Număr record de femei în rolurile principale în filmele lansate în SUA şi Canada în 2019
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

vineri, 30.07.2021

Număr record de femei în rolurile principale în filmele lansate în SUA şi Canada în 2019

GALERIE
film
  • film
- +

Numărul femeilor care au interpretat roluri principale în filmele lansate anul trecut în SUA şi Canada a fost cu 9% mai mare decât în anul anterior, arată un studiu realizat de Centrul pentru studierea femeilor în Televiziune şi Film de la Universitatea de Stat din San Diego.

Procentul a ajuns, astfel, la 40% anul trecut, unul istoric din acest punct de vedere. Din totalul filmelor lansate, 43% au avut în rolul principale bărbaţi, iar 17% au avut mai mulţi protagonişti.

Pe lângă asta, 45% dintre protagonistele din anul 2019 au jucat în filme produse de studiouri, iar restul în lungmegtraje independente.

„Avem doi ani consecutivi cu câştiguri pentru protagoniste, indicând începutul unei schimbări pozitive în ceea ce priveşte reprezentarea”, a spus Martha Lauzen, director al Centrului de la San Diego şi autoarea studiului, citată de Variety.

Totuşi, în 2019 numărul femeilor care au deţinut roluri importante şi care au avut replici în filme a fost asemănător celui înregistrat în 2018 - ajungând la 37%, în cazul rolurilor importante, cu un procent mai mult decât în anul precedent, şi la 34%, în cazul personajelor cu replici, cu un procent mai puţin faţă de 2018.

Per ansamblu, anul trecut, 70% dintre personajele feminine importante au fost caucaziene, 18%, de culoare, 6%, latino-americane, şi 5%, asiatice.

Femeile au interpretat roluri principale în lungmetraje horror (26%), drame (24%), comedii (21%), urmate de filme de acţiune (16%), SF (8%) şi animaţii (5%).

În ceea ce îi priveşte pe bărbaţi, ei au fost protagonişti ai filmelor de acţiune în proporţie de 26%, apoi în drame (24%), animaţii (21%), comedii (14%), filme horror (12%) şi SF (2%).

Pentru acest studiu au fost analizate 2.300 de personaje din 100 de filme cu cele mai mari încasări la nivel nord-american în 2019. Între acestea se numără „Captain Marvel”, „Little Women” şi „Us”.

Un alt studiu arată că 20% dintre regizorii, scenariştii, producătorii, editorii şi directorii de imagine ai acestor filme au fost femei. Cu 4% mai mult decât în 2018.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Florin Cîţu, un politician cinic sau o marionetă?

Cosmin PAȘCA

Florin Cîţu, un politician cinic sau o marionetă?

Cîţu pozează în elevul cuminte, olimpicul şcolit în străinătate, care vrea să scape partidul de "golanul" Orban.

Filmuletul zilei

opinii

LINGVIŞTI

Codrin Liviu CUȚITARU

LINGVIŞTI

A fost un spectacol total, în urmă cu doi ani, la ultimul doctorat face-to-face la care am participat, doctoratul tînărului meu coleg Tristan Momela.

Mărgelele de sticlă

Bogdan ILIESCU

Mărgelele de sticlă

Învăţătoarea o întreabă pe fetiţa de 6 ani, la ora de desen: "Ce desenezi?"  Fetiţa răspunde: "Îl desenez pe Dumnezeu."  Învăţătoarea îi spune: "Dar nimeni nu ştie cum arată Dumnezeu." Iar fetiţa îi răspunde: "O să afle imediat!" (From Ken Robinson’s public talk at TED)

Angela

Nicolae TURTUREANU

Angela

Tot mai puţini cronicari, vechi şi noi. Tot mai puţini noi între noi, care mai respirăm duhul acelei împreună-lucrări, CRONICA VECHE numită. Şi tot mai multe punctele de suspensie.

pulspulspuls

Ne-a scris premarele: of, iar s-a înfierbântat asupra nopţii...

PULS

Ne-a scris premarele: of, iar s-a înfierbântat asupra nopţii...

Băbăeţi, sau măi fetelor care vă ocupaţi de mesajele publice ale premarelui, mai opriţi-l, măi, din beţia de cuvinte pe şefu’, că în ultima vreme o ia cam des pe ulei, mai ales când îl apucă actul ratat pe seară! Iaca, de-un par egzamplu, am văzut alaltăseară ditamai scrisoroiul destinat gazetei noastre şi semnat de premare, cântărind nu mai puţin de 3.300 de semne (aproape două file dactilo, pentru cei mai familiarizaţi cu bătrâna maşină de scris), în care am trântit căciula în vreo 3-4 rânduri de bătătură, râzând de stilul puerilo-ridicolo-comunist în care era redactată misiva, presărată ici-colo cu răutăţi sau jigniri clar învăţate de la amicul buhai şantajist. 

Caricatura zilei

30 km/h

Editia PDF

Bancul zilei

Când ma întâlnesc în parc si vorbesc cu barbati casatoriti, am impresia ca toti traim cu aceeasi femeie! (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.