distribuția inegală a bunăstării – Peste cele trei mari cauze de mai sus, care au „blocat” efectiv supapele atenuării frustrării sociale, mai putem adăuga Justiția – ca factor de nemulțumire față de numeroasele sentințe revoltătoare ce ajungeau la public, televiziunile toxice – care puneau paie pe foc și întrețineau vâlvătaia, precum și frustrările individuale care s-au acumulat datorită distribuției inegale a bunăstării sociale (vezi un editorial pe această temă AICI). Putem să adăugăm și frustrarea creată de insuccesul social bazat pe Educație, pe criza de modele de succes pe care le oferă societatea românească, pe agresivitatea cu care sunt promovate modelele de succes dubioase.

Toate acestea au creat, în timp, un mix exploziv. Și care nu a putut fi atenuat de supapele sociale clasice de care vorbeam mai sus, blocate rând pe rând de o clasă politică tot mai ineptă, abuzivă, arogantă.

În aceste condiții, nu e deloc de mirare că s-a ajuns aici. Că mulți nu înțelegem cum pot să voteze alții cu asemenea candidați. Că argumentele raționale nu mai au niciun rol pentru jumătate din alegători.

Dar, peste toate acestea, votul are, printre alte funcții mai pregnante, și acest rol social: aduce pe moment ușurarea, „izbăvirea”, eliminarea frustrării. Cine va fi acest izbăvitor, asta vom afla duminică seară…

Publicitate și alte recomandări video