Nu mai băgați ciolănel printre ostrețele gardului, căci auristul Mariusică e-n stare să rupă leațurile

vineri, 20 decembrie 2024, 03:00
1 MIN
 Nu mai băgați ciolănel printre ostrețele gardului, căci auristul Mariusică e-n stare să rupă leațurile

Văleleu, disperat tre’ să mai fie fostul dipotat Mariusică, acum conțilier județean aurist, dacă a ajuns până acolo încât să se mintă singur că până la urmă va apuca și el ciolănelul de-un capăt, chit că acesta e cu totul în brațe la liberali.

Ne-a spus un amic că gazeta amicului lui șantajist, cel cu care în campanie împărțea județul, dar după alegeri au rămas amândoi cu mâna întinsă, a ajuns a prezenta o simplă verificare de rutină a prifectului privind alegerea vicilor la cejău ca o decizie de anulare.

Ceea ce, dincolo de faptul că prin politichia ieșeană râdea lumea de ei, și știut fiind că astfel de informări vin pe filiera lui Mariusică, ne face să credem că s-a ajuns în faza maladivă a disperării, cu sau fără medicație.

Ca să înțelegeți contextul, Mariusică, rămas șomer al politichiei, negociase cu liberalii după alegerile locale susținere în cejău, contra un post de vice de județ pentru el. Numai că liberalii lui Alexe i-au tras clapa: au organizat o ședință pe repede înainte și și-au votat vicii între ei, punându-i tot pe cei vechi, iar Mariusică a rămas bombănind în mijlocul drumului, dând din buze.

Nu-i mai amintim de-acuma ce am mai spus și la alții, căci cu șantajiștii nici la pagubă, nici la câștig, că tot prost ieși. Mai bine să-i promitem că ne gândim să-i punem o vorbă bună la dom’ Costel, poate are nevoie de vreun șef al echipei de electricieni de la casa pătrată. Ee, ce ziceți?

Mitropolia are vice la premărie?

Una și de bine, la final, dacă tot suntem în postul Crăciunului, iubiți drept-credincioși. Iacătă că, în sfârșit, pare că avem un vice la premărie cu frică de Dumnezeu!

Este vorba despre vicepremărița de la partidoi, coana preuteasă Roxana, al cărei soț are parohie bună în oraș, una chiar apreciată în branșă, la Buna Vestire.

Gurile rele s-au și apucat să bârfească pe tema ei, că ar fi conectată și la niscai interese din zona imobiliară. Noi însă, cum ziceam, plecăm deocamdată urechea doar la gurile bune, care zic că, iote, acuma Mitropolia și-a pus și vice la Iași. Hai, Doamne-ajută!

**** PONT ****

Materialele de mai sus sunt o parodiere umoristică a realităţilor ieşene şi naţionale, realităţi care sunt tratate la modul cel mai serios în articolele de news ale ediţiei noastre. Orice asemănare cu oameni şi fapte din viaţa reală poate fi, aşadar, pur întâmplătoare.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii