Secretul „Puiului galben”: producătorii ieșeni explică pas cu pas metoda. „Nu e nimic nesănătos”. Ce spun autorităţile sanitare locale?
Scandalul “Puiului vopsit” a stârnit un val de reactii critice din partea marilor (...)
citeste totvineri, 29.03.2024
Ca să accelereze procedura de recenzare a populației și locuințelor, Comisia Centrală care coordonează recensământul a fost de acord cu reînființarea unor puncte fixe în incinta unor primării din municipiul Iași și din județ. Astfel, pe lângă recenzarea la domiciliu, prin interviul față în față, cetățenii pot să opteze să meargă la aceste centre, unde îi așteaptă personal calificat – la fel ca în prima etapă a recensământului.
În municipiul Iași, aceste centre vor funcționa la sediul primăriei și la centrele de cartier de luni până vineri (8.30-16.30). La Palatul Roznovanu, de pe Pietonal, recenzarea se va putea face și în zilele de sâmbătă și duminică (de la 12 la 20).
CITESTE SI: Cui i-e frică de recensământ? Iaşul, sub media pe ţară. Când vei fi vizitat acasă
În orașele Hârlău și Tg. Frumos, aceste centre vor fi deschise de luni până vineri (8-16), iar la Podu-Iloaiei și în weekend (9-19). Puncte fixe de recenzare vor mai funcționa la primăriile din comunele Aroneanu, Cozmești, Golăiești, Grajduri, Prisăcani, Rediu, Schitu Duca și Stolniceni-Prăjescu (luni-vineri, de la 8 la 16), Bălțați, Bârnova și Miroslava (L-V 9-15 și S-D 9-12), Ciurea (L-J 8-16, iar vineri doar până la ora 14), precum și în Valea Lupului (L-V 15-22 și S-D 9-19).
„Rugăm populația să sprijine efortul recenzorilor de a colecta datele pentru recensământul populației și locuințelor, pentru a obține informații de calitate necesare pentru politicile publice naționale și locale, în domeniul economic și social, inclusiv pentru dezvoltarea umană”, se arată într-o notă de informare primită la redacție. Documentul amintește că recenzarea se desfășoară până pe 17 iulie inclusiv și că participarea este obligatorie, fiind prevăzute amenzi în caz de refuz.
Cuvinte cheie: + recensamant, primarie, acasa, 2022
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Premierul libanez a confundat-o pe Giorgia Meloni cu asistenta ei. Filmul a devenit viral – VIDEO
Amenzi de 100.000 € dacă îți vinzi casa prea ieftin. Ce sumă trebuie să ceri pentru a nu fi anchetat
Cu câte sute de lei crește pensia la recalculare? Cum diferă sumele după județ? Anunț oficial
Profesor condamnat pentru agresarea sexuală a unei eleve. Daune de 35.000 de lei de achitat minorei
Apare un nou tip de concediu plătit în România. Cine va putea beneficia de el
Discriminarea persoanelor cu chelie devine infracțiune în Franța
Liviu Dragnea a mai înființat o firmă. Domeniul-cheie în care fostul lider PSD vrea să facă bani
Un tânăr motociclist a murit după ce s-a izbit de un cap de pod la Chicerea
VIDEO Puștan de 12 ani, filmat conducând un BMW prin Verești/Suceava
Trei copii au ajuns la spital după ce un copac a căzut peste mașina în care se aflau
IMAGINEA ZILEI: fața occidentală a aeroportului Iași după ce s-a deschis marelui public
4,25 milioane de dolari pentru cel mai scump medicament din lume
Bulevardul Socola, închis pe jumătate. Pe unde au fost deviate autobuzele
VIDEO PRIMELE IMAGINI cu craterul format de prăbușirea dronei, la 8 km de Brăila
Prognoză meteo pentru luna aprilie: Temperaturi peste cele normale. În ce zone sunt anunțate ploi
Ciucă se gândește la o confruntare cu Ciolacu la alegerile prezidențiale
Miroslava – comuna cea mai mare și cea mai bogată din regiune. Încotro? (P)
Gamificarea: o aventură magică la școala primară Lorelay! (P)
Este videochatul o nouă cale către independența financiară a fetelor? (P)
Dealer de droguri cu sute de comenzi, iertat de judecători: „A făcut progrese în plan spiritual”
Pavel LUCESCUCine profită de madam Şoşoacă |
Alexandru CĂLINESCUDistrugerea statuilor |
pr. Constantin STURZUDe ce este atât de aspru Postul Mare? |
Codrin Liviu CUȚITARURoboţi |
Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă? |