Nu ne vindem ţara 2.0

vineri, 31 iulie 2020, 01:50
1 MIN
 Nu ne vindem ţara 2.0

De la o vreme, aud tot mai mulţi oameni pronunţându-se în favoarea naţionalizărilor. Astfel de afirmaţii n-ar fi neliniştitoare dacă n-ar veni din partea unor oameni care au, din păcate, şi putere de decizie sau cel puţin de influenţă.

Nu mă refer doar la declaraţiile doamnei eurodeputat Nicolai, ci şi la cele făcute de membri ai actualului Guvern, ba chiar – în forme balcanic-putiniene – de şeful statului.

Dacă băncile nu se solidarizează cu efortul făcut de Guvern în combaterea crizei, ni se spune, ele trebuie pedepsite. Fie prin impozite haiduceşti, fie de-a dreptul prin naţionalizare. Pe de o parte, avem aici o alunecare clară către protecţionism – ispita tuturor guvernelor populiste.

Să presupunem însă că băncile ar fi naţionalizate – cel puţin cele mai importante dintre ele. Ce anume s-ar rezolva cu asta? Ar începe ele să dea credite mai ieftine? Mă tem că nu. E suficient să privim la băncile naţionalizate din Statele Unite şi din Marea Britanie pentru a vedea că naţionalizarea n-a condus la relansarea creditelor. Şi nici n-ar avea cum. Băncile au acordat şi vor acorda întotdeauna credite în funcţie de garanţiile oferite de debitor.

Când a apărut un instrument care părea să ofere garanţii suplimentare – derivatele de credit – băncile au început să ofere credite din ce în ce mai ieftine. Faptul că acest instrument a dispărut le face să redevină prudente şi să îşi aleagă cu atenţie clienţii. În plus, băncile se confruntă azi cu o problemă suplimentară: deflaţia. Cum poate evalua o bancă valoarea unei garanţii imobiliare, de exemplu, dacă preţul caselor cade vertiginos? În aceste condiţii, orice scădere a ratei dobânzii implică riscuri pe care o bancă nu şi le poate asuma. Prudenţa a devenit obligatorie.

Însă chiar dacă băncile şi-ar asuma riscuri suplimentare şi ar ieftini creditele, cine le-ar cumpăra? La fel cum băncile nu pot evalua garanţiile, nici întreprinzătorii nu pot evalua corectitudinea propriului plan de afaceri. Cine vrea să se împrumute când nu ştie rata de succes a afacerii sale – şi astfel nu ştie cum şi dacă poate returna împrumutul? Problema fundamentală pusă azi e cea a predictibilităţii pieţei. Dacă piaţa nu este suficient de predictibilă astfel încât să permită calculul monetar rezonabil, creditele, oricât de atractive ar fi, nu îşi pot găsi clienţi.

Dar fără îndoială că e mai comod să critici băncile decât să găseşti soluţii pentru refacerea predictibilităţii pieţei interne. Şi asta cu atât mai mult cu cât băncile în cauză sunt străine. Regăsim astfel, într-o nouă formă, vechiul strigăt de luptă al celor care, în anii ’90, refuzau transformarea economiei româneşti într-una capitalistă: „Nu ne vindem ţara”.

Care pare să fie problema cu sistemul bancar din România? Conform actualului discurs, problema principală stă în profitul pe care acestea l-au făcut până acum. Iar ostilitatea faţă de profituri e, s-o recunoaştem, ostilitate faţă de capitalism. La urma urmei, profitul e ceea ce caută orice întreprinzător, e premiul pe care speră să-l obţină pentru ceea ce produce.

E interesant faptul că tema profitului revine în discuţie. Pentru că ea sugerează o mentalitate vădit anticapitalistă. Doar dacă ai o viziune ostilă capitalismului noţiunea de profit are conotaţii negative. Iar faptul că unii dintre guvernanţii noştri atacă băncile pe motiv că acestea au înregistrat profituri pare să indice credinţa respectivilor guvernanţi că poporul e anticapitalist şi că primeşte bine acest mesaj.

Nenorocirea este că guvernanţii nu se înşeală. Nu vreau să spun că mentalitatea anticapitalistă e neapărat foarte răspândită. Dar pesemne că ea e suficient de răspândită, chiar şi la 20 de ani după Revoluţie, pentru ca un discurs precum cel ţinut de şeful statului împotriva băncilor să îşi găsească audienţă.

Pe de altă parte, conform discursului, profiturile sunt făcute de străini, care le repatriază şi astfel refuză să fie solidari cu românii în momente de criză. Pe scurt, străinul e un exploatator – ca orice capitalist, de altfel. Combinarea imaginii străinului cu cea a capitalistului exploatator e dătătoare de fiori reci pentru orice individ care crede în libertate şi care recunoaşte beneficiile economiei deschise.

Iată, duşmanul a fost identificat. El e, la urma urmei, duşmanul arhetipal al naţional-poporanismului care caracterizează discursul public românesc de la 1850 încoace. Pentru o societate încă fundamental premodernă, pentru care transformarea obiectelor şi a acţiunilor în mărfuri nu este privită cu ochi buni şi care a preluat din modernitate doar naţionalismul, asumat ca fobie faţă de străini, nici nu putea fi altul.

Nu socialismul se opune dezvoltării noastre, pentru că socialismul a fost întotdeauna perceput la noi ca un corp străin – ci această combinaţie uluitoare de naţionalism şi premodernism care ne defineşte de peste 150 de ani. Acest naţional-poporanism ne face să acceptăm cu indeferenţă capitalismul în vremuri de belşug, dar să-l repudiem imediat, ca pe un corp la fel de străin ca şi socialismul, când promisiunea belşugului devine nesigură.

Sorin Cucerai este traducător şi publicist

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii