anunturi
grandchef
Bolta rece
anunturi
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional
anunturi

O bestie. Şi-a omorât concubina şi a aruncat-o într-o groapă din spatele casei

GALERIE
crima, bestie, condamnare, mama, groapa
  • crima, bestie, condamnare, mama, groapa
- +

Cu mintea încețoșată de aburii spirtului, un ieșean a ucis-o pe femeia cu care împărțea băutura. I-a aruncat cadavrul în spatele casei și și-a văzut liniștit de treburi. Formal, și-a regretat fapta, judecătorii fiind însă siguri că era vorba doar de frica față de consecințele faptei sale. A primit totuși o pedeapsă destul de ușoară, la jumătatea limitei maxime prevăzute de lege.

În urmă cu 15 ani, A.M. și-a părăsit soțul cu care avea șase copii, mutându-se cu fratele acestuia într-o casă dărăpănată din chirpici, din satul Cireșeni-Cotnari. L-a luat cu ea doar pe fiul cel mic. În ultimii ani, începuse să bea cu concubinul său spirt amestecat cu apă, certurile și scandalurile devenind normă. În timpul scandalurilor, Mitruț Mihăilă își amenința deseori concubina că o va omorî. Crescând, fiul lui A.M. preluase practic rolul de bărbat în casă, muncind cu ziua prin sat și aducând mâncare celor doi. Ziua de 9 mai fusese o zi ca oricare alta. Tânărul plecase la muncă în pădure, iar Mihăilă și A.M. rămăseseră acasă. Când s-a întors, fiul i-a găsit pe amândoi în stare de ebrietate. Din nou, Mihăilă a spus că o va omorî pe femeie, fără a spune și de ce ar face aceasta. Ca de obicei, nimeni nu l-a băgat în seamă.

A doua zi, tânărul a plecat de dimineață să muncească în livada unui consătean, lăsându-i pe cei doi concubini dormind. S-a întors în jurul orei 14.00, găsindu-l pe Mihăilă beat într-o anexă a casei, dar nu și pe mama sa. L-a întrebat pe Mihăilă unde este aceasta, mai ales că văzuse o pată de sânge pe pardoseala de lut, dar nu a primit decât un răspuns evaziv. Femeia ar fi „luat-o razna” și ar fi plecat undeva. Apoi, Mihăilă a plecat până la magazin, să cumpere o sticlă de bere. Rămas singur, tânărul a trecut pe lângă groapa din fundul curții folosită de familie ca lutărie. Și-a văzut acolo mama, întinsă pe o parte, având capul acoperit cu un celofan, iar corpul parțial acoperit cu pământ. A coborât în groapă să vadă ce s-a întâmplat și a văzut că mama sa era moartă, cu o tăietură la gât. L-a întrebat pe Mihăilă, care între timp se întorsese, de ce a ucis-o, bărbatul răspunzând că e nevinovat. Sângele ar fi fost de la un porc. Discuția, purtată pe un ton ridicat, a atras atenția verișoarei lui Mihăilă, care îi vizitase chiar în acea dimineață, locuind în casa vecină. Și ea l-a acuzat pe Mihăilă de crimă, ceea ce a atras replica iritată a acestuia: „Fă, eşti atentă? Urmezi tu, îţi tai gâtul şi intri şi tu în groapă a doilea!”

Mihăilă a fost reținut imediat după sosirea polițiștilor. Arma crimei, un cuțit cu lama de 22 cm, a fost găsit imediat. Necropsia a stabilit ulterior că femeia avea și gâtul rupt, după ce fusese lovită cu cuțitul. După ce o băgase în groapă, Mihăilă încercase să-i taie capul cu o lopată, fără însă a reuși. În faza de urmărire penală, și-a negat fapta, afirmând că la ora crimei era plecat în pădure după bureți. Ulterior a recunoscut totuși crima, fără a-și putea însă aminti și motivul pentru care o comisese. Recunoașterea faptei i-a adus o pedeapsă relativ ușoară. Dacă uciderea unui membru al familiei se pedepsește cu până la 25 de ani de închisoare sau chiar cu detenția pe viață, în condițiile recunoașterii faptei, limita maximă a pedepsei coboară până la 16 ani și 8 luni. Mitruț Mihăilă a fost condamnat la 13 ani de detenție. Pronunțată luni, sentința poate fi contestată în fața Curții de Apel.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.