Parcursul preistoric şi istoric al Iaşului se înscrie, cu puţine ferestre de lumină, în ideea de margine, de comunitate aflată în continuă căutare a conexiunilor posibile cu scopul de a-şi descoperi şi concretiza o identitate puternică de centru.
Apa, pădurile, fagul, teiul, dealurile, viile, livezile sunt elemente configuratoare ale raiului preistoric al Iaşului. Omul a poposit aici întâi ca vânător, apoi ca agricultor şi meşteşugar. Raiul acesta intră în transformare odată cu drumurile importante care se intersectau aici încă înainte de domesticirea calului (mileniul IV. î.d. Hr.?). Aşadar nimic nou sub soare, omul, de la naştere, este în continuă căutare şi atunci când simte locurile şi legăturile lor cu lumea cunoscută, le înstăpâneşte. Drumurile de legătură şi schimburile de produse au funcţionat din negura vremurilor. Rutele primordiale, esenţiale au rămas aceleaşi, nu s-au schimbat niciodată, s-au schimbat în schimb centrele de putere în jurul cărora sau spre care au gravitat marginile. Destinul locului de naştere a Iaşului a fost, este şi cine ştie ce va fi, ne place sau nu, acela de margine, în ciuda statutului iniţial, incontestabil, de popas negustoresc important aflat la intersecţia de drumuri comerciale relativ mari generatoare de dezvoltare.
Istoria a plasat Iaşul, tot timpul, pe căile de acces polarizate de diverse centre de atracţie apărute şi dispărute de pe firmamentul civilizaţiei. Sunt fenomene pline de mister, cum ar fi asemănările între cultura Cucuteni şi cultura chineză Yangshao. Mai târziu, în epoca bronzului, dacă au fost posibile legături pe distanţe imense între populaţiile locale şi cele din China, de ce n-am putea imagina conexiuni mai strânse între locuitorii de pe teritoriul Iaşului de astăzi şi cei ai Troiei, cucerită de greci pe la 1200 înainte de Hristos? În acest context, nu putem exclude interferenţe mai strânse cu coloniile greceşti de pe malul Mării Negre întemeiate între secolele VII-V înainte de Hristos şi prin ele cu strălucita civilizaţie greacă. Această excursie fantastică pune în evidență totuşi o margine a marginii raportată la centrele de dezvoltare determinante pentru civilizaţia occidentală, în ciuda drumurilor de legătură existente deja din vremuri imemoriale.
Urmează perioada de strălucire a Romei, un magnet pentru toate populaţiile mai mult sau mai puţin războinice din toată Europa şi a celor venite din Asia. Se poate povesti foarte multe despre aceste vremuri de dominanţă a culturii romane atât de puternică încât cuvântul pământ, cu înţelesurile lui de astăzi, a putut fi împrumutat din latinescul paviment în pofida oricărei logici, cu toate că romanii nu au ajuns să stăpânească efectiv aceste locuri şi nici n-au construit pe aici vreunul dintre celebrele lor drumuri pavate cu piatră.
Locul Romei este luat, după Constantin cel Mare (sec. IV după Hristos), de Constantinopol, timp în care legăturile comerciale puternice dintre bazinul mării Baltice şi marele oraş bizantin au favorizat încet, încet, apariţia formaţiunilor statale româneşti în limitele cărora Iaşul s-a dezvoltat ca un popas negustoresc important. Ne putem imagina o metropolă, prin sec. XIII, era cel mai mare oraş din Europa, spre care mergeau din toate părţile lumii de atunci caravane cu produse, atât de numeroase şi mari încât a făcut posibilă naşterea multor oraşe pe traseele prestabilite. Dar aceşti sateliţi de pe imensul areal de deservire a centrului rămân minori, întrucât sunt unidirecţionali, specializaţi pe ideea de popas. Cu toate acestea, o dată cu apariţia Moldovei independente, cu posibilitatea de a relaţiona şi pe direcţia răsărit-asfinţit, Iaşul a căpătat importanţă mai mare şi datorită poziţiei centrale în spaţiul statului moldovean istoric. Importanţa lui a crescut chiar şi atunci când Constatinopolul a fost înlocuit de Istanbul, o capitală turcească cu foame poate mai mare decât fosta capitală bizantină. Creşterea a fost posibilă câtă vreme Moldova şi-a putut păstra o brumă de independenţă.
Un moment de referinţă în noul context este domnia voievodului Vasile Lupu (sec. XVII), mare ctitor. Iaşul a căpătat în timpul lui strălucire prin realizări semnificative: Golia, Trei Ierarhi, Palatul Domnesc, Băile turco-romane. De unde au venit resursele pentru investiţii aşa de mari, de spectaculoase, în lipsa cărora Iaşul de astăzi şi-ar pierde, aproape în întregime, caracterul?
Printre altele,Vasile Lupu crease o reţea secretă prin care erau aduse din Siberia blănuri preţioase. Acestea erau prelucrate în tăbăcăriile ieşene şi vândute apoi, în special, în Ţările de Jos. Amintesc acest fapt întrucât el demonstrează o cale posibilă de a susţine centralitatea Iaşului, de a-i diminua caracterul de margine de la limita marilor poli de influenţă. Parcursul istoric după Vasile Lupu este dramatic. Situat la periferia imperiilor, Iaşul devine pur şi simplu câmp de bătălie în disputele dintre turci, ruşi şi austrieci. În aceste condiţii este un adevărat miracol că oraşul şi-a păstrat identitatea şi chiar a accentuat-o.
Unirea ţărilor româneşti a marginalizat Iaşul şi în interiorul ţării prin pierderea funcţiei de capitală în favoarea Bucureştiului. Abia după zece ani de unire Iaşul a fost legat de noua capitală cu drum de fier. În România Mare, marginalitatea Iaşului s-a accentuat, întrucât legăturile spre răsărit au fost rupte, ruptură refăcută după căderea comunismului.
Singurul proiect de conectare modernă a oraşului în structurile dezvoltate ale Europei a fost imaginat pe la 1932, când s-a emis ideea legăturilor de căi ferate rapide şi autostrăzi pe triunghiul Bucureşti-Iaşi-Cluj-Bucureşti, idee viabilă, reluată şi astăzi, dar departe de a fi concretizată, dar şi a unui canal navigabil între Prut şi Vistula, posibil în vremea când Polonia era vecina noastră.
În concluzie, parcursul preistoric şi istoric al Iaşului se înscrie, cu puţine ferestre de lumină, în ideea de margine, de comunitate aflată în continuă căutare a conexiunilor posibile cu scopul de a-şi descoperi şi concretiza o identitate puternică de centru. Mai este de luptat pentru asta. Să nu uităm că nu demult Iaşul era cel mai important oraş după Bucureşti. Astăzi a căzut în urma Clujului, Timişoarei, Constanţei, iar procesul de cădere continuă.
Dr.arh. Ionel Corneliu Oancea este manager al unei companii de soluţii arhitecturale; a fost arhitect-şef al Iaşului
Publicitate și alte recomandări video