miercuri, 29.03.2023
Un evazionist a scăpat ieftin, după ce a provocat bugetului de stat un prejudiciu de peste 100.000 euro. În primă instanţă, acesta a fost condamnat cu suspendare, judecătorii luând în calcul faptul că Paul Diaconu se afla la primul conflict cu legea penală.
Diaconu administrează o societate specializată în transportul rutier de mărfuri, Cosi-Men Trans SRL. În această calitate, el a înregistrat în contabilitatea firmei 220 de achiziţii fictive de la peste 10 firme, pe parcursul anilor 2012-2016. Operaţiunile au avut ca rezultat creşterea artificială a cheltuielilor firmei cu 1,9 milioane lei şi prejudicierea bugetului statului cu 243.000 lei reprezentând impozit pe profit neîncasat şi 349.500 lei, TVA dedus. Tranzacţiile fictive au reprezentat cea mai mare parte a cifrei de afaceri pe 2016 a Cosi-Men Trans. În anul respectiv, firma înregistrase cheltuieli de 895.000 lei şi pierderi de 35.750 lei.
De altfel şi în anii următori, neincluşi în raportul Fiscului pentru care fusese trimis în judecată, firma lui Diaconu a înregistrat constant pierderi. Doar în 2017, societatea a avut un profit de 633 lei, în următorii înregistrând pierderi cumulate de aproximativ 760.000 lei. O decizie finală în cazul lui Diaconu va fi lută de Curtea de Apel, pe rolul căreia a intrat dosarul, după contestaţia depusă de acesta. Cazul va fi reanalizat de judecători în noiembrie.
Cuvinte cheie: + instanta, evazionist
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Putin recunoaşte că sancţiunile impuse Rusiei ”pot” avea consecinţe ”negative” asupra economiei
Ce spune Dacian Cioloş despre ajutorul de numai 10 milioane de euro acordat de UE fermierilor români
Fraţii Tate rămân în închisoare. Decizie definitivă a Curţii de Apel Bucureşti
Ludovic Orban, audiat de DNA în legătură cu primele tunuri din timpul pandemiei
Ministrul de externe al Rep. Moldova: "Avem nevoie urgentă de o interconectare electrică cu România"
Consultanta juridica, know-how-ul care se transmite cu viteza... experientei in domeniu! (P)
Ministrul Rafila nu vede nicio problemă ca persoanele cu pensii speciale să fie şi angajate la stat
Primavara aduce o poveste patimasa cu fiecare buchet de lalele oferit (P)
Alex Ferguson şi Arsene Wenger, primii antrenori din Premier League Hall of Fame
O țară păcălită de politicieni care se laudă că au fost păcăliți (P)
Vedetă de la Antena Stars reținută după ce a fost prinsă băută și drogată la volan
Măcelarul din Rusia, Evgheni Prigojin îi mulțumește Dianei Șoșoacă pentru că sprijină Rusia
Creierul își poate reveni prin eliminarea ”deșeurilor” apărute după o hemoragie cerebrală
Tips & Tricks pentru o performanță mai bună a Windowsului (P)
Drama unei fete de 14 ani vândută de tatăl său pe 50 de lei și o ladă de bere
Cantitatea de alcool, tutun și bani pe care o puteți avea în bagaje când călătoriți în țările UE
OMS: Copiii şi adolescenţii sănătoşi s-ar putea să nu mai aibă nevoie de vaccin anti-Covid
PNL și PSD refuză să mărească indemnizația pentru creșterea copiilor (P)
Pacienții cu cancer pot fi ajutați să-și gestioneze depresia și anxietatea
Protest al sindicatelor din Educaţie, în Piaţa Victoriei. Revendicările sindicaliştilor
Simulare pentru un BAC unde absovenții de „real” iau 2 la mate'. Note sub 5 după 12 ani de română
“Să nu ucizi – medicina în luptă cu agresivitatea” de Călin Scripcaru și Silviu Labeș
Ajutorul pentru refugiații ucraineni scade de la 2100 de lei de persoană, la 2000 de lei per familie
O a doua „gaură” gigantică a apărut pe Soare. Ce se va întâmpla cu Pământul vineri
Histeroscopia: metodă modernă de diagnostic și tratament pentru afecțiuni ginecologice
Studiu de fezabilitate: şosea cu patru benzi de la ieşirea din Iaşi spre Sculeni
Lucian DÎRDALAPenultimul obstacol pentru Finlanda |
Florin CÎNTICDe ce scriu? |
Radu PĂRPĂUȚĂMeditaţie despre europubelă |
Alex VASILIUSpectacolele excelenţei muzicale la Iaşi (I) |
Doamne Maica Domnului: iaca, citiţi şi vă cruciţi şi azi, dragi alegători, cu cine negociază politic dom Costel! |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.