O criză și cinci erori*

După cum bine se știe, părintele spiritual al socialismului modern scria acum un veac și jumătătate că economia de piață sau capitalismul nu reprezintă altceva decât o etapă din mersul implacabil al omenirii spre un sfârșit al istoriei, manifestat prin instalarea inexorabilă și definitivă a unei orânduiri socialiste. Măcinat de propriile contradicții, capitalismul merge din criză în criză, până când se va dizolva într-un nou sistem, caracterizat prin absența proprietății private, dispariția statului și estomparea diferențelor de clasă. Evident, vehiculul acestui proces de neoprit îl constituie criza economică.

În contextul derapajului economic evident din ultimii trei-patru ani, ipoteza de lucru a lui Karl Marx pare să fie îmbrățișată, din nou, de o bună parte a intelectualității. Ideea fundamentală a acestei mișcări resuscitate în mod neașteptat este aceea că excesul de liberalism din ultimele decenii a adus capitalismul în pragul colapsului. O literatură ce crește ca o cocă pe zi ce trece vrea să ne convingă de faptul că retragerea masivă a statului din activitatea economică, absența reglementărilor guvernamentale și „fundamentalismul piețelor” par să pună pe butuci organizarea economică a lumii occidentale. Între politicieni, publicul larg și o bună parte a lumii academice există un consens aproape unanim în privința faptului că recenta criză economică își are sorgintea în defectele structurale ale economiei de piață liberale.

Din fericire, există oameni care, în ciuda forței „valului majoritar”, își păstrează intacte luciditatea și spiritul critic. Doi dintre ei și-au pus semnătura pe una dintre cele mai interesante tipărituri scrise despre evenimentele economice recente. Primul, șarmantul Carlos Rodríguez Braun, dascăl de modă veche, senior cu profunde și lucide convinge liberale, dotat cu o inteligență sclipitoare, posesor al unui umor devastator și contagios; intelectual copt, iubit și respectat de foștii și actualii învățăcei, de cei obișnuiți să-i citească înțeleptele scrieri și să-i asculte ireproșabilele pledoarii. Apoi, Juan Ramón Rallo, universitar promițător, scriitor de o precocitate remarcabilă, posesor al unei culturi economice neobișnuite, dacă ținem cont că deocamdată nu și-a trecut în „activ” trei decenii complete. Între copertele unui produs livresc ce abia atinge pragul sutei de pagini, maestrul și strălucitul discipol ne propun o încântătoare lecție de economie, ce reușește cu brio să inverseze sensul mesajului de teatru gen Ionesco pus în scenă de intratabilii nostalgici ai socialismului și intervenționismului.

În fond, mesajul celor doi vine împotriva curentului dominant ce descrie incontestabilele spasme economice din ultimii trei-patru ani, ca și cum capitalismul se află pe marginea prăpastiei. Cu rafinament, tact și expertiză, „ereticii” lucizi ai Şcolii de la Madrid demantelează fără milă puhoiul de aberații ce inundă ziarele, revistele, ecranele televizoarelor sau amfiteatrele, dorind să-i convingă mai ales pe naivi de faptul că originea crizei se găsește în piața excesiv de liberă, lipsa de implicare a statului sau slăbiciunile naturii umane.

Ideea fundamentală a cărții este aceea că nu piața liberă se face vinovată de evenimentele economice recente, ci intervenția guvernamentală în procesele spontane de creare a bogăției. Mai precis, autorii pun degringolada din ultimii ani pe seama nesfârșitelor interferențe ale autorităților publice în jocul liber al forțelor pieței via sistemul bancar cu rezervă fracționară. Practic, Carlos Rodríguez Braun și Juan Ramón Rallo folosesc teoria austriacă a ciclului economic pentru a demonstra că vinovată de severa criză economică din ultima jumătate de deceniu se face intervenția statului în sistemul financiar. După cum bine se știe, în prima parte a secolului al XX-lea, Ludwig von Mises și Friedrich Hayek au explicat cu suficientă persuasiune că sursa „dezechilibrelor” din sistemul economic o constituie extinderea planificării guvernamentale la domeniul financiar. Din rațiuni politice oportuniste, banca centrală reduce artificial rata dobânzii, ceea ce ieftinește anormal creditul și generează un avânt economic nesănătos. Pe termen scurt, interferența băncii centrale în procesele spontane ale pieței conduce la reducerea ratei șomajului, creșterea consumului și o efervescență indiscutabilă a schimburilor economice. Cu toate acestea, boomul creat de scăderea forțată a ratei dobânzii induce masiv în eroare lumea afacerilor, transmițând un semnal fals, respectiv acela că oamenii și-au redus consumul pentru a pune la dispoziție resursele necesare alungirii proceselor de producție. În realitate, scăderea ratelor dobânzilor s-a realizat prin injectarea de monedă facilă (bani suplimentari creați de banca centrală în complicitate cu sistemul bancar fracționar) și nu prin economisire. În consecință, inducerea în eroare pe scară largă a lumii antreprenoriale, cea care a declanșat prosperitatea iluzorie a începutului de ciclu economic, va fi corectată masiv prin spargerea „bulei speculative”, criza financiară și, apoi, depresiunea economică.

Folosindu-se de suprastructura teoretică a acestei teorii, autorii arată, pas cu pas, modul în care s-au derulat gravele evenimente ale ultimilor ani. În plan doctrinar, mesajul lor este cât se poate de clar: „turbulențele economice” au la origine politicile guvernamentale intervenționiste ce au atras intervenția masivă și nesănătoasă a băncilor centrale, privilegiile sistemului bancar cu rezervă fracționară și lipsa de scrupule a politicienilor, care își plătesc voturile prin politici populiste finanțate cu „bani ieftini”. Pentru a-și apăra poziția, Carlos Rodríguez Braun și Juan Ramón Rallo utilizează solide cunoștințe din sfera teoriei bancare, a piețelor bursiere, a finanțelor. Deși utilizează un aparat tehnic, mesajul lucrării este unul doctrinar. Din punctul lor de vedere, lucrurile sunt cât se poate de clare: nu suntem victimele excesului de liberalism, ci martorii buni de plată ai politicilor intervenționiste. Nu piața a generat criza, ci intervenția guvernamentală asupra forțelor sale spontane, auto-regulatoare.

Demostrația lor magistrală și persuasivă sprijină credința conform căreia sursa teribilului derapaj economic cunoscut de umanitate în ultima vreme se află în festinurile pantagruelice cu iz stângist finanțate cu iluzii și, achitate, în cele de urmă cu realități dureroase. Cu alte cuvinte, ni se oferă mai mult decât rezonabila explicație conform căreia marasmul prezent se datorează sistemului bancar clientelar, privilegiat de politicienii iresponsabili ai tuturor partidelor și acceptat tacit de publicul neavizat, democrației corupe, ce încurajează oportunismul, pomenile trecătoare și traiul de pe azi pe mâine (mai exact, din patru în patru ani) și găunoasei retorici ce propune nesustenabilele politici intervenționiste. Pe scurt, recenta criza a dovedit, pentru cine a putut și, mai ales, a vrut să înțeleagă, că adevăratul vinovat al convulsiilor sistemului pieței libere se găsește în ireprimabila noastră tentație de a apela oportunist la practici anticapitaliste, respinse atât pe temeiuri de inconsistență logică de către teorie, cât și de realitatea faptelor istorice. Pur și simplu, nu vrem să acceptăm că evenimente similare, precum Marea Depresiune din anii `30 sau stagnarea din anii `70, reprezintă opera intervențiilor ilegitime și de conjuctură ale guvernelor, încăpățânându-ne să aruncăm vina în cârca piețe libere, a proprietății private și a libertății individuale; nu ne putem abține de la prizarea dozelor de socialism, dar învinovățim capitalismul de sevrajul economic în care plonjăm fatalmente.

*Acest articol a apărut inițial ca prefață a cărții O criză și cinci erori, publicată de Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, în 2011.

Gabriel Mursa este profesor de Economie și Istoria gândirii economice la Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și președintele Institutului Hayek România

Publicitate și alte recomandări video