Am învățat că, uneori, este bine să lași să treacă puțin timp de la producerea unui eveniment și abia apoi să te pronunți.
Decizia luată vineri de Curtea Constituțională a venit în contextul acuzațiilor de ingerință în alegeri și afectarea gravă a procesului electoral. Ea poate fi considerată una istorică. Întrebarea care a apărut imediat a fost dacă a fost una necesară. Eu cred că da. Sunt la fel de nemulțumit ca marea majoritate a cetățenilor acestei țări pentru că am ajuns aici. Putea fi evitat un asemenea moment? Desigur, dar pentru a evita această situație, niște instituții trebuiau să-și facă datoria mai devreme și într-un mod eficient. Dacă ele nu și-au făcut datoria, trebuia cumva ca noi, restul cetățenilor acestei țări, să mergem mai departe și să spunem doar – asta e, atât s-a putut? Eu cred că nu.
Am fost, de-a lungul timpului, în mod public, un critic al Curții Constituționale, o instituție politico-juridică, pentru luarea unor decizii controversate, una dintre acestea fiind întreaga problematică a pensiilor speciale. De această dată, însă, consider că hotărârea luată vineri este una excepțională, într-o conjunctură excepțională, și reprezintă o măsură importantă luată în apărarea integrității și transparenței democrației din România.
Eu cred că este de datoria instituțiilor fundamentale ale statului român să apere corectitudinea desfășurării procesului electoral și să blocheze interferențele externe, sancționând orice încălcare a legislației electorale. Nerespectarea acesteia transformă alegerile într-un proces incorect.
Întrebarea mea, care, desigur, va rămâne fără răspuns, este următoarea: elementele avute în vedere de autoritățile statului român în aceste zile nu au afectat și alegerile parlamentare, ca desfășurare și rezultat? Au fost sau nu partide politice care au participat la campania pentru alegerile parlamentare și au beneficiat de același sprijin de care a avut parte Călin Georgescu?
Pentru a nu lăsa loc niciunui dubiu, convingerea mea este că vorbim clar de un dublu standard. Nimeni, dar absolut nimeni, nu mă va convinge că nu există aceleași informații și despre desfășurarea alegerilor parlamentare. Dubla măsură dăunează grav democrației. Unii vor spune că sunt subiectiv. Accept și asta.
Dincolo de nemulțumirile personale, România trebuie să rămână un exemplu de democrație funcțională, în care drepturile și libertățile electorale sunt pe deplin respectate, iar orice încercare de influență externă sau internă trebuie combătută. Împreună trebuie să apărăm valorile fundamentale care stau la baza statului de drept!
P.S. Aștept în continuare răspuns de la AEP și Parchetul General ca urmare a sesizării depuse privind campania de deepfake, a cărei victimă am fost în data de 27 noiembrie, când mi s-a folosit imaginea pentru denigrarea contracandidatului domnului Georgescu.
Liviu Brătescu
Publicitate și alte recomandări video