anunturi
grandchef
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

O comparaţie la rece între Cluj şi Iaşi pe domeniul sportiv. Ce şanse sunt să-i prindem pe ardeleni din urmă?

GALERIE
sport
  • sport
- +

A face comparaţie pe domeniul sportiv între cele două mari metropole culturale este aproape un non-sens, iar şansele de a reduce ecartul sunt utopice, întrucât Clujul n-are de gând să se oprească.

Dulcele Târg şi Heidelbergul de Transilvania, două borne care fac cinste, cel puţin pe acest palier, spiritualităţii româneşti. Două oraşe mari, frumoase, de aproximativ acelaşi calibru. Chiar şi statisticile demografice oscilează, când Iaşul, când Clujul trecând în faţă. Fiecare dintre aceste două oraşe are specificităţi aparte, unele ardeleneşti, altele moldoveneşti şi toţi cei care le vizitează le admiră, mult peste măsura medie cu care este admirată România în genere.

Pe partea sportivă, echilibrul s-a stricat ca limpezimea luciului de baltă perturbat de o lovitură de bâtă. Ne uităm cu jind la Cluj, unii mai suferim şi nici realitatea că oraşul lui Blaga surclasează însăşi capitala MITICĂ, nu ne poate consola. În primul rând trebuie să spunem că şi prin anii '80-'90, când la Iaşi se făcea performanţă sportivă mai mult sau mai puţin strălucitoare la mai toate disciplinele importante, Clujul era peste. Oricât am vorbi de Politehnica regretatului Costel Moscalu, nu o putem compara cu Universitatea lui Ghiţă Mureşan, Marcel Ţenter, Bruno Roşnafschi. Echipa de fotbal „U” n-a avut niciun titlu naţional, dar a câştigat o Cupă şi a jucat vreo două finale, mai mult decât acele locuri VI şi patru semifinale ale Politehnicii. Excepţia a fost Penicilina, care şi-a dat şi ea obştescul sfârşit, asasinată de sponsorul care i-a dat viaţă şi a întreţinut-o un car de vreme: Antibiotice. Sub privirile indiferente ale autorităţilor. În noua eră, post 1990, am rămas nu numai în urma Clujului, ci şi a megieşilor din Bacău, iar în materie de „regele fotbalul” ne umilea şi Vasluiului.

Revenind la actualitate: Clujul are un primar din 2004, cu un mandat întrerupt vreme de patru ani cât Emil Boc a fost premier. Un premier mediocru, mai mult un executant al ordinelor de la „împărăţie”. Ca edil, Emil Boc este considerat unul dintre cei mai buni primari ai României post-decembriste, iar în materie de sport, hotărât cel mai bun. Calitate care vine din pasiune, fiindcă nu găseşti prea mulţi edili în Românica să vină să bată toba pentru România la competiţiile internaţionale. Ce-i drept, Mihai Chirica, primar de Roznovanu din 2015 (cu un an de interimat) (n.r.-intre 2012 si 2015 a fost viceprimar), nu prea are la ce competiţii să vină. Cu ceva ani în urmă, când aveam echipe de Ligă Naţională la baschet, preşedintele Federaţiei, Carmen Tocală se ruga de noi să punem parchet la sală, pentru a organiza turnee naţionale. La rugby, naţionala a jucat câteva meciuri până când fostul edil s-a supărat că rugbiştii îi strică gazonaşul pentru fotbal.

Să trecem la nişte cifre plictisitoare. Consiliul napocan alocă 9 milioane de lei sportului, consiliul ieşean numai opt. Nu-i mare diferenţă. La Cluj, peste 50 de grupări sportive primesc finanţare publică, din care FC Universitatea 3,1 milioane, CS „U”, 2,415, iar „U” Banca Transilvania, cam 1,4 milioane de lei. Chiar şi CFR Cluj, club de fotbal privat până în măduva oaselor, ia 81,5 mii lei. La Iaşi, cele opt milioane înseamnă 6,75 pentru fotbal şi 1,5 pentru restul, din care 500.000 pentru rugby, 300.000 pentru baschet şi 450.000 pentru fotbal feminin, febleţea primărească. Banii pentru fotbal se scurgeau cu ţârâita, încă înainte de a veni „bucuria” de la Selymes. La Cluj, mai toate sporturile au parteneriate cu privatul, la noi toate stau cu mâna întinsă. Clujul are o mândreţe de stadion de 30.200 de locuri (Cluj Arena), plus stadionul din Gruia (22.100) şi Sala UBT (10000 locuri). La noi, bietul stadion de 12.500 de locuri şi biata sală unde a învăţat săracul Costel meserie de-abia se ţin, iar promisiuni cu doamne, domniţe şi inimioare fac valuri în anii bisecţi.

Cât despre competiţii, situaţia este cunoscută. Clujul a organizat competiţii europene de gimnastică, baschet, volei, atletism, tenis de masă, plus două turnee atractive WTA, partide de Fed Cup şi Cupa Davis. Iaşul se mândreşte cu un turneuţ ATP cu sponsorizare, pompos numit „cel mai tare din Balcani” (faceţi comparaţie chiar şi cu cel de la Sibiu şi veţi vedea diferenţa). Se vorbeşte de un turneu WTA 125, la care, neîndoios, ieşeanca Andreea Prisăcariu va fi printre capii de serie.

Ce ne mai rămâne? Să batem din palme şi să admirăm Clujul, capitala sportului românesc? Să alegem o conducere locală, iubitoare de sport, care să alerge după metropola ardeleană? Asta ar fi minunat, dar Clujul nu stă pe loc!

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Un profesor universitar explică de ce Iaşul nu merită autostradă

Cosmin PAȘCA

Un profesor universitar explică de ce Iaşul nu merită autostradă

A se observa formularea în context a profesorului: autostrada „este un mijloc ca EU să ajung undeva”. Cu alte cuvinte, pentru Bulai şoseaua rapidă are un singur sens, spre Iaşi. Oraşul e văzut ca o grădină zoologică, oamenii stau aici într-un ţarc, din care n-au voie să iasă. Pot fi însă vizitaţi, ideal când începe bâlciul de Sfânta Parascheva.

opinii

New York şi Alabama. Un circuit epic

Codrin Liviu CUȚITARU

New York şi Alabama. Un circuit epic

Prin povestirile lui, Capote a avut, în mod evident, o influenţă hotărâtoare asupra a ceea ce s-a numit proza minimalistă americană din ultima jumătate a secolului XX. Acest tip de epic se concentrează pe frânturi din existenţa imediată, pe care le explorează nesofisticat şi totuşi artistic. Viziunea naratorului minimalist e pragmatică, evitând, din start, construcţiile monumentale ale romanului tradiţional, căutarea adevărurilor majore ale lumii sau elucidarea codurilor absconse şi derutante din istorie.

Miticilectualii ca Alfred Bulai şi disursul discriminatoriu la adresa moldovenilor

George ŢURCĂNAŞU

Miticilectualii ca Alfred Bulai şi disursul discriminatoriu la adresa moldovenilor

Când ai într-o regiune devenită fundătură prin proiectarea şi construcţia statului naţional, respectiv o aglomeraţie urbană de 400-450 mii de locuitori, ce ar fi singura capabilă să gestioneze fluxuri importante la nivel regional şi să polarizeze cât de cât regiunea, atât cât să-i creeze o minimă stabilitate şi coeziune teritorială, nu o izolezi din cauză că nu i-ar fi Bucureştiului de folos nu ştiu ce autostradă, ci faci eforturi să o deschizi către lume.

Întâmplările lui Nobel (I)

Bogdan ILIESCU

Întâmplările lui Nobel (I)

„All things are ready, if our mind be so.” (Toate lucrurile sunt pregătite, dacă şi mintea noastra este.) - William Shakespeare, Henry V

pulspulspuls

Iarăşi s-a făcut mişto de pârlipca lui Tudorel din Sărărie. Iată cu ce ocazie!

Iarăşi s-a făcut mişto de pârlipca lui Tudorel din Sărărie. Iată cu ce ocazie!

Două vorbe mai relaxate pe astăzi, dacă tot e joi, despre unul din evenimentele notabile care au loc în aceste zile în târg, stimaţi telespectatori şi drăguţe telespectatoriţe: selecta adunarea arhitecţilor de pe tot rotogolul ţării şi, de ce nu, chiar al Evropii şi al planetei. 

Caricatura zilei

Băsescu a pocnit, de data asta, o mașină

Editia PDF

Bancul zilei

Doi rechini : - Ce faci, ma? - Am fost bolnav... - Pai, ce-ai avut?  - Am mâncat un general rus si o saptamân (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.