O eroare umană, cauza probabilă a tragediei din Bulgaria
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi

O eroare umană, cauza probabilă a tragediei din Bulgaria

GALERIE
autocar
  • autocar
- +

Anchetatorii bulgari au declarat joi că o eroare umană este cea mai probabilă cauză a accidentului de autocar, urmat de un incendiu, în care au murit cel puţin 44 de persoane înainte de zorii zilei de marţi, pe o autostradă din vestul Bulgariei, transmite Reuters.

În autocar se aflau turişti, printre care şi copii, din Macedonia de Nord care se întorceau dintr-o excursie de weekend în Turcia.

Anchetatorii au exclus un act terorist sau ca rezerve suplimentare de combustibil la bord să fi cauzat incendiul. Ei au mai stabilit că nu a existat o explozie la bordul vehiculului.

'În stadiul actual, pista principală este aceea a unei erori umane', a declarat joi şeful Serviciului naţional de anchetă, Borislav Sarafov, într-un briefing de presă.

'Autopsiile arată că toate victimele au murit mai ales de sufocare în urma incendiului, nu din cauza rănilor de pe urma accidentului sau a rănilor de pe urma unei explozii', a afirmat el.

Anchetatorii examinează dacă marcajul rutier deficitar, lipsa semnalizării adecvate şi proasta organizare a traficului pe autostradă ar fi putut contribui la producerea accidentului.

'Opinia noastră este că balustrada de care s-a lovit mai întâi autocarul nu doar că nu este utilă, ci este periculoasă pentru trafic şi, în fapt, a contribuit la accident', a adăugat Sarafov.

Autocarul a lovit o balustradă pe partea dreaptă, frecându-se de ea şi luând foc din cauza fricţiunii, apoi a derapat spre stânga şi s-a oprit în balustrada despărţitoare dintre sensurile de circulaţie, au spus anchetatorii.

'Martorii au declarat că imediat după primul impact a izbucnit un incendiu şi autocarul s-a umplut rapid de fum', a afirmat şeful anchetatorilor, Marian Marinov.

'Nimeni nu a putut să iasă pe prima uşă din cauza focului puternic de acolo. Toţi s-au strâns în faţa uşii din spate, dar aceasta era blocată de balustrada în care s-a oprit autocarul', a explicat el.

Autorităţile au raportat 45 de victime ale accidentului, dar anchetatorii au descoperit 44 de cadavre. Ei încearcă să stabilească dacă un pasager care se afla pe lista de îmbarcare s-a urcat într-un alt autocar ce făcea parte din aceeaşi excursie de weekend, sau a supravieţuit accidentului.

Un supravieţuitor, care a spart un geam în spatele autocarului, le-a declarat anchetatorilor că opt persoane au sărit din vehiculul în flăcări, a indicat Sika Mileva, purtătoare de cuvânt a procurorului-şef. Însă numai şapte persoane au fost transportate la spital.

Bulgaria va trimite joi doi oficiali în Macedonia de Nord pentru a primi mostre de ADN de la rudele victimelor, mostre necesare pentru identificarea acestora, a mai anunţat Sarafov.AGERPRES

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Trişorii

Cătălin ONOFREI

Trişorii

Încă un an irosit. Prin cooptarea PSD la guvernare, umilirea electoratului care chiar visa să trăiască într-o ţară normală a devenit totală. Iohannis, Cîţu şi PNL ne-au trezit la realitate.

Filmuletul zilei

opinii

Drepturile şi îndatoririle animalelor

Briscan ZARA

Drepturile şi îndatoririle animalelor

Ne-am obişnuit atât de mult cu bunătatea, grija şi iubirea noastră, încât nu ne mai dăm seama cât de mult rău le facem de fapt. Am transformat puţinele animale care au mai rămas pe Pământ în bibelouri, obiecte de decor, piese de mobilier. Din iubire. Mila noastră omoară azi mai multe fiinţe decât puştile vânătorilor...

Un elefant şi un călăreţ în căutarea unui drum

Cristina DANILOV

Un elefant şi un călăreţ în căutarea unui drum

Oamenii se schimbă atunci când inimile lor se desfac şi minţile lor se deschid, spun terapeuţii. Dualitatea noastră mentală este firească, Supraegoul conştient al lui Freud şi Egoul idealist, imaginea lui Platon, mai precis a vizitiului şi a carului la care sunt înhămaţi doi cai buni, în cazul zeilor, sau un cal bun şi un cal rău, în cazul oamenilor, în temeiul mitului despre ontologie, sunt doar două ipostaze ale dualităţii sistem reflexiv-sistem emoţional care ne patronează existenţa.

Ctitori şi risipitori

Mihai DORIN

Ctitori şi risipitori

Privim spre trecut cu interes profesional şi/ sau empatie, uneori cu frustrare. Oricât am dori să obţinem detaşarea sau obiectivitatea depline, spectacolul istoriei ne implică, aproape cu fatalitate şi emoţional. Iar atunci când vrem să fim foarte raţionali, până la rigorism, se întâmplă să ucidem povestea istoriei, farmecul ei inefabil ori chiar seva. 

pulspulspuls

Lumea halatelor albe: venerabilul domn Usturoi rămâne la butoane la Iaşi

Lumea halatelor albe: venerabilul domn Usturoi rămâne la butoane la Iaşi

Iată stimaţi telespectatori şi simpatice telespectatoriţe că din nou, la ceas de seară, ne-a parvenit o ştire de maximă importanţă pentru suflarea medicală din târgul nostru. 

Caricatura zilei

Degetelezare

Editia PDF

Bancul zilei

- "Pentru o digestie buna beau bere. Daca nu am pofta de mâncare, beau vin alb. Daca am tensiunea scazuta, beau vin ros (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.