O doctoriță din Iași, iar pe cei mai înalți munți ai planetei. A privit lumea de la o înălțime de 7.800 de metri
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
Oala cu Gust
anunturi

sambata, 23.10.2021

O doctoriță din Iași, iar pe cei mai înalți munți ai planetei. A privit lumea de la o înălțime de 7.800 de metri

GALERIE
laura mareslaura mares 1
  • laura mares
  • laura mares 1
- +

Laura Mareș, prima femeie din România care a urcat muntele Ama Dablam din Himalaya, fără tuburi de oxigen şi fără şerpaşi, a încercat să ”îmblânzească” al 13-lea cel mai înalt munte din lume, Gasherbrum II. Ținta ei era să atingă cota de peste 8.000 de m. Dar, vremea a obligat-o să se întoarcă din drum când mai avea de parcurs doar 200 de m.

”Prima mea expediție la peste 8.000m s-a încheiat, fără poza de vârf .Am început ascensiunea finală pe 21.07.2019 din tabăra 3 (7.100m) la ora 20, ajungând în jurul orei 2 în tabăra 4 (7.500m). Au urmat 4 ore pe un lung traverseu expus și înclinat; în ultima parte, zăpada acumulată datorită vântului puternic avea un risc crescut de avalanșă. Aceaste condiții ne-au determinat să ne întoarcem, de la aproximativ 7.800m, foarte aproape de ultima porțiune.
Au fost 7 săptămâni în Pakistan pline de peripeții, încă le găsim învățăminte, deocamdată suntem în drum spre casă, la refacere”, a scris Laura Mareș pe pagina ei de Facebook.

Gasherbrum II este un munte situat pe locul 13 ca înăllțime pe glob. El aparține de munții Gasherbrum, fiind situat la sud-est de K2 în regiunea de graniță dintre China și Pakistan.

Laura Mareș este prima femeie din România care a urcat muntele Ama Dablam din Himalaya, fără tuburi de oxigen şi fără şerpaşi. Medic oftalmolog în vârstă de 43 de ani, ea a urcat la finalul lunii octombrie 2018 la peste 6.800 de metri altitudine, pe muntele Ama Dablam din Himalaya, fără tuburi de oxigen şi fără şerpaşi, realizând o performanţă greu de egalat şi de sportivi încercaţi, fiind astfel prima româncă care a reuşit să escaladeze acest vârf. Chiar dacă pasiunea pentru munte şi-a descoperit-o în urmă cu doar cinci ani, de atunci nu trece nici un an fără să caute noi provocări. Pasiunea sa pentru munte nu este însă una ieftină, iar în mod normal, sportivii sunt sprijiniţi de către sponsori, însă aceştia sunt greu de găsit. 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Sportul, tărâm de rai pentru conspiraţionişti

Nicolae GRECU

Sportul, tărâm de rai pentru conspiraţionişti

„E dreptul meu să fac ce vreau cu organismul meu” este un leit motiv al declaraţiilor fotbaliştilor pe posturile TV, fără a pomeni vreunul de vieţile altora.

Filmuletul zilei

opinii

Etimologicale pescăreşti (IX)

Eugen MUNTEANU

Etimologicale pescăreşti (IX)

Povestea ajunge, în fine, la descrierea „tehnicăˮ a lotcii.

Împărţiţi, dar nedespărţiţi

pr. Constantin STURZU

Împărţiţi, dar nedespărţiţi

În slujba logodnei, într-una dintre rugăciuni, ne adresăm lui Dumnezeu cu aceste cuvinte: "Care pe cele despărţite le aduni întru unire şi ai pus dragostea legătură neîntreruptă". Căderea primilor oameni, a protopărinţilor Adam şi Eva, a însemnat nu doar ruperea lor de Creator, ci şi dezbinarea acestora şi a urmaşilor lor. Prima crimă din istoria umanităţii a fost săvârşită asupra unui frate.

La plimbare pe axa culturală (3)

arh. Ionel OANCEA

La plimbare pe axa culturală (3)

Arhitectura, prin conţinutul simbolic, estetic, funcţional, este interpretată în cheie diferită de fiecare persoană în parte. Un exerciţiu simplu poate demonstra această realitate. 

pulspulspuls

Ciucă desemnatul de la Bucureşti şi relaţia cu Mihăiţă& Costel de la Iaşi

Ciucă desemnatul de la Bucureşti şi relaţia cu Mihăiţă& Costel de la Iaşi

La trei zile după ce a dat cu artificii la Palat, şi asta după ce  nu a avut nicio reţinere să aprobe şi târgul de căciuli de la Hală, dar şi coada la moaşte la liber, auzim că Mihai Chirica a vorbit către presa centrală spunând pe un ton foarte doct şi sfătos că musai este nevoie de un lockdown total, cu închidere în casă mai ceva ca anul trecut. 

Caricatura zilei

Ciucă 2

Editia PDF

Bancul zilei

Cercetatorii ardeleni au descoperit ca oricâta mâncare le-ai da musafirilor, tot se îmbata.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Ar trebui închise școlile dacă se trece de 6 la mie?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.