Un nou accident mortal la Iaşi: Impact violent între două maşini şi o căruţă
Din primele informatii, o persoana a murit. Evenimentul este în desfasurare. UPDATE: La sos (...)
citeste totvineri, 24.03.2023
Firmele cu sediul social în Iaşi plătesc circa 1 miliard de lei lunar pe salarii. Deşi pare o sumă uriaşă, în realitate nu este: angajatorii din judeţe precum Cluj sau Timiş plătesc valori şi aproape duble faţă de judeţul nostru, fiind de altfel judeţele cu cel mai mare fond de salarii, după Bucureşti.
Mai exact, în luna octombrie a anului trecut, 17.755 de companii înregistrate în judeţul Iaşi au plătit salarii de 968 milioane de lei, pentru 200.634 de asiguraţi, aceştia primind un salariu mediu brut de 4.825 de lei, potrivit datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP), consultate de „Ziarul de Iaşi”.
Totuşi, în valoarea acestui fond de salarii nu sunt incluşi banii pentru o serie de angajaţi din Iaşi, cum ar fi cei din bănci, marile magazine ori o parte dintre multinaţionale, întrucât firmele în cauză au sediul social în alte judeţe (spre exemplu Continental, Lear Corporation sau Banca Transilvania).
În timp ce în luna octombrie 2022 companiile locale au plătit salarii care s-au apropiat de un miliard de lei, în Bucureşti fondul de salarii a fost de 10,6 miliarde de lei, bani plătiţi de 92.898 de angajatori pentru 1.576.431 de asiguraţi.
Ei au primit un salariu mediu brut de 6.724 de lei. Capitala este urmată de Cluj, dar la mare distanţă, cu un fond de salarii de 1,86 miliarde de lei, aproape dublu faţă de Iaşi, salarii plătite de 28.476 de angajatori pentru 312.193 de asiguraţi, care au primit un salariu mediu brut de 5.980 de lei.
Urmează Timiş, cu un fond de salarii de 1,6 miliarde de lei (21.642 angajatori/ 278.839 asiguraţi), Ilfov - 1,27 miliarde de lei (22.774 angajatori/ 248.086 asiguraţi) şi Braşov - 1,03 miliarde de lei (17.441 angajatori/ 199.047 asiguraţi).
La nivel naţional au fost 522.098 de angajatori care au plătit salarii pentru 6.218.745 de asiguraţi, aceştia primind o sumă medie brută de 5.082 de lei, conform datelor aferente lunii octombrie 2022, existente la CNPP.
La polul opus se află Mehedinţi, având cel mai mic fond de salarii, respectiv 133,7 milioane de lei (3.760 angajatori/ 33.738 asiguraţi). Fondul de salarii la nivelul Iaşului reprezintă 3% din fondul de salarii din ţară, de 31,6 miliarde de lei în luna octombrie 2022, după cum mai reiese din calcule.
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Loredana Toma, nominalizată pentru titlul de cea mai bună halteroflă europeană a anului 2022
Ambasadorul SUA în România: Am crescut de trei ori prezenţa trupelor americane în regiune
Edi Iordănescu: Andorra este o echipă cu inimă mare, care ştie să sufere
Mark Zuckerberg, tată pentru a treia oară. Cum se numeşte fetiţa
Un consum ridicat de alimente bogate în magneziu, asociat unei mai bune sănătăţi cerebrale
Un nou accident mortal la Iaşi: Impact violent între două maşini şi o căruţă
Donald Trump ameninţă cu “moarte şi distrugere” dacă este condamnat
Copil de 9 ani, atacat de câinele unei vecine pe o stradă din inima capitalei
Paul Rusesabagina, eroul filmului "Hotel Rwanda", va fi eliberat din închisoare
Şase persoane, arestate preventiv în cazul de trafic de droguri din Bacău
Diana Şoşoacă răspunde la acuzaţiile ucrainenilor cu citatele preferate ale lui Putin
Un tânăr s-a trezit cu poliţiştii la uşă după ce a primit un voucher cu o sumă considerabilă
ONU acuză Ucraina şi Rusia că au ucis zeci de prizonieri de război
Japoneza Kaori Sakamoto a câştigat din nou titlul mondial la patinaj artistic
Un tânăr de 21 de ani s-a izbit cu maşina de un autobuz. El este rănit grav
Cum poţi curăţa cana electrica? Ce trucuri folosesc gospodinele?
Starul Tom Brady a devenit acţionarul campioanei en-titre din WNBA
Euro se depreciază cu 1% faţă de dolar, pe o piaţă fragilizată de către bănci
Istoria și evoluția pokerului: Origini, impact cultural și momente notabile (P)
Ministerul de Externe de la Kiev a pus “tunurile” pe senatoarea Diana Şoşoacă
O femeie de 72 de ani s-a aruncat de la etajul al patrulea al unui bloc. Ea a murit la spital
32 de poliţişti ieşeni au fost avansaţi în grad de Ziua Poliţiei Române
Cine sunt oficialii români care îl vor arbitra duminică pe Cristiano Ronaldo
Brokerii se opun plafonării prețurilor RCA. Mulți dintre ei și-ar pierde jobul
Cât trebuie să scoatem din buzunar pentru o masă cu peşte, în post
FOTO Parc superb, de agrement, la Horpaz/Miroslava. Dezbatere publică de la ora 18
E adevărat că e mai scump să publici advertoriale tip adult? (P)
Octogenar mort pe holurile spitalului după ce a fugit din salon
Dieta mediteraneană ar putea reduce cu 24% riscul femeilor de a face boli cardiovasculare
Microbuz cu infirmiere românce, implicat într-un accident în Austria. O femeie a murit
Un avion Tarom a aterizat de urgență la Istanbul după o amenințare cu bombă
Mașină Google Street View, implicată într-un accident în Ovidiu, Constanța
VIDEO Patinaj artistic: Moment în premieră în proba de perechi de la Campionatul Mondial
Monica Niculescu s-a califiicat în optimi la Miami Open, la dublu
Alexandru CĂLINESCUDuşmanii democraţiei |
Neculai SEGHEDINSateliţi |
Codrin Liviu CUȚITARUJonathan Coe, un prieten al Iaşului (III) |
George ŢURCĂNAŞUBucureştiul şi non-strategiile de dezvoltare regională |
Academicienii second-hand. Figuri mai vechi ale politichiei ieşene de acum 20 de ani, la interval |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.