
Nu răspunde nimeni la Iaşi de programul de sprijinirea tinerilor pentru obţinerea unei locuinţe?

Bună ziua,
Numele meu este Taru Ovidiu, sunt un absolvent al Facultăţii de Economie şi Administrarea Afacerilor din cadrul Universitatea “A. I. Cuza”, promoţia 2003. În aceeaşi lună în care am promovat examenul de licenţă cu media 9,15 m-am angajat la o firmă de distribuţie ieşeana, iniţial pe poziţie de agent vânzări, ulterior key-account şi supervizor. Am lucrat întotdeauna în mediul privat şi am aşezat mereu pe primul plan interesul clientului.
Vă rog să-mi publicaţi în ziarul dumneavoastră adresa trimisă acum 3 săptămâni către Primăria Iaşi în care ceream lămuriri cu privire la un program la care am aplicat în 2008, pentru care nu am primit nici un răspuns nici până azi. O asemenea atitudine a unui funcţionar public, plătit din banii noştri, mi se pare sfidătoare într-o ţară din UE în anul 2014.
Aş dori să menţionez faptul că nu aparţin nici unui partid politic şi nici nu reprezint interesele cuiva. Vreau doar să pot oferi familiei mele o locuinţă, fiind căsătorit şi având o minunăţie de fată de 4 ani. După 6 ani în care am avut răbdare cu "autorităţile Iaşului", cred că merit măcar un răspuns oficial într-un termen rezonabil. Ar fi o dovadă de minim respect faţă de contribuabil. Din păcate ajungem la vorbele lui V. Eftimiu: "M-am săturat de lichele, daţi-mi o canalie".
Răspunde cineva din cadrul Primăriei pentru aceşti 6 ani irosiţi? Există legislaţie în acest sens? Dacă trimit o adresă către o instituţie publică în UE şi sunt ignorat şi după 6 ani se întâmplă ceva cu cei care răspund şi încasează salarii pentru "implementarea proiectelor"? Tot Primăria ar fi avut de câştigat prin transformarea unor terenuri, care nu aduc nici un venit comunităţii, în blocuri de locuinţe pentru care noi ieşenii am fi plătit imozite la bugetul local în aceşti 6 ani. Managementul defectuos ne afectează pe toţi şi distruge orice idee de meritocraţie. Toate apartamentele ar fi fost plătite de către tineri, acest lucru stimulând sectorul ieşean de construcţii şi firmele de bricolaj locale.
Întregul aparat administrativ este în slujba cetăţeanului sau împotriva lui? Rabelais spunea acum mai bine de jumătate de mileniu că "ignoranţa e mama tuturor relelor". Tratarea cu indiferenţă a interesului cetăţeanului de către cei care, teoretic se afla în slujba sa, are ca efect risipirea oricărei urme de încredere în aparatul administrativ.
Vă mulţumesc anticipat!
Redăm scrisoarea trimisă de Taru Ovidiu pe adresa Primăriei Iaşi:
“Bună ziua,
Mă numesc Taru Ovidiu, m-am născut în Iaşi în 1980 şi am aplicat în 2008 la Programul municipal de sprijinire al tinerilor pentru obţinerea unei locuinţe.
În luna mai a anului 2008, primarul Gheorghe Nichita anunţa că tinerii ieşeni au o nouă posibilitate de a obţine o locuinţă. Programul demarat în mai 2008 presupunea că municipalitatea să pună la dispoziţia tinerilor terenurile necesare pentru amplasarea blocurilor. Tot de la bugetul local ar fi trebuit să fie alocate fonduri pentru realizarea lucrărilor de folosinţă generală, a racordurilor la utilităţi. De cealaltă parte, tinerii trebuiau să plătească sumele necesare pentru construcţia în sine. Constructorul urma să fie selectat de municipalitate prin licitaţie. Finanţarea lucrărilor de la locuinţe ar fi trebuit să fie făcută de tineri. În 2008 se spunea că se vor accepta inclusiv credite ipotecare.
"În funcţie de numărul de tineri care se va înscrie şi de tipul de apartament pe care şi-l doreşte vom pune acel program în aplicare, ceea ce înseamnă teren dat de către Primărie, infrastructură făcută de către Primărie, iar componenţa socială va fi în funcţie de proiectele care sunt din urmă. (…) Vom încuraja locuinţele pentru tineri prin faptul că vom face infrastructura, iar dacă va fi nevoie de o mie, două mii, trei mii de locuinţe, le vom face." Această declaraţie aparţine domnului primar Nichita şi a fost făcută în primăvara anului 2008.
La Constanţa, programul destinat tinerilor a fost similar cu cel de la Iaşi, 9 din cele 18 blocuri estimate a se construi s-au predat deja. Cartierul din Constanţa se întinde pe o suprafaţă de aproximativ 2,4 hectare. Ca şi la Iaşi, terenul a fost pus în mod gratuit la dispoziţia tinerilor. De la bugetul local s-au alocat şi fondurile necesare pentru realizarea lucrărilor de folosinţă generală. Preţurile la locuinţele realizate în Constanta au variat între 460-500 Euro/mp. Întreg cartierul va avea 1.044 locuinţe.
Vă rog să-mi trimiteţi un răspuns oficial legat de stadiul în care se află acest proiect după 6 ani şi jumătate de la demararea lui. Când se va finaliza acest proiect la care am depus cerere în 2008? Ce preţ pe metrul pătrat construit va fi?
Vă mulţumesc anticipat şi aştept răspunsul dumneavoastră.”
Publicitate și alte recomandări video