Caută 
1 MIN
Înstăpânirea locului, locuirea se întâmplă prin construirea casei, la nivel individual, a satului şi, mai târziu, a târgului, la nivel comunitar. Forţa lăuntrică a faptului este de natură spirituală, o spiritualitate formatoare, o aventură a intuiţiilor originare devenită, peste timp, tradiţie. În această aventură arhitectura locuinţei, expresie a arhitecturii comportamentului uman, ocupă locul central.
Sunt puţine informaţii despre chipul locuinţelor din preistoria Iaşului. Începutul artei organizării spaţiului de viaţă este arhetipul axei verticale pământ-cer, generatoare a vectorilor orizontali ai orientării. Indiferent de materialele de construcţie utilizate, axis mundi este generată de vatra casei. Ea nu lipseşte din casele civilizaţiei Cucuteni cu urme elocvente chiar în zona Palatului Culturii.
Locuinţă Cucuteni reconstituire
Timpul lung dominat de discontinuităţi, de la această civilizaţie până la începutul istoriei, cu bordeie, semibordeie şi locuinţe supraterane, este un drum al perfecţionării lucrului cu lemnul, generosul material aflat peste tot la îndemână. Evoluţia zonelor locuite în detrimentul pădurilor virgine este totuşi aureolată de semnificaţii adânci. Cultul soarelui la început şi creştinismul mai târziu s-au coagulat în gesturi culturale definitorii pentru imaginea casei. Fără ele, viaţa individuală şi comunitară îşi pierd sensul. Fenomenul a continuat până în zilele noastre ca o ceartă estetică între finitul circumscris de materie şi infinitul aspiraţiilor spirituale pe un parcurs creator la capătul căruia finitul exprimă infinitul. Aşa s-a născut arhitectura autentică, reprezentativă pentru spiritualitatea românească în ansamblul ei, pe care o mai putem admira în cele câteva muzee ale satului din ţară.
Este o arhitectură rafinată în timp între modul românesc de viaţă, peisajul specific şi memoria colectivă. Casele româneşti născute în această lume a ideilor specifice au o poveste pe care o putem citi, spre deosebire de ceea ce se construieşte azi cu atâta frenezie amorfă. În primul rând locul de casă este unul consacrat ca loc bun, ales întrucât în memoria lui nu sunt cunoscute evenimente rele, malefice. Apoi casa este orientată în lume după criterii precise, spatele spre partea rea a lumii (miazănoapte-asfinţit). Pridvorul, cu monumentalitatea lui umană este o reverenţă spre soare, nu o funcţiune. Vatra din tindă este axa acestei lumi ciclice în care omul se naşte, se bucură de viaţă şi pleacă la cele veşnice. Documentarea amănunţită a riturilor de construire, a elementelor constructive şi a detaliilor lasă loc unei poveşti fascinante uitată de mult.
Locuinţă tradiţională
Ceea ce privim acum în muzee sunt forme opace de semnificaţiile cărora ne-am înstrăinat. Este principala cauză a lipsei de valoare a caselor construite azi întrucât realizarea lor nu este rezultatul unei poveşti de creaţie, prin urmare nu spun nimic, vorbesc doar despre posibilităţile financiare ale proprietarului. Lipsite de valoare estetică nu mai au decât valoare de întrebuinţare. În plus ceea ce construim astăzi nu mai are legătură cu natura, cu energia spaţiului verde. Grădina din faţă plină de flori la casa tradiţională este astăzi plină cu autoturisme. Grădina din spate, cu fructe şi legume, este azi plină de acareturi şi depozite.
Dezordinea pe care ne-am construit-o în modul de viaţă este complementară dezordinii din viaţa socială. Casele noi se închid în sine, cu garduri înalte şi opace, cu sisteme sofisticate de protecţie şi supraveghere. În consecinţă vecinii nu mai sunt vecini, nu se cunosc, nu se văd, n-au cum să mai stea împreună la o masă măcar la marile evenimente din viaţă: botez, nuntă, moarte. Aşadar se împlineşte dispariţia lumii definită de părintele Cleopa, ca o lume din care dispar cărările dintre vecini.
Casa tradiţională a satului românesc evoluează în târguri, o dată cu constrângerile loturilor urbane centrale în aşa-numitele case vagon, orientate funcţie de reţeaua străzilor, cu pridvoare mai întâi, apoi geamlâcuri pe unul, două, sau chiar trei nivele. Ambele formule mai persistă încă în spaţiul urban, deşi sunt pe cale de dispariţie. Subordonate unei ordini naturale, cu sens lizibil, sunt înlocuite cu ordinea artificială impusă, lipsită de sens.
Casă cu geamlâc
Lumea tradiţiei româneşti alcătuită din case de sat, de târg şi mănăstireşti va fi curând invadată de forme venite din afara ei, dar care, până la un moment dat vor fi îmblânzite de spiritul locului.
Dr.arh. Ionel Corneliu Oancea este manager al unei companii de soluţii arhitecturale; a fost arhitect-şef al Iaşului
Publicitate și alte recomandări video
Îți recomandăm
