O ceartă banală între doi vecini din Iași s-a terminat la închisoare. Agresorul a reușit să îi scoată din sărite inclusiv pe judecători
O banală ceartă între doi vecini pe tema fiului unuia dintre ei s-a soldat cu o condamnare. În mod obișnuit, judecătorii dispun în astfel de situații suspendarea executării pedepsei. Nu și de această dată, când inculpatul nu și-a recunoscut fapta și a prezentat un cu totul alt film al evenimentelor decât cel constatat de anchetatori și judecători.
Gelu Tomică a fost trimis în judecată pentru că, pe 10 aprilie 2021, și-a agresat un vecin. În ziua respectivă, la ora 14.45, Florin P. ieșise din curtea casei pentru a prelua un colet de la un curier. Pe când se întorcea spre locuință, în stradă a oprit un Fiat Punto, din care au coborât Tomică, concubina acestuia și fiul lor. Între cei doi bărbați mai avuseseră loc discuții în contradictoriu, pornind de la unele nemulțumiri ale lui Florin P. în privința comportamentului fiului lui Tomică. Din nou, Florin P. a încercat să abordeze subiectul, dar Tomică a devenit agresiv verbal. Florin P. a renunțat să mai continue disputa și a dat să intre în curte. În acel moment, Tomică l-a lovit prin suprindere cu pumnul în zona feței. Fratele lui Florin P. a ieșit din casă, vrând să-l ajute să se ridice de jos, dar a fost și el lovit cu pumnul de fiul lui Tomică.
Victima a fost internată în spital timp de o săptămână
În urma incidentului, Florin P. a fost internat în spital timp de o săptămână. Suferise o fractură dublă de mandibulă și pierduse mai mulți dinți. A avut nevoie de peste șase săptămâni de îngrijiri medicale, iar Tomică a fost trimis în judecată pentru lovire sau alte violențe.
Inculpatul a respins acuzația, afirmând că nu-l lovise pe Florin P., ci acesta căzuse singur la pământ. Florin P. încercase să-l lovească. Tomică se ferise, iar din avânt, adversarul său își pierduse echilibrul. Afirmațiile sale au fost susținute însă doar de concubina lui, fiind contrazise de ceilalți martori. În plus, expertiza medico-legală concluzionase că dubla fractură de mandibulă se datora unei lovituri cu un „mijloc contondent”, nu unei căzături. Ca urmare, deși chiar procurorul de ședință solicitase o condamnare cu suspendare, magistrații Judecătoriei s-au decis asupra unei pedepse de 6 luni de închisoare, dar cu executarea în regim de detenție. Judecătorii au respins ca nedovedite pretențiile victimei la acordarea unor daunelor morale de 15.000 de lei. Au aprobat însă daune morale de 15.000 lei, din 150.000 de lei solicitați de partea civilă.
Sentința a fost contestată de inculpat, dar și de victimă. Tomică și-a clamt în continuare nevinovăția, susținând că declarațiile martorilor erau contradictorii. El a cerut achitarea sau, cel puțin, schimbarea modalității de executare a pedepsei. Regimul de detenție era excesiv și nejustificat. De cealaltă parte, Florin P. s-a arătat nemulțumit de modul de soluționare a laturei civile a cauzei, solicitând aprobarea daunelor materiale și majorarea celor morale.
Concluziile medicilor indicau o agresiune, nu o căzătură
Din analiza apelurilor, magistrații Curții de Apel au concluzionat că Tomică nu nega existența unui conflict, a unei altercații cu Florin P., susținând doar un alt film al acestuia. Prima constatare a medicilor și expertiza medico-legală însă concordau. Declarațiile martorilor doar susțineau această interpretare. Chiar dacă difereau la nivel de amănunte, sensul lor general era același. Și chiar dacă mărturiile ar fi fost eliminate din probatoriu, concluziile științifice ale medicilor tot indicau o agresiune, nu o căzătură. Curtea de Apel a confirmat atât pedeapsa stabilită de Judecătorie, cât și modalitatea ei de executare. „Comportamentul extrem de violent adoptat de inculpat trădează uşurinţa cu care acesta a încălcat normele de drept penal şi o mentalitate care induce convingerea că reeducarea inculpatului apelant nu poate fi realizată decât prin mijloace coercitive adecvate, în măsură a asigura atingerea scopurilor pedepsei, iar aceste mijloace nu pot fi reprezentate decât de executarea efectivă a pedepsei de 6 luni închisoare aplicată de instanţa de fond, în mediul carceral”, au arătat magistrații.
Pe latura civilă, victima a prezentat în instanță o scrisoare medicală emisă de un cabinet stomatologic, care prescria un plan de intervenții și de tratament, costul total ridicându-se la 30.330 lei. De regulă, sunt recunoscute ca daune materiale doar cheltuielile deja efectuate, nu cele doar apreciate ca necesare de un medic. Judecătorii au considerat însă că Florin P. va trebui să urmeze planul de tratament stabilit. Acesta era practic obligatoriu, dată fiind „natura iremediabilă a traumatismelor de la nivelul mandibular, cu afectarea mai multor dinți”. Cum însă Florin P. nu solicitase ca daune materiale 30.330 lei, ci doar 15.000 lei, aceasta din urmă a fost și suma aprobată de judecători. Ei au dispus însă majorarea daunelor morale solicitate până la 30.000 de lei. Decizia Curții de Apel este definitivă.
Publicitate și alte recomandări video