anunturi
grandchef
Bolta rece
anunturi
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional
anunturi

O afacere beton la Aeroport: modificare sau optimizare? Un conflict care poate degenera

GALERIE
terminalul t4
  • terminalul t4
- +

După licitația care a mers pe structură metalică, câștigătorul a propus înainte să facă proiectarea structură de rezistență din beton prefabricat. Conducerea Aeroportului Iași și contestatarii proiectului T4 recurg fiecare la prevederi legale. Cine are dreptate?

FOTO: Stadiul construcțiilor la terminalul T4

 

Informația potrivit căreia licitația organizată anul trecut de Aeroportul Iași pentru proiectarea și construirea unui terminal de pasageri ar fi suferit modificări incompatibile cu procedurile de atribuire a încins spiritele în jurul unuia dintre puținele proiecte mari care se derulează la Iași. Demarat in extremis, în toamna lui 2021, proiectul a mers șnur până acum, de la obținerea finanțării europene până la atribuirea contractului și deschiderea șantierului. În prezent, T4 are deja montat în mare parte planșeul peste primul nivel (subsolul destinat instalațiilor și altor componente tehnice) și, parțial, peste parterul terminalului. Primul stâlp din beton a fost fixat la începutul lunii noiembrie.

 

Șeful Strabag a anunțat în septembrie că va lucra pe beton prefabricat

 

De altfel, odată cu emiterea autorizației de construire, pe 21 septembrie, directorul Strabag SRL, firma lider a asocierii care a câștigat contractul, spunea că până la sfârșitul anului în curs vrea să finalizeze T4 la nivel de structură în așa fel încât să se poată lucra în interior în timpul sezonului rece. Johann Poelzl a anunțat atunci că va merge pe structură din prefabricate, dar a admis că sunt unele sincope în aprovizionarea cu anumite materiale de construcţie – ceea ce înseamnă un risc pentru termenul strâns până la care T4 trebuie să fie gata, sfârşitul anului 2023.

Citiți și: Şantier uriaş la marginea Iaşului, care va înghiţi 80 mil. euro: începe construirea T4. Autorizaţia de construire a fost emisă ieri

Graba de a finaliza T4 în termen, cerință impusă de finanțarea europeană a proiectului, a fost cel mai probabil motivul pentru care în Caietul de sarcini de la licitație a figurat opțiunea structurii metalice, respectiv stâlpi și grinzi metalice. Se știe că acestea se montează rapid. Totuși, primul stâlp amplasat și următorii sunt din beton armat. Este o abatere esențială de la proiect? Ce efecte are această modificare față de licitația lansată în octombrie 2021 și adjudecată 6 luni mai târziu? În urmă cu două zile, publicaţia Reporteris a prezentat varianta că schimbarea soluţiei de structură de bază va fi verificată de Curtea de Conturi.

 

Directorul Aeroportului: Nu e modificare, ci optimizare

 

„Nu ne permitem să ne jucăm cu soarta unui astfel de proiect”, a declarat Romeo Vatră, directorul general al Aeroportului, la conferinţa de presă de ieri. Înlocuirea structurii metalice cu structură din beton prefabricat este o „optimizare luată în conformitate cu legislația națională”, a precizat el. Baza legală indicată pentru această modificare este HG 907/2016 privind etapele de elaborare și conținutul-cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/ proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice. Articolul 12 menționează la primul aliniat că „proiectul tehnic de execuție constituie documentația prin care proiectantul dezvoltă, detaliază și, după caz, optimizează, prin propuneri tehnice, scenariul/ opțiunea aprobat(ă) în cadrul studiului de fezabilitate/ documentației de avizare a lucrărilor de intervenții; componenta tehnologică a soluției tehnice poate fi definitivată ori adaptată tehnologiilor adecvate aplicabile pentru realizarea obiectivului de investiții, la faza de proiectare - proiect tehnic de execuție, în condițiile respectării indicatorilor tehnico-economici aprobați și a autorizației de construire/ desființare”.

La licitație au fost înscrise trei oferte, toate mergând pe structură metalică, „cea care ne asigura să finalizăm proiectul terminalului în cel mai scurt timp”. Pe parcursul evaluării a izbucnit războiul din Ucraina, care provocat creșterea unor prețuri la materiale și lipsa de pe piață a unor produse metalurgice.

 

„Nu ne-au cerut bani mai mulți și nici timp mai mult”

 

„Ca urmare, după semnarea contractului, înainte de începerea demersurilor pentru autorizația de construire, am primit o solicitare din partea antreprenorului care avertizează că, dacă mergem pe structură metalică, termenele de livrare vor fi între 4 și 6 luni – fără a lua în calcul alre 3-4 luni pentru uzinarea produselor respective. Am solicitat proiectantului studiului de fezabilitate să facă o reevaluare adaptată la contextul actual generat de conflict, pentru că o întârziere de genul acesta ne-ar fi dus dincolo de termenul de 31 decembrie 2023. În urma analizei a reieșit că realizarea structurii metalice necesita până la 16 luni, pentru realizarea unei structuri din beton monolit aveam nevoie de 11 luni, iar pentru o structură din beton prefabricat, 8 luni. Schimbarea structurii metalice cu cea din beton a fost determinată de stringența timpului și de faptul că prețul materialelor a crescut cu 27 la sută, pentru cele metalice, și cu 15 la sută, pentru betoane”, a afirmat Romeo Vatră.

Directorul general a explicat de ce modificarea este o optimizare de proiect: „pentru că nu ne-au cerut bani mai mulți și nici timp mai mult”. De asemenea, „nu este o modificare substanțială care să implice reluarea procedurii”, pentru că valoarea contractului a rămas neschimbată. El a aproximat valoarea structurii la 10 la sută din totalul contractului (în jur de 7 milioane de euro), sub limita de 15 la sută impusă de lege. Decizia a fost luată după consultări cu Direcția Generală Organismul Intermediar de Transport din ministerul omonim, prin care a venit finanțarea europeană.

Amintim că licitația a pornit de la 351,5 milioane de lei, iar contractul a fost semnat pe 9 mai pentru 328 de milioane.

 

Pe ce se bazează acuzaţia de trucare a licitaţiei

Dar pe ce se bazează argumentele celor care spun că nu este vorba de o optimizare ci de o licitaţie trucată ? În interpretarea lor, soluţia cu structură de beton nu a fost precizată în caietul de sarcini şi nu a fost luată în calcul de competitori. Nu există în acest moment date concrete privind costurile de la momentul licitaţiei estimate pentru o structură metalică şi pentru una pe bază de beton. Dar, dacă cele ale soluţiei pe bază de beton ar fi mai mici – ceea ce susţin reprezentanţi ai PSD, de exemplu -, iar dacă un competitor ar fi ştiut că se poate lucra pe beton, chiar dacă licitaţia se face pe metal, atunci el ar fi putut prezenta o ofertă câştigătoare cu preţ mai mic, tocmai ştiind că va obţine preţul mai mic schimbând soluţia cu beton în loc de metal. Subiectul a fost atins în treacăt la conferinţa de presă de ieri, directorul Aeroportului spunând că, după scumpirea cimentului, costurile celor două soluţii sunt comparabile. Chiar dacă aşa ar sta lucrurile, nu putem vorbi totuşi de un prejudiciu. Lucrarea a fost câştigată cu preţul cel mai mic, preţ care rămâne, în ciuda schimbării soluţiei tehnice. În schimb, ar exista un temei pentru a fi contestată corectitudinea licitaţiei. Iar dacă acest temei ar fi reţinut de o instanţă abilitată, atunci proiectul ar suferi corecţii de penalizare. Corecţiile şi eventualitatea suspendării finanţării ar fi un dezastru pentru actuala administraţie a judeţului. Reprezentanţi ai PSD spun că acestea pot fi chiar de 100 la sută. Dar acest raţionament este considerat a fi doar o speculaţie de către administraţia Aeroportului. Sau mai degrabă un atac politic.

 

„Este un atac politic”

 

„Sunt forțe politice care atacă acest proiect și îmi pare rău că nu am reușit să-l țin departe de bătălia politică mai mult de un an de zile”, a mai spus directorul Aeroportului. „S-a văzut că un partid a ieșit repede să speculeze aceste informații care, din punctul nostru de vedere, nu sunt conforme cu realitatea”, a conchis Romeo Vatră.

PSD este partidul care s-a grăbit să iasă cu un comunicat, în aceeași zi cu apariția informaţiilor, încă de la 7 dimineața. Președintele Maricel Popa s-a mulțumit să ne spună doar că, pe lângă OLAF, instituțiile statului vor trebui să verifice mai multe aspecte. Întrebat dacă este un atac în replică la cele împotriva spitalului mobil – proiect contestat și vizat de mai multe controale de la Curtea de Conturi și de la Corpul de control al ministrului Sănătății și, nu în ultimul rând, exclus de la finanțarea europeană – șeful PSD Iași a negat. „La spitalul mobil a fost licitație electronică, pentru cel mai mic preț, pe când la aeroport e furăciune”, a spus el, referindu-se la schimbarea structurii metalice cu cea din beton prefabricat.

Citiți și: Terminalul 4 al Aeroportului, gata în septembrie anul viitor

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Experţii, „urgenţele morale” ale omenirii

Alexandru LĂZESCU

Experţii, „urgenţele morale” ale omenirii

Experţi, tot mai numeroşi şi mai intoleranţi faţă de orice părere care le contrazice pe a lor, ONG-uri, organizaţii internaţionale tind să aibă, în tot mai mare măsură, un cuvânt hotărâtor în materie de politici publice şi în definirea „urgenţelor morale”; semne ale unui viitor „post-democratic”?

opinii

Casa nouă

Nichita DANILOV

Casa nouă

Nea Miron moştenise multe trăsături de la străbunicul său Miron. Părul bond roşcat, ochii verzi-gălbui, obsesia faţă de curăţenie şi ordine, dar nu şi bombăneala, ci doar făloşenia ce se manifesta mai cu seamă atunci când cumnatul lui tata o lua pe ulei. Atunci firea lui autoritară, orgoliul şi invidia ce hibernau înlăuntrul lui deveneau de nestăvilit.

RPL runda 2021 arată nu numai câţi suntem, ci şi cum suntem!

Ciprian IFTIMOAEI

RPL runda 2021 arată nu numai câţi suntem, ci şi cum suntem!

S-a scris mult pe tema Recensământului Populaţiei şi Locuinţelor runda 2021 şi, cu siguranţă, se va mai scrie când vor fi publicate datele definitive la nivel naţional şi în profil regional, inclusiv pe componenta de „locuinţe şi locuire”. Preocuparea cercetătorilor, autorităţilor jurnaliştilor şi cetăţenilor faţă de problematica populaţiei este justificată şi confirmată inclusiv de datele cercetării „Analiza gradului de satistifacţie a utilizatorilor de date statistice” din paginile căreia aflăm că datele despre populaţie se plasează pe locul III într-un clasament al interesului utilizatorilor pentru statisticile oficiale.

„Cadouri pentru copii mai mari“

Michael ASTNER

„Cadouri pentru copii mai mari“

Însemnări mai mult sau mai puţin (ne)însemnate

pulspulspuls

Prind sau nu cei doi penali de la Iaşi listele? Nori negri deasupra filialei, trimişi de Ciucă

Prind sau nu cei doi penali de la Iaşi listele? Nori negri deasupra filialei, trimişi de Ciucă

Ce vă spuneam noi mai pe alaltăieri, stimaţi telespectatori, cum că alde nea Mihăiţă şi dom’ Costel nu ar sta deloc pe roze acuma la alesul liniilor directoare în vederea abordării anului electoral 2024? 

Caricatura zilei

Pițuțurlică

Editia PDF

Bancul zilei

Doi prieteni se întâlnesc dupa multa vreme: - Ei, prietene, cum e viata de barbat însurat? - Excelenta! Am reu (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Un raport al Universitatii “Babes Bolyai” din Cluj Napoca a stabilit ca teza de doctorat a ministrului de Interne este plagiata. Credeti ca Lucian Bode trebuie sa demisioneze?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.