Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Pentru prima dată, un proiect urbanistic suscită un interes atât de mare:

O dezbatere în premieră la Iaşi. Discuţiile cu extinderea Palas pe masă au adunat laolaltă sute de ieşeni

GALERIE
Palas dezbatere1Palas dezbaterePalas II randare
  • Palas dezbatere1
  • Palas dezbatere
  • Palas II randare
- +

O premieră remarcabilă pentru activitatea civică a oraşului: un proiect urbanistic de amploare este supus dezbaterii publice reale, iar dezbaterea reuşeşte, pentru prima dată, să umple până la refuz Sala Mare a Primăriei. Întâlnirea programată pentru o oră a ţinut, în final, peste 5 ore. Tot de remarcat este şi calitatea dezbaterilor, dar şi prezenţa în sală a numeroşi arhitecţi, istorici, profesori universitari, reprezentanţi ai mediului academic, ai instituţiilor de cultură, alături de autorităţi locale, locatari din vecinătatea Palas şi reprezentanţi ai companiei Iulius. O dezbatere cu informaţii foarte utile prezentate public, dar şi cu momente tensionate, dar interesante. Care au fost argumentele fiecărei părţi? Ce soluţii alternative s-au prezentat? Cum văd specialiştii acest proiect de peste 330 milioane euro?

Prima dezbatere pe planul de extindere a Palas a stârnit un interes major în rândul ieşenilor. Cu toate că, iniţial, discuţiile erau programate pentru o oră, dezbaterea s-a întins pe parcursul a peste cinci ore. Evenimentul, care a avut loc la sediul Primăriei, este o premieră pentru Iaşi, în sensul în care este pentru prima dată când un proiect de o asemenea amploare face obiectul unei dezbateri la care au participat numeroşi arhitecţi, istorici, profesori universitari, locatari din vecinătatea Palas, reprezentanţi ai instituţiilor de cultură, autorităţi locale, reprezentanţi ai mediului academic şi reprezentanţii companiei Iulius. La dezbaterea de ieri s-a discutat despre extinderea Palas pe actualul amplasament, urmând ca, pe 10 decembrie, să fie abordat planul de dezvoltare din zona străzii Sfântul Andrei.

Sală plină până la refuz

„Apreciem implicarea şi interesul numeroşilor specialişti, reprezentanţi ai autorităţilor locale, ai instituţiilor de cultură, ai mediului academic, ieşeni care au dorit să cunoască proiectul şi să ofere sugestii. Fiind o etapă de consultare a opiniei publice, vom lua în considerare toate observaţiile şi propunerile, indiferent de domeniul abordat, care vor fi analizate şi integrate în reconfigurări, pentru a da proiectului o formă finală“, au transmis oficialii companiei Iulius. Sala Mare a Primăriei a fost plină până la refuz, ceea ce se întâmplă rar la o dezbatere pe proiecte urbanistice. Discuţiile au debutat cu o prezentare din partea arhitectului Matei Bogoescu, care a arătat intenţiile investitorului cu extinderea Palas în zona actualului complex. Participanţii au avut, anterior, ocazia să se înscrie la cuvânt, fiind întocmită şi o listă în acest sens. Pe parcursul celor peste cinci ore au fost unele tensiuni, dar discuţiile nu au degenerat. Rând pe rând, participanţii au putut adresa întrebări la care au răspuns arhitecţii proiectului sau oficialii companiei Iulius. În principal, discuţiile contradictorii au vizat regimul de înălţime al turnului propus pentru zona din spatele Palas Mall, clădire din vecinătatea frontului de blocuri de pe str. Sf. Lazăr. Locatarii, prezenţi în număr mare la dezbatere, şi-au exprimat doleanţele şi au solicitat soluţii, în timp ce oficialii Iulius şi arhitecţii au subliniat că, la acest moment, planul de extindere este la faza de propunere, şi poate suferi unele modificări. În timpul discuţiilor, un locatar al unui bloc din vecinătate a propus chiar ca investitorul să construiască noi locuinţe colective pentru locatari şi să-i relocheze din actualele imobile.

Ce se întâmplă cu ruinele?

Prof. univ. Laurenţiu Rădvan, iniţiator al unei scrisori deschise semnate de mai multe personalităţi ieşene pe tema Palas, a fost unul dintre primii vorbitori, şi a pus în discuţie, printre altele, situaţia ruinelor din zona Palatului Culturii. „Cum trataţi problema ruinelor Curţii Domneşti? Pentru că e o problemă spinoasă, de ani de zile acele ruine stau stânjenitor în coasta Palatului şi a Palasului“, a fost una dintre întrebările adresate de istoric. „Se propune amenajarea zonei cu punerea ei în siguranţă, în primul rând, apoi deschiderea către public şi amenajarea în sistem de muzeu în aer liber, şi cu anumite spaţii dedicate acestui scop. Este unul dintre punctele principale care ţin de reamenajarea sistemului de spaţii publice“, a răspuns arhitectul Bogoescu. Un alt punct atins de participanţi a vizat situaţia Teatrului Luceafărul în noul context urbanistic, având în vedere că, pe lângă turnul din spatele Palas Mall, în proiect este prevăzută şi o extensie a mall-ului (pe locul actualelor terase). În contrapartidă, proiectul prevede desfiinţarea clădirii E.ON. „Această extindere îngustează extrem de mult accesibilitatea pe laterala Teatrului dinspre Palas“, a spus directorul artistic al Teatrului Luceafărul, Oltiţa Cântec.

„Accesibilitatea maşinilor de încărcare sau descărcare este garantată de faptul că, pe acelaşi traseu, trec şi maşinile de intervenţie ISU, şi a fost calculat pentru a garanta acest spaţiu, altfel este imposibil să se realizeze accesul. Vorbim despre o îngustare teoretică, pentru că sunt 44 de metri între fronturi“, a răspuns arhitectul Bogoescu. El a dat asigurări că extinderile din zona Palas Mall sunt retrase faţă de front pentru a asigura „prestanţa şi unicitatea respectivului monument“. Un alt participant la dezbatere, prof. Mihai Bulai, de la Facultatea de Geo­grafie, a propus o serie de modificări la pro­iect, pornind inclusiv de la actuala estetică a complexului Palas, de la eliminarea parcă­rilor din faţa Palatului la clădirea turn şi până la sălile de evenimente din lateralul Palatului Culturii. „În noul plan urbanistic zonal apar construcţii noi peste spaţii pietonale şi peste spaţii verzi. (...) Dezafec­tarea clădirii E.ON nu trebuie condiţio­nată de ridicarea altor construcţii“, a mai spus prodecanul Facultăţii de Geografie. În replică, arhitectul Bogoescu a precizat că amenajarea actuală de pe esplanada Teatrului Luceafărul cuprinde doar o fâşie de spaţiu verde, iar în noua propunere se prevede extinderea zonei verzi. El a susţinut că esplanada este pusă în valoare prin proiect inclusiv cu legătura propusă spre str. Sf. Lazăr.

Primarul: „Palas trebuie să se modernizeze, că altfel dispare“

În a doua parte a dezbaterii a participat şi primarul Mihai Chirica. Edilul şef al Iaşului şi-a asumat un rol de mediator între părţi, şi a formulat şi unele concluzii personale. Printre altele, el a spus că este de acord cu unele critici referitoare la turnul de pe Sf. Lazăr în raport cu frontul de blocuri de pe aceeaşi stradă, moment în care reprezentanţii Palas au reiterat faptul că proiectul actual poate suferi modificări. În acelaşi timp, primarul a nominalizat diverse oraşe din lume unde există clădiri înalte în zone istorice. „Palas trebuie să se modernizeze, că altfel dispare“, a fost una dintre concluziile primarului. Edilul şef al Iaşului a mai vorbit despre situaţia din faţa Palatului Culturii, esplanada fiind acum în proiectare, iar arhitectul care se ocupă de acest lucru (Ionel Oancea) fiind unul dintre invitaţii la dezbaterea de ieri. Primarul a dat asigurări că esplanada va rămâne un loc de promenadă. Următoarea dezbatere va avea loc pe 10 decembrie, tot la Primărie, iar obiectul discuţiilor va fi planul de dezvoltare al Palas în zona Sfântul Andrei.

Dezbaterea: cinci observaţii:

1. Aproape toată lumea a fost de acord că investiţia este una utilă Iaşului;

2. Dezvoltatorul pare să fi realizat că trebuie să aloce mai mult timp, energie şi deschidere pentru a asculta în detaliu întrebările, îngrijorările şi propunerile tuturor celor interesaţi de subiect;

3. Cei care critică proiectul par la rândul lor să fi conştietizat că eficienţa unei dezbateri este diminuată de asocierea cu persoanele extremiste în acţiuni, limbaj şi promovarea teoriilor conspiraţioniste;

4. Argumentele emoţionale au efecte remarcabile, dar pot fi folosite atât pro, cât şi contra unei cauze;

5. În ultimă instanţă argumentele raţionale aduse de o parte şi de alta sunt cele care au dat substanţă dezbaterii. Rolul specialiştilor este esenţial, iar poziţiile diferite trebuie să urmeze direcţiilor mari ale acestora.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri