
Dacă prețuiești substanța densă a cuvintelor ce conțin idei, principii, caracterizări stilistice, evocări, definirea efectului unic al muzicii asupra ascultătorului experimentat – alcătuirea unei cărți despre Radu Lupu este o acțiune ce pretinde asumarea îndoielilor, a responsabilității pentru fiecare literă.
Pe o pagină de ziar sau de revistă, la microfon, cu atât mai mult când îți asumi realizarea unui volum. Dincolo de reticența cu care a tratat o viață mass-media (a acordat extrem de puține interviuri), modul său de a concepe muzica nu a lăsat niciodată loc frazelor bombastice, clișeelor jurnalistice, ifoselor de cunoscător întâlnite, din nefericire, la destui publiciști. Așa se explică raritatea prezenței sale în jurnalistica de tip general-cultural, chiar în jurnalistica muzicală. De aceea, apariția volumului In memoriam Radu Lupu trebuie să impună toată atenția celor care l-au ascultat – în sala de concert sau prin mijlocirea înregistrărilor.
Un prim argument al încrederii lectorului îl constituie tandemul autorilor volumului. Monica Isăcescu Lup și Ștefan Costache și-au câștigat respectul publicând împreună cu Orlando Murrin, cu Mark Ainley albumul bilingv Dinu Lipatti. Muzicianul în imagini. The Musician in Pictures (Editura Institutul European, 2021). Alt pianist român de valoare artistică mondială a cărui personalitate umană, credință în spiritualitatea profundă a muzicii i-au nutrit legenda, negând discursurile jurnalistice excesiv metaforizate ce descoperă lipsa culturii de specialitate, graba, intenția ascunsă ori evidentă a autopromovării. De altfel, în emisiunile realizate săptămânal la Radio România Muzical, Monica Isăcescu Lup și Ștefan Costache s-au afirmat tocmai prin absența acestor defecte: selectarea informațiilor esențiale, caracterizarea succintă a stilurilor compozițional-interpretative, contextualizarea istorică, sobrietatea, decența, frumusețea și concizia ce armonizează exactitatea informațiilor cu parfumul discret al metaforei caracterizându-le stilul jurnalistic. Tot din discreție, autorii nu și-au menționat numele pe coperta exterioară, precizându-și doar pe prima pagină a cărții rolul de îngrijitori ai ediției.
Una dintre calitățile volumului este chiar pledoaria pentru jurnalismul muzical scăpat de pericolele greu surmontabile specifice comunicării permanente prin mass-media, pentru că autorii au ordonat pe 111 pagini ale secțiunii în limba română, încadrate de prefață, biografie și postfață, interviuri realizate de colegi din redacția muzicală Societății Române de Radio (Petre Fugaciu, Marina Nedelcu, Florica Jalbă, Larisa Clempuș, Anca Ioana Andriescu, Andreea Kiseleff, Ioana Marghita, Mihai Cojocaru, Monica Bojin). Se dovedește cu acest prilej însemnatatea echipei dintr-o instituție de presă, care poate transforma comunicarea de factură strict informativă în document ce sfidează timpul, ajutând alți jurnaliști, publicul de azi și de mâine să înțeleagă, să aprecieze valoarea unui muzician care și-a meritat, fără să-și dorească, fără să accepte, statutul excepțional.
Respectându-și criteriile profesionale cunoscute, Valentina Sandu-Dediu a oferit volumului un prim și reușit gest de captatio benevolentiae așezând în rezonanță amintirile, impresiile proprii de audiție a înregistrărilor, a interpretărilor din sala de concert, comentarea succintă, deopotrivă precisă, emoționantă a acelor versiuni, poziționarea curajoasă, echilibrată față de întrebările neavenite din presa generalistă referitoare la așa-zisa necunoaștere a lui Radu Lupu de către publicul român. Pentru că sunt un aficionado al titlurilor originale, pentru că Valentina Sandu-Dediu găsește mereu formule potrivite conținutului, specificului fiecărei teme comentate, remarc și titlul cuvântului său introductiv: Maestrul muzicii din Castalia. O definire în acord fin cu spiritualitatea, modestia, spiritul înalt formativ al Pedagogului din romanul lui Hermann Hesse „Jocul cu mărgele de sticlă”, de care Radu Lupu nu poate fi îndepărtat.
Au fost selectate pentru volumul de față amintirile, ideile împărtășite autorilor interviurilor de Mihai Constantinescu, ani mulți director artistic al Festivalului Internațional „George Enescu”, dirijorii Lawrence Foster, Cristian Mandeal, prieten din copilărie și de o viață al muzicianului evocat, la fel, director artistic al Festivalului, partener de scenă, sopranei Barbara Hendricks, pianiștilor Elisabeth Leonskaja, Murray Perahia, Nelson Goerner, profesoarei, flautistei, impresarei Barbara Golan, managerul pentru America de Nord al lui Radu Lupu, violoncelistului Steven Isserlis, istoriografului și cercetătorului de înregistrări muzicale-document Mark Ainley, pianiștilor români Liana Șerbescu, Andrei Vieru, Horia Mihail, Alexandra Silocea. Monica Lup sporește valoarea documentară a cărții investigând arhiva Festivalului „George Enescu”, ce atestă prezențele la București ale muzicianului evocat.
Pentru că am menționat textul de istoriografie, încadrabil muzicologiei, subliniez încă odată calitatea de document prețios a întregului volum, pentru că interviurile nu au servit doar clipa, nu au atributul convenționalului, nimic formal, patriotard, nu cuprind întrebări ce presupun răspunsurile. Dimpotrivă, fiecare muzician solicitat reușește performanța definirii prin idei, prin rostiri consistente a omului și interpretului atât de speciali Radu Lupu, care le-a prilejuit experiențe muzical-spirituale unice. Titlurile fiecărui capitol depășesc mult formulele sloganurilor publicitare, exprimând realitatea valorică: În recitalurile sale avea această capacitate unică de a ne duce într-o cu totul altă lume, în care timpul nu exista (Nelson Goerner), Radu Lupu este o moștenire nu doar a României, este o moștenire a lumii (Cristian Mandeal), Dacă vorbeam cu Radu Lupu la telefon, spuneam: azi m-a sunat Dumnezeu (Alexandra Silocea), Cât de binecuvântați suntem că l-am avut pe Radu Lupu pe acest pământ (Barbara Hendricks).
Nu putea lipsi colecția de imagini înfățișându-l la diferite vârste pe eroul tăcut al legendei, capabil să exprime, să definească intraductibilul prin sunete muzicale mai cuprinzătoare decât orice cuvânt.
Difuzat de Editura Universității Naționale de Muzică din București în colecția „Mari pianiști”, volumul „In memoriam Radu Lupu” (2023) este un început editorial prețios, ce se cuvine continuat la aceleași cote ale performanței în publicistica și muzicologia românească.
Alex Vasiliu este jurnalist, muzicolog și profesor
Publicitate și alte recomandări video