Nu va fi prea curând pace în lume: mari „plăci tectonice” se realiniază strategic. Vești nu tocmai bune pentru România

Într-un recent interviu acordat postului TV Russia24, George Beebe, fostul director al așa-numitului serviciu de studiere a Rusiei din cadrul CIA, vorbește explicit de faptul că, în acest moment, SUA este conștientă de realitatea că lumea unipolară, cu doar o superputere economică și militară, a murit, și că actuala administrație de la Washington se pregătește deja pentru o lume multipolară.

Iată un paragraf relevant din interviu: „Donald Trump înțelege în mod corect că era unipolarității de după Războiul Rece s-a încheiat și că lumea a intrat într-o perioadă multipolară. Statele Unite vor rămâne o putere semnificativă, poate cea mai însemnată, dar și alții vor juca un rol foarte important. China este dincolo de orice îndoială. Statele Unite se confruntă cu o foarte serioasă întrebare: ce să facă în legătură cu China, având în vedere că puterea acesteia crește. Și nu are sens să ducem o politică de ostilitate pe două fronturi – cu Rusia și China. În ultimă instanță, procedând astfel, le încurajăm să acționeze împreună împotriva Americii. Trump este de părere că, într-o lume multipolară, nici China, nici Rusia nu ar trebui să fie împinse într-un bloc împotriva Statelor Unite, ci ar trebui să creeze condiții pentru relații mai normale. Acest lucru se aplică în primul rând Rusiei – astfel încât aceasta să aibă mai mult spațiu de manevră decât să fie doar partenerul junior al Chinei. Rusia este una dintre marile puteri ale lumii, care ar trebui să aibă relații normale atât cu SUA, cât și cu Europa”.

Interesant, așadar, cum atâtea acuzații de apropiere dintre Trump și Putin, care au baleiat de la afaceri imobiliare până la un posibil șantaj sexual al rușilor, capătă ușor-ușor și raționalitate geostrategică. O raționalitate pe care nici nu prea ai cum să o respingi de la sine. Să reamintim totuși că vorbim de un personaj foarte bine informat și încă foarte influent, care este George Beebe. În plus, este clar că astfel de interviuri nu apar din senin. Niciodată, la acest nivel.

Citite și printre rânduri, în interviul menționat, în care Beebe vorbește inclusiv de India sau lumea arabă din Orientul Mijlociu, putem vedea lucrurile și altfel: SUA, sau Trump în acest moment, văd lumea ca o multipolaritate mai mare decât una bi (SUA- China) sau chiar tripolară (SUA-China-Rusia). Explicația poate fi de altfel foarte simplă: forța economică și strategică a SUA, care va rămâne fără doar și poate mulți ani cea mai redutabilă din lume, se va manifesta mult mai bine într-o lume multipolară cu 5-6 centri decât în una bipolară (SUA versus China&Rusia).

Dar, ce legătură au toate acestea cu recentul conflict Israel-Iran, sau cu mai vechiul război din Ucraina?

Iată o altă afirmație a aceluiași George Beebe: „Este rezonabil să ne așteptăm să ajutăm Rusia să își extindă marja de manevră în propria politică externă… Așadar, noi suntem cei care avem nevoie de relații mai bune cu Rusia și aș risca să cred că Trump nu se va distanța cu adevărat de această problemă”.

Foarte interesant… Așadar, dacă Joe Biden voia o înfrângere strategică totală a Rusiei, Trump în schimb, SUA cea de acum, spun că nu vor lăsa Rusia pradă decăderii strategice. De ce nu o fac? Răspuns previzibil: îi e mai de folos ca o putere viabilă. Unde?

Iar aici intervine situația din Orientul Mijlociu și actualul atac israelian asupra Iranului. Să spunem mai întâi că, pentru SUA, situația de aici este net mai importantă decât cea din Ucraina (văzută mai nou ca problemă a Europei), dacă ar fi să facem, total nelalocul lui de altfel, un astfel de „clasament”. Lumea arabă, mai ales statele bogate în petrol din zonă, semnalizează de ani buni că își dorește locul într-o viitoare lume multipolară. Trump a fost recent în Arabia Saudită, unde a fost aplaudat pentru discursul său dătător de speranță, și chiar a vorbit de cele de mai sus. Dar mereu, aici, a fost o mare problemă: Iranul.

Cine sunt iranienii? Nu fac parte din lumea arabă, fiind persani, lingvistic, în unele cazuri cultural și chiar mai mult de atât, fiind apropiați de afgani și tadjici, vorbind împreună aceeași limbă (farsi, dari sau tajik). Sunt dușmanii de moarte ai Israelului, dar și sprijinitori al tuturor organizațiilor teroriste din zonă: Hamas, Hezbollah, Houthi etc. În plus, Iranul dezvoltă un program nuclear secret de ani de zile, cu scopul explicit de „a rade Israelul de pe fața pământului”, având asta inclusiv menționat în legea fundamentală.

În plus, Iranul, deși musulman, este majoritar șiit, motiv pentru care este în conflict puternic cu o altă putere din Orientul Mijlociu: Arabia Saudită, majoritar sunnită. Asta fără ca Arabia Saudită să aibă o relație normalizată cu Israelul, deși recent au fost pe punctul de a-și normaliza relațiile. Nu s-a putut pentru că, prin proxy, atentatele teroriste ale Hamas, s-a opus Iranul: acestuia nu-i convenea o astfel de normalizare a relațiilor Israel – Arabia Saudită, care i-ar fi scăzut influența în zonă, și asta taman în folosul a doi dușmani tradiționali.

Pe scurt, pricipalul factor perturbator și din cauza căruia nu se pot normaliza relațiile divergente din Orientul Mijlociu, dintre statele producătoare de petrol și tot mai bogate și influente din Golf, este Iranul. Și asta de zeci de ani. Iată de ce, acum când Iranul a fost atât de umilitor atacat de Israel, pare că nu are niciun prieten. Au fost sau nu americanii în spate? Pare că nimeni nu se îndoiește serios. Iar un Iran fără sprijin al Moscovei devine, iată, irelevant. De ce pare însă că a abandonat Rusia Iranul? E de presupus că a făcut-o pentru ceva consistent la schimb. Ce?

O analiză a prestigioasei publicații The Spectator argumenta, la începutul săptămânii, că inclusiv Putin doar s-a prefăcut că este aliat al Iranului, și că acesta țintește acum alte câștiguri, dacă Iranul va fi „pus la podea”. Care ar fi aceste câștiguri? Revenim așadar din nou la Ucraina și la poziția neclară a SUA în această privință. Tot mai multe voci vorbesc acum de o înțelegere mai largă, cu câștiguri mai difuze pentru SUA, prin care Rusia să fie din nou adusă la masa celor cu influență globală. O dată, în folosul normalizării Orientului Mijlociu, prin influența asupra Iranului, sau prin nesprijinirea acestuia. De altfel, Rusiei i s-a și dat de înțeles că nu e de dorit în zonă, după episodul pierderii Siriei. Dar Putin, iată, mai are de jucat o carte valoroasă într-un Orient Mijlociu al cărui control e tot mai „jinduit” de alții.

Revenind: ce va primi Rusia la schimb? Ucraina? Greu și dureros răspuns.

Ei bine, abia aici intervine în ecuație și România, țara cu care Ucraina are o graniță imensă, de peste 600 km. O ecuație în care, se pare, nu vom avea nimic de spus. Cum spuneam și în titlu: mari „plăci tectonice” se realiniază strategic în perioada următoare. Veștile nu sunt însă tocmai bune pentru România…

****

P.S. – Informații de ultimă oră par a oferi și o altă perspectivă privind evoluția evenimentelor recente din Orientul Mijlociu și Ucraina. În urma cărora pare că Rusia va avea, să sperăm, de pierdut nu de câștigat. Pe scurt, pe 8 aprilie a avut loc la Moscova o discretă reuniune la nivel de experți China-Rusia-Iran în urma căreia primele două puteri ar fi decis să „accepte” înarmarea nucleară a Iranului, unul din principalii furnizori de armament către Rusia. Concret, obiectivul întâlnirii ar fi fost ridicarea sancțiunilor împotriva Teheranului în ce privește dezvoltarea facilităților nucleare. O lovitură dură pentru Israel, care până atunci s-a ținut deoparte în conflictul din Ucraina, probabil în urma unei înțelegeri cu Putin referitoare la Iran, dar pe care acesta din urmă a încălcat-o. Oare din disperare?

Nu după mult timp, Rusia este surprinsă de un incredibil și ingenios atac cu drone la instalații militare esențiale, unele din ele aproape de granița cu China, revendicat de Ucraina. Cum a putut Ucraina coordona un așa atac? Mulți au presupus aici un obligatoriu ajutor al CIA sau Mossad. Totul a rămas însă neclar.

Ulterior, pe 9 iunie, ambasadorul israelian la Kiev a anunțat surprinzător donarea către Ucraina a sistemelor americane Patriot deținute. Declarația, de-a dreptul „bombă”, a produs uluială la Moscova, care a cerut imediat detalii pe cale oficială. Israelul a răspus sec, negând declațiile ambasadorului. În termeni diplomatici, un fel de „Stop, închidem subiectul”. O practică diplomatică rară. Patru zile mai târziu, un atac devastator al Israelului lasă Iranul practic fără controlul propriului spațiu aerian. Nu ai cum să nu „legi” între ele aceste evenimente.

Să urmărim ce surprize ne vor mai rezerva zilele următoare!

Publicitate și alte recomandări video