Numărul deceselor şi numărul solicitărilor pentru şomaj din Statele Unite sunt în creştere
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

duminica, 11.04.2021

Numărul deceselor şi numărul solicitărilor pentru şomaj din Statele Unite sunt în creştere

GALERIE
covid
  • covid
- +

Pandemia de coronavirus a dus în Statele Unite la un număr record de 6,6 milioane de cereri pentru indemnizaţii de şomaj în numai o săptămână şi a ucis aproape 1.000 de americani într-o singură zi, arată cele mai recente date, potrivit Reuters.

Numărul americanilor care au solicitat indemnizaţii de şomaj săptămâna trecută a depăşit un maxim atins cu o săptămână înainte, activităţile economice fiind blocate de măsurile adoptate de autorităţi pentru a ţine sub control extinderea noului coronavirus. „Îţi taie respiraţia. Evident, reacţia imediată la ceva de genul acesta va fi frica”, a spus Justin Hoogendoorn, şef pentru strategie şi analize în domeniul tranzacţiilor cu venituri fixe la firma Piper Sandler din Chicago.

Statele Florida, Georgia, Mississippi şi Nevada au cerut miercuri cetăţenilor să rămână acasă, ridicând la 39 numărul de state americane care au impus astfel de măuri. Experţii în sănătate publică afirmă că măsurile sunt o necesitate urgentă, dar economiştii spun că ar putea duce la o contracţie economică de 30% sau mai mult în trimestrul al doilea.

Numărul deceselor provocate de coronavirus în Statele Unite a crescut miercuri cu 950, până la un total de peste 4.800, marcând a treia zi la rând de creşteri record. Alţi 26.000 de americani au fost testaţi pozitiv pentru coronavirus, numărul total de cazuri confirmate crescând la 214.000, număr aproape dublu faţă de Italia, care se află pe locul al doilea în lume.

La nivel global, numărul de infecţii confirmate s-a apropiat de un milion, cu aproape 49.000 de victime. În Italia au avut loc cele mai multe decese provocate de coronavirus, peste 13.000 de morţi, potrivit datelor oferite de Johns Hopkins. Crematoriile din New York şi-au prelungit programul de lucru şi ard cadavrele în timpul nopţii. Numărul decedaţilor este atât de mare încât autorităţile din New York caută locuri de înhumare temporare din alte părţi ale statului.

Casele funerare şi directorii de cimitire descriu că are loc o creştere a cererii nemaiîntâlnită în ultimele decenii, în condiţiile în care numărul infecţiilor de COVID-19, afecţiunea respiratorie provocată de noul coronavirus, a depăşit 40.000 în New York, numărul deceselor fiind de peste 1.000. Grupul de lucru al Casei Albe pentru pandemia de coronavirus estimează că boala ar putea ucide între 100.000 şi 240.000 de persoane, chiar dacă ordinele de rămânere acasă rămân în vigoare, iar americanii le respectă.

Coronavirusul este şi mai letal în New Orleans, unde rata deceselor pe cap de locuitor este mult mai mare decât în ​​New York. Medicii, oficialii de sănătate publică şi datele disponibile arată că motivul ar putea fi nivelul ridicat de obezitate şi afecţiunile conexe ale populaţiei din New Orleans.

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Încercare pe înaintare, cu speranţe de transformare

Nicolae GRECU

Încercare pe înaintare, cu speranţe de transformare

Chiar dacă şansele sunt minime, demersul oamenilor de rugby ieşeni demonstrează că sportul acesta se încăpăţânează să existe, să renască şi să reziste în dulcele târg.

Filmuletul zilei

opinii

Metamorfoze ale protocronismului sau despre incompetenţa cu ştaif (III)

Eugen MUNTEANU

Metamorfoze ale protocronismului sau despre incompetenţa cu ştaif (III)

Sunt relevate în continuare explicaţiile etimologice aberante date unor termeni importanţi în limba română, precum cneaz şi voievod, şi concluziile istorice inadecvate rezultate din respectivele etimologii.

O Iubire şi nouă fericiri

pr. Constantin STURZU

O Iubire şi nouă fericiri

Când m-am decis să urmez Filosofia, licean fiind, cineva m-a trimis să discut cu un venerabil profesor din acest domeniu. "Care este preocuparea sau tema centrală a Filosofiei?", m-a întrebat dumnealui, încă de la primele cuvinte. "Fericirea!", am răspuns eu spontan. Profesorul s-a uitat puţin dezamăgit la mine: "Nu. Ci disputa dintre materialism şi idealism". 

Urbanismul slăbiciunilor

arh. Ionel OANCEA

Urbanismul slăbiciunilor

Frumuseţea urbei noastre datorează mult colinelor. Din mulţimea lor, Boris Crăciun identifică pe cele şapte semnificative: Repedea, Cetăţuia, Miroslava, Breazu, Copou, Ciric şi Tătăraşi. Centrul e dominat de mănăstirea Golia şi Mitropolie, iar pe cele din jur se ridică mănăstirile Cetăţuia şi Miroslava. Şi constructorii acestor monumente au avut în preocupare riscurile fundării pe terenurile instabile. 

pulspulspuls

L-aţi uitat pe politicianul care venea la Primărie cu Buceagul Ceapeului? Iacătă-l la uşă!

L-aţi uitat pe politicianul care venea la Primărie cu Buceagul Ceapeului? Iacătă-l la uşă!

Pentru că ne-am jurat în barbă să ne ferim de politichie şi de politicieni măcar sâmbăta, pe uichend, aicea la rubricuţă, haideţi aşadar să părăsim olecuţă acest miraculos tărâm. 

Caricatura zilei

Conducere autonomă nivel 6

Editia PDF

Bancul zilei

Parintele Vasile a strâns 5 ani bani pentru clopotnita, dar nu i-au ajuns decât pentru un BMW.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.