Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

O avocată, pe cale să învingă Fiscul în instanţă: a obligat instituţia să explice contribuabilului prevederile legii fiscale

GALERIE
proces, fisc, explicatii, lege
  • proces, fisc, explicatii, lege
- +

Procesul a fost deschis după ce Fiscul a informat-o pe petentă că nu e treaba lui să explice legea fiscală, fiind vorba de unele prevederi mai laborioase, ci doar să o aplice.

 

Pentru finanţiştii ieşeni, legislaţia fiscală nu este treaba Fiscului. Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice a refuzat să-i explice unei avocate cum să-şi înscrie în contabilitate cabinetul, motivând că solicitarea nu ţine de competenţa Fiscului. Acelaşi Fisc putea însă ulterior să o sancţioneze dacă ar fi avut înregistrări eronate în contabilitate. Problema a ajuns pe masa judecătorilor, chemaţi să decidă dacă Fiscul are şi datoria de a-i informa pe contribuabili, nu doar de a-i amenda.

În urmă cu doi ani, O.T. a solicitat AJFP informaţii cu privire la înscrierea corectă în contabilitate a cabinetului său de avocat, respectiv din ce clasă şi grupă din Catalogul mijloacelor fixe face parte acesta. În funcţie de modul de înscriere în contabilitate se calculează şi amortizarea unui mijloc fix, fapt ce influenţează bilanţul anual şi, implicit, calculul obligaţiilor la bugetul de stat. Răspunsul a fost stupefiant: informaţia respectivă nu intră în competenţa Fiscului. Aceasta, deşi Catalogul mijloacelor fixe a fost aprobat printr-o hotărâre de guvern iniţiată tocmai de ministrul finanţelor publice din momentul respectiv. Culmea, chiar Ordinul preşedintelui ANAF invocat de reprezentanţii Fiscului în răspunsul negativ dat avocatei stabileşte „Procedura privind îndrumarea şi asistenţa contribuabililor de către organele fiscale” şi menţionează, în cadrul aceluiaşi articol obligaţia acestora de a furniza „informaţii cu caracter general în legătură cu modul în care contribuabilii trebuie să procedeze pentru a beneficia de un drept fiscal sau pentru a se conforma unei obligaţii fiscale”. O nouă solicitare depusă de O.T. la Serviciul de asistenţă contribuabili din cadrul Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice a primit tot un răspuns în doi peri: în hotărârea de guvern sunt precizate toate informaţiile necesare. În această situaţie, ieşeanca s-a adresat instanţei, chemând în judecată Biroul de Asistenţă Contribuabili din cadrul AJFP, serviciul echivalent din cadrul DGRFP, ca şi instituţiile în sine.

În faţa magistraţilor Tribunalului, reprezentanţii Fiscului au invocat lipsa calităţii procesuale a biroului de asistenţă, acesta neavând personalitate juridică, ca şi inadmisibilitatea acţiunii, întrucât nu s-ar fi putut spune că nu a răspuns la solicitarea avocatei. În întâmpinarea depusă la dosar, Fiscul a explicat pe larg care sunt prevederile legale generale de care trebuie ţinută seama la calculul amortizării, fără a răspunde însă la simpla întrebare cum trebuie înscris corect în contabilitate un cabinet. Excepţiile invocate de Fisc au fost respinse de judecători. Pe fond, judecătorii au remarcat că, atâta vreme cât Fiscul verifică dacă legea este corect aplicată, el are şi obligaţia de a explica contribuabililor cum să o aplice corect. „Răspunsul oferit de pârâte reprezintă o reală şi veritabilă derobare de responsabilitate, în ipoteza de speţă. Reclamanta a solicitat informaţiile de la organul fiscal, tocmai pentru ca organizarea contabilităţii să fie derulată cu aplicarea corectă a normelor de drept fiscal incidente. Atâta timp cât organele fiscale au competenţa de a analiza modalitatea de amortizare a cheltuielilor în cadrul controalelor/inspecţiilor de specialitate, în mod evident acestea au şi competenţa şi obligaţia de a oferi îndrumări cu privire la această procedură”, au apreciat magistraţii, care au obligat DGRFP să precizeze în ce subgrupă şi clasă se încadrează o construcţie nouă cu destinaţia de sediu profesional cabinet de avocat. Procesul este încă departe de final. Recursul Fiscului abia a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel. 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

    Intrebarea zilei

    Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

    vezi raspunsuri