Caz uluitor pe rolul instanţei de la Iaşi: Pensionară ucisă pentru că a vrut să rămână demnă
O pensionara din Tibanesti a fost ucisa pentru ca a refuzat sa se împace cu cel care o jefuise (...)
citeste totvineri, 16.04.2021
O cască militară antică, foarte bine conservată, ce a fost purtată probabil de un soldat grec în timpul războaielor cu persanii, a fost descoperită în portul Haifa din Israel, transmite luni Live Science.
Casca, cu o vechime estimată la 2.700 de ani, a fost descoperită de un vas olandez în 2007 şi a fost predată unităţii de arheologie marină din cadrul Autorităţii israeliene pentru Antichităţi (IAA).
"Casca este de tip corintian, după numele oraşului Corint din Grecia, unde astfel de căşti au fost produse în secolul VI î.Hr", după care acest model de cască a ajuns să fie foarte popular în întregul spaţiu mediteranean. conform comunicatului arheologilor israelieni. "Casca a fost fabricată cu foarte multă pricepere, dintr-o singură foaie de bronz, prin încălzire şi lovire cu ciocanul, Această tehnică făcea posibilă reducerea greutăţii căştii, fără a pierde din capacitatea de protecţie pentru războinici", se mai precizează în comunicatul emis de IAA.
Cititi si: El este ieșeanul care a găsit comoara antică de sute de mii de euro în Siret
"Această cască i-a aparţinut probabil unui războinic elen de pe una dintre corăbiile de război greceşti ce au participat la confruntările navale împotriva persanilor", conform lui Kobi Sharvit, directorul unităţii de arheologie marină din cadrul IAA.
În perioada din care provine această cască, Persia controla un imperiu ce cuprindea întregul Orient Mijlociu. Persanii au încercat de două ori să invadeze Grecia. Prima dintre invazii a fost stopată în anul 490 B.C., când persanii au fost învinşi în apropierea Atenei, în cadrul Bătăliei de la Maraton. Cursele de maraton îşi trag originile de la fapta unui soldat elen, pe nume Pheidippides, care a fugit până la Atena, aflată la aproximativ 40 de kilometri distanţă, pentru a anunţa victoria. După ce a spus că grecii au ieşit învingători, soldatul s-ar fi prăbuşit şi a murit de epuizare.
Cititi si: Secretul coifului viking găsit în Siret şi dispărut de un deceniu. Era ascuns în Vrancea
În cursul celei de-a doua invazii, înaintarea persană a fost încetinită de trupele spartane la Termopile în 480 î.Hr. şi apoi persanii au fost învinşi şi alungaţi de pe teritoriul elen în 479 î.Hr.
În anii ce au urmat, elenii au trecut în ofensivă şi au lansat multiple atacuri împotriva persanilor în Mediterana de Est. Această cască ar fi putut fi purtată de unul dintre războinicii eleni care au participat la aceste confruntări. Ostilităţile dintre greci şi persani au continuat până când Alexandru cel Mare a cucerit Imperiul Persan în 330 î.Hr.A
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Restricțiile din municipiul Iași vor fi relaxate de mâine. Trecem la scenariul galben
Michael Jordan îl va omagia pe Kobe Bryant la ceremonia de introducere a “Black Mamba”
Voiculescu: UNIFARM e unul din marile jafuri ale pandemiei, cel mai mare cu siguranţă
Mads Mikkelsen va juca alături de Harrison Ford în „Indiana Jones 5”
Voiculescu, despre morții cu COVID: Diferențe între ce se raportează și datele reale
Surse: Ioana Mihăilă, propunerea USR-PLUS pentru Ministerul Sănătății
Cumpănașu, al treilea proiect cu Ministerul Educației: 4 milioane lei să scoată instituția din haos
Modificările la Ordinul MS privind carantina au avut și acordul specialiștilor din INSP?
Vlad Voiculescu și-a numit șefa de cabinet în funcția de vice al Agenției Naționale a Medicamentului
Moldovan: „Ordinul a fost agreat inclusiv cu reprezentanți INSP și ai lui Raed Arafat”
Incident armat la un birou al FedEx: Opt morți, atacatorul s-a sinucis
LIVE VIDEO: Prima declaraţie a lui Vlad Voiculescu după demitere. Atac dur la premier!
Pierre-Emerick Aubameyang, căpitanul Arsenal Londra, s-a îmbolnăvit de malarie
Deputat USR: Nu mai putem continua cu domnul Florin Cîțu în calitate de premier
Ion Țiriac a avut Covid. N-ai cum să nu te vaccinezi dacă ai puţină minte în cap
Funeraliile prinţului Philip. Cine sunt cei care vor merge alături de sicriu
Temperaturi mai scăzute decât normalul până de Paște, apoi vremea se încălzește
De astăzi, vaccinarea cu AstraZeneca se poate face și fără programare
Obligaţia de a purta mască în exterior abrogată duminică în Israel
Şeful Pfizer: Va fi nevoie probabil de un rapel în decurs de 12 luni după vaccinare
4 hectare de zone verzi și de promenadă vor răsări aproape de centrul Iașului! (P)
BNR, de neclintit: atrage iar atenţia asupra pericolului reprezentat de criptomonede
Cum s-au descurcat companiile odată cu debutul crizei sanitare
Informaţii bombă din negocierile secrete şi dure Cozet-Chirică!
VIDEO: S-a semnat contractul cu polonezii. Pe ce linii vor intra autobuzele electrice Solaris?
Caz uluitor pe rolul instanţei de la Iaşi: Pensionară ucisă pentru că a vrut să rămână demnă
Iată pe ce se mai duc banii dumneavostră: Şefii judeţului au comandat veste antiglonţ!
Concursul pentru şefi de spitale, amânat. Ce prevede noul ordin?
Scade incidenţa Covid la Iaşi. Ieri au fost însă cinci decese
Ridicol: Chirica dă ca exemplu de urmat la nivel naţional negocierile lui cu USR
PUZ-uri puse în dezbatere de Primărie, după o pauză de aproape un an
Expertiză - fiul care şi-a ucis mama ce l-a scos din ospiciu la cerere, găsit iresponsabil
Băgat în arest după ce a dat foc la două containere de gunoi
Permis anulat unei tinere, după ce a fost prinsă la volan după ora 22
Studenţii şi elevii din Iaşi pot participa la un târg universitar online
Consiliul Director al Politehnicii a fost pus din nou la colţ
Incaltamintea de primavara ideala pentru iesirile in oras cu prietenele (P)
Idei pentru organizarea mobilierului atunci când renovați sau vă mutați într-o nouă casă
Modificări de ultimă oră la Platforma de vaccinare în privinţa listelor de aşteptare
Deputatul Florin Roman: Cel care a declanşat această criză e ministrul Voiculescu
Codul rutier ar putea fi modificat din temelii. Ce spune Lucian Bode, ministrul de Interne
Marcel Ciolacu: Cred că între timp s-a dezumflat domnul Barna, s-a dezumflat revoluţia
FOTO-VIDEO: Un Volkswagen care circula cu viteză foarte mare a făcut prăpăd în zona Agronomie
Numărul deceselor din cauza COVID a sărit de 100.000 în Franţa
Alexandru CĂLINESCUUn cuplu problematic |
George PLEȘUGoana după imagine şi relaţia cu spaţiul public |
Nicolae CREŢUCui prodest? |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.