O echipă de cercetători a dezvoltat un potenţial vaccin contra coronavirusului, administrat printr-un plasture
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

O echipă de cercetători a dezvoltat un potenţial vaccin contra coronavirusului, administrat printr-un plasture

GALERIE
plasture
  • plasture
- +

Un plasture cât vârful degetului ar putea fi un potenţial vaccin contra coronavirusului, conform unei echipe de cercetători din Statele Unite ale cărei concluzii au fost publicate într-un jurnal ştiinţific publicat de The Lancet, citat de Press Association.

În testele efectuate pe şoareci de laborator, potenţialul vaccin a produs anticorpi specifici COVID-19, în cantităţi considerate suficiente pentru neutralizarea virusului, a indicat grupul de oameni de ştiinţă. Potenţialul vaccin este descris într-un studiu apărut în jurnalul EBioMedicine, publicat de The Lancet, considerat primul de acest fel revizuit de alţi oameni de ştiinţă.

Cercetătorii de la Facultatea de Medicină a Universităţii din Pittsburgh, susţin că au reuşit să acţioneze atât de rapid deoarece au avut la dispoziţie o bază de plecare, la care au lucrat în timpul unor epidemii anterioare de coronavirus. Unul dintre coautorii studiului, Andrea Gambotto, profesor asociat la Universitatea din Pittsburgh, a declarat: "Aveam experienţă anterioară cu SARS-CoV din 2003 şi MERS-CoV din 2014. Aceste două virusuri, strâns asociate de SARS-CoV-2, ne învaţă că o anumită proteină, numită proteina 'spike', este importantă pentru inducerea imunităţii contra virusului. Ştiam exact unde să luptăm cu acest nou virus. De aceea este importantă finanţarea cercetării în domeniul vaccinurilor. Nu se ştie niciodată de unde va veni următoarea pandemie".

Echipa de cercetători susţine că acest candidat la vaccin urmează o abordare mai bine stabilită în comparaţie cu candidatul la vaccin pe baza ARN mesager (mARN), care a intrat în stadiul de studiu clinic în Seattle. Acest candidat la vaccin, numit de echipa de cercetători PittCoVacc - prescurtarea de la "Pittsburgh Coronavirus Vaccin" - foloseşte fragmente de proteine virale obţinute în laborator pentru a construi imunitatea, în mod similar modului în care funcţionează vaccinurile antigripale actuale.

Cercetătorii au utilizat o abordare nouă pentru administrarea medicamentului, prin plasture cu microace, pentru a-i creşte eficacitatea. Plasturele de dimensiunea vârfului degetului conţine 400 de ace minuscule, ce livrează proteinele "spike" în piele, unde reacţia imunitară este mai puternică. După aplicarea acestui plasture, acele, realizate din zahăr, şi fragmentele de proteine, se dizolvă în piele. "L-am dezvoltat pe baza metodei iniţiale utilizată pentru administrarea în piele a vaccinului împotriva variolei, dar ca o versiune de înaltă tehnologie, mai eficientă şi mai reproductibilă de la pacient la pacient", a explicat Louis Falo, profesor în cadrul aceleiaşi universităţi americane, coautor al studiului, care a precizat că metoda nu este dureroasă.

Cercetătorii susţin că sistemul pe care l-au conceput poate fi produs în masă şi, odată fabricat, vaccinul poate fi ţinut la temperatura camerei până când este nevoie de el, eliminând necesitatea refrigerării în timpul transportului sau al depozitării. Potrivit studiului, în testele pe şoareci PittCoVacc s-a generat o producţie a anticorpilor împotriva SARS-CoV-2 în două săptămâni de la aplicarea plasturelui cu microace. Autorii se află în prezent în proces de aplicare pentru aprobarea din partea Administraţiei americane pentru Alimente şi Medicamente (FDA) în vederea începerii unui studiu clinic de faza I pe oameni, în următoarele câteva luni, notează Press Association. 

SURSA: Agerpres

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Spre 2024

Cătălin ONOFREI

Spre 2024

Spion rus ori doar simplu mercenar român, Ponta s-a activat şi a apăsat deja butonul roşu!

Filmuletul zilei

opinii

Zona de confort

Briscan ZARA

Zona de confort

E o poziţie în care am putea sta la nesfârşit, pe care o căutăm în momentele grele, o regretăm când o pierdem, dar pe care de multe ori o şi urâm pentru că nu ne oferă nimic deosebit. Cu toţii căutăm şi găsim această stare, fără ea e greu de trăit. Pentru că vrem sa ne simţim confortabil, liniştiţi, relaxanţi. Ca orice pe lumea asta însă, foarte rar recunoaştem când suntem într-o asemenea stare şi o apreciem extrem de puţine ori.

Familia românească în lumina datelor statistico-demografice

Ciprian IFTIMOAEI

Familia românească în lumina datelor statistico-demografice

Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) a stabilit ca pe data de 15 mai a fiecărui an să se aniverseze Ziua Internaţională a Familiei pentru a sublinia importanţa pe care comunitatea internaţională o acordă familiilor. La propunerea Institutului Român pentru Drepturile Omului şi a Patriarhiei Române, ziua de 15 mai a devenit zi de sărbătoare a familiei şi în România. Pentru anul 2021, Secretarul General al ONU, Antonio Guterres, a propus ca temă de reflecţie „Familiile şi noile tehnologii”.

Trilogia. Ultimul capitol

Mihai DORIN

Trilogia. Ultimul capitol

Drama universităţilor româneşti în primele decenii ale regimului comunist nu era un subiect lesne de acceptat la începutul anilor ’90 de comunitatea academică. Istoricul Dănuţ Doboş a constatat acest decalaj dintre subiectul istoric şi receptori, preferând, pentru început să se adreseze publicului larg.

pulspulspuls

De ai noştri fug toţi ca dreacul de tămâie

De ai noştri fug toţi ca dreacul de tămâie

Nu ştim dacă aţi observat în ultimele zile cam cât de tare a decăzut Iaşul, odată cu penaliada marilor cârmaci liberali, dar haideţi să vă atragem noi atenţia la un aspect care poate v-a scăpat. 

Caricatura zilei

Rabla

Editia PDF

Bancul zilei

Parintele Vasile a strâns 5 ani bani pentru clopotnita, dar nu i-au ajuns decât pentru un BMW.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.