Ursul de la Dobrovăț: nu a fost văzut, dar face furori în zonă
Imagini cu urme lasate de un animal de talie mare în Padurea Bârnova-Dobrovat au st&acir (...)
citeste totduminica, 29.05.2022
Concesiunea unui teren de două ori mai mare decât cel atribuit iniţial, lângă T3, se află pe lista proiectelor de hotărâre a şedinţei de azi a Consiliului Judeţean.
Cel mai interesant proiect de hotărâre pe de ordinea de zi a şedinţei CJ de azi e cel privind concesionarea unui teren aflat acum în incinta Aeroportului Iaşi pentru construirea unui hangar de mentenanţă a elicopterelor. Este, de fapt, reluarea unei proceduri iniţiate în mandatul trecut în condiţii dubioase - dar care a trecut prin Consiliul Judeţean ca prin brânză. Atunci, a fost vorba de închirierea unui teren în suprafaţă de 7.800 mp situat între drumul de acces la terminalele de pasageri şi platforma de staţionare a avioanelor, respectiv între T3 şi vechiul sediu al Aviaţiei Utilitare.
Contractul de concesiune încheiat în august 2020, cu doar o lună înainte de schimbarea culorii politice a conducerii CJ, atribuia contra 10.800 de euro/an suprafaţa respectivă tocmai firmei care propusese cu doi ani înainte o asemenea activitate la Aeroportul Iaşi. La data formulării propunerii, Heli Avia Service, firma care reprezintă în România interesele a două companii de peste Prut specializate în servicii de transport cu elicopterul, împlinea trei zile de când fusese înregistrată.
Scandalul a marcat mandatul PSD-ALDE prin impunerea concesionării pe baza unei simple hârtii semnate de fostul preşedinte al Consiliului de Administraţie al aerogării, care era şi reprezentantul CJ în CA, Mitică Rebegea. Hârtia respectivă menţiona o şedinţă a administraţiei, care însă nu a avut loc, unde s-ar fi aprobat concesionarea. Liberalii aflaţi azi la conducerea CJ au protestat vehement atunci contra concesionării.
Anul trecut, aşa cum era de aşteptat, contractul a fost reziliat unilateral pentru a face loc proiectului T4, viitorul terminal de pasageri. Însă documentul a fost conceput ca un cec în alb pentru firma menţionată, care a şi deschis acţiune în justiţie. Asta, cu toate că pe terenul respectiv nu s-a întreprins nimic pentru construirea unei facilităţi pentru elicoptere. Vechiul contract încheiat pe 25 de ani nu prevedea niciun termen până la care să înceapă ori să fie finalizată investiţia, dar menţiona că rezilierea lui înainte de împlinirea celor 25 de ani poate fi motiv de solicitare de despăgubiri.
Procesul dintre Heli Avia şi CJ a fost suspendat până săptămâna viitoare, termen până la care părţile trebuie să arate că s-au împăcat. Terenul propus acum pentru concesionare este lângă Centrul Aerostar de mentenanţă a avioanelor şi are o suprafaţă de două ori mai mare, aproape 15,4 mii mp. Vicepreşedintele CJ Marius Dangă ne-a explicat că în această suprafaţă intră şi căile de acces - spre vechea pistă, respectiv spre viitorul drum de acces spre Aeroport dinspre Tătăraşi. Vicele administraţiei judeţului a mai spus că va fi organizată o licitaţie pentru atribuirea concesiunii, dar rămâne de văzut dacă procedura va avea tot „circuit închis”, ca în vara lui 2020. Atunci, anunţul a fost afişat nu pe platforma de achiziţii publice, ci pe site-ul CJ şi, potrivit şefilor fostei administraţii, publicat în Monitorul Oficial şi în două cotidiene. De asemenea, rămâne de văzut cât va fi redevenţa CJ. Pentru hangarul de alături, construit pe 16 mii mp, Aerostar plăteşte anual către CJ 10,5 mii euro, similar concesiunii anulate.
VEDEȚI ȘI:
Cât va costa cecul în alb dat de Popa şi Rebegea unor basarabeni, la Aeroport? - AICI
Tun de tun la Aeroportul Iași? 7800 mp dați pe ascuns unei firme suspecte. Popa tace - AICI
Cuvinte cheie: + afacere dubioasă, Aeroport, Heli Avia
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
FOTO: Trasee pregătite de studenții de la Geografie și fanii Codrii Iașilor în pădurea Bârnova
VIDEO: Ieșenii înfruntă ploaia pentru a vedea creațiile designerilor români la Fashion Week
VIDEO: Inna, huiduită la Satu Mare, după ce a salutat publicul în maghiară
VIDEO: Două mașini au luat foc după ce s-au izbit una în alta la semafor
Turiștii au început să meargă la plajă. Înotul, interzis în Marea Neagră
VIDEO: Polițiști obligați să pedaleze o barcă de agrement pentru prinderea unui infractor
Oamenii lui Kadîrov răpesc bărbați pe care-i forțează să lupte „voluntar” în Ucraina
Biden, avertizat că trece „linia roșie” dacă dă Ucrainei lansatoare multiple de rachete
Evaluare națională mincinoasă: 9,8 - media din gimnaziu, nota 4 la examen. Cîmpeanu vrea schimbare
O badantă română din Italia a încercat să salveze viața bătrânei, dar a omorât-o
VIDEO: Prima reacție a Irinei Begu după ce a ajuns în optimi la Roland Garros
Tematica și bibliografia pentru concursul de admitere la UMF Iași, valabile pentru anul 2023
Rușii din Herson au închis „granița” cu Ucraina și au anunțat trecerea la ora Moscovei
VIDEO: Incendiu devastator la un ghetou al romilor din Cluj-Napoca. Colibele au fost făcute scrum
GALERIE VIDEO/FOTO Prezentări de modă fascinante la Romanian Fashion Week Iași
Biserica Ortodoxă Ucraineană, până acum subordonată Patriarhiei Ruse, anunţă desprinderea de aceasta
VIDEO: Este sau nu voie să circuli pe linia de tramvai ”ca să nu fie blocaje”?
VIDEO: Rusia folosește în Donbas aruncătoare grele de flăcări: soldații, arși de vii în tranșee
Vremea astăzi, 28 mai. Vor fi ploi în toată România. Unde și când se anunță grindină
FOTO ”Minune” mare în Podu Roș. Au fost marcate benzile de circulație din intersecție
VIDEO: Momente inedite la absolvirea liceului: coronițe, baloane, vals
O româncă arbitru îi "zăpăcește" pe francezi cu frumusețea ei
Vremea proastă întârzie defilarea de la Romanian Fashion Week
VIDEO: Un copil a luat premiul de 120.000 de euro de la "Românii au talent"
Identitate personală, identitate etnică, identitate naţională (V)*
Iată cum votează corect online un conţilier local cu proiect imobiliar de avizat la Premărie!
Provocare în pandemie: medicii urgentişti i-au suplinit pe cei din ATI
Ursul de la Dobrovăț: nu a fost văzut, dar face furori în zonă
Concurenţă acerbă la ultima sesiune de testări pentru admiterea în clasa a V-a la liceele ieșene
Două propuneri pentru noul sediu al Primăriei. O clădire fără colțuri
ZdI TV - Gabriel Mardarasevici: Cât timp şi cât de mult se va mai câştiga în industria IT
„Iașul a fost umilit!“ „Suspiciuni mari legate de modul în care au fost repartizați banii ieșenilor“
Azi se deschid bazele de agrement de la Ciric, Ştrand şi Plaja Nicolina
În centrul Iaşului, un hoţ i-a furat maşina în timp ce vorbea cu un prieten
Expoziţie cu produse fabricate în România între 1930 şi 1990
Crima de la fabrica de ţigarete: pedepse reduse cu 11 ani din total
VIDEO: Încă o victimă la o trecere fără bariere: Spulberat de tren, când se întorcea de la muncă
VIDEO: Catedrala Mântuirii Neamului a devenit loc de sărit cu paraşuta
Două victime după o explozie urmată de incendiu la Andrieșeni. O femeie a murit
Tipuri de mese pentru casa ta: cum le alegi pe cele potrivite? (P)
Nicolae GRECUC-aşa-i în tenis!Englezii îl exclud pe Medvedev de la Wimbledon, ATP îl face lider mondial. |
Eugen MUNTEANUIdentitate personală, identitate etnică, identitate naţională (V)* |
pr. Constantin STURZUCinematografie, mit şi ideologie |
Aurelian-Petruș PLOPEANU„Comunismul primitiv”, o minciună vinovată şi frivolă |
Iată cum votează corect online un conţilier local cu proiect imobiliar de avizat la Premărie! |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.