Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Numirea unui șef la BCU Iași se lasă așteptată. Decizia o va lua Ministerul Educației

GALERIE
leustean milica
  • leustean milica
- +

Instituţia ieşeană de învăţămînt superior a făcut două propuneri pentru postul rămas vacant după decesul lui Bogdan Maleon. MEC va avea de selectat un director dintre prof.dr. Lucian Leuştean şi conf.dr. Ioan Milică. Mai sunt însă unele aspecte neclare în procedura de desemnare.

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi a finalizat într-un sfârşit procedura de recomandare a candidaţilor pentru a ocupa funcţia de director al Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu“ din Iaşi. În urma unei şedinţe a Senatului care a avut loc ieri, UAIC a decis ca ambii candidaţi, atât conf.dr. Ioan Milică, cât şi prof.dr. Lucian Leuştean, să primească recomandare pentru a se putea înscrie la un eventual concurs organizat de către Ministerul Educaţiei Naţionale la BCU Iaşi.

„Am primit ambele dosare la Senat, le-am prezentat ca atare şi s-a mers pe ideea ca, atâta vreme cât concursul nu este organizat de universitate, ci de minister, amândoi candidaţii merită să primească recomandarea Senatului pentru a se putea înscrie la concurs. Prin urmare, s-a supus la vot, a fost un vot deschis, iar ambii candidaţi au primit recomandarea“, a declarat prof.dr. Gabriel Iancu, preşedintele Senatului UAIC.

În momentul de faţă există însă o stare de confuzie cu privire la paşii care vor urma: există posibilitatea ca universitatea să trimită ambele dosare cu recomandările la minister sau să le dea candidaţilor recomandările şi ei să aştepte lansarea oficială a concursului de către MEN. În orice caz, în momentul de faţă, atât candidaţii, cât şi reprezentanţii universităţii, aşteaptă precizări din partea Ministerului Educaţiei Naţionale pentru a determina cum anume va continua acest proces.

Fiindcă ministerul poate considera că BCU are deja director interimar, în persoana Ioanei Gafton, şi nu necesită întâi numirea unui director interimar, cum precizau reprezentanţii MEN pentru „Ziarul de Iaşi“ în ianuarie. În acest caz, organizarea concursului, cum s-a întâmplat ultimele două dăţi când BCU şi-a schimbat conducerea, poate fi amânată şi cu mai bine de un an, iar tot acest proces să desfăşurat la UAIC în ultimele două luni să conteze abia la organizarea concursului.

„Ziarul de Iaşi“ a solicitat în acest sens precizări din partea Ministerului Educaţiei Naţionale, dar încă nu au fost oferite.

În acelaşi timp, conf.dr. Ioan Milică a ţinut să precizeze că îşi va pregăti dosarul pentru concursul care va fi lansat de minister, atunci când va fi anunţat.

„Le mulţumesc foarte mult membrilor Senatului şi conducerii pentru votul primit de validare a candidaturii. Urmează ca fiecare candidat să îşi construiască dosarul respectând precizările ministerului şi să îşi depună candidatura atunci când concursul va fi anunţat“, a precizat conf.dr. Ioan Milică.  

Contactat telefonic, prof.dr. Lucian Leuştean a precizat că, prin decizia sa, universitatea a oferit şanse ambilor candidaţi.

„Ministerul va opta pentru unul dintre cei doi candidaţi sau îl poate alege, ca director interimar, pe un al treilea, cum s-a mai întâmplat. La concursul propriu-zis se poate înscrie oricine“, a precizat acesta.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri