Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

O fată de 11 ani are nevoie urgentă de ajutor. Coloana i se înclină cu 2 grade pe lună

GALERIE
tratament coloana
  • tratament coloana
- +

Scolioza pe care o are Oana Ştefan este în fază foarte avansată. Coloana este înclinată deja la un unghi de 50 de grade. Operaţia de corecţie costă 7.000 de euro. Eleva foarte bună la învăţătură vrea să ajungă învăţătoare. A trecut prin multe necazuri pentru un copil bolnav: părinţii ei au divorţat şi au plecat de lângă ea.

Oana Ştefan a fost diagnosticată la numai 11 ani cu scolioză, iar aceasta se agravează cu aproximativ două grade pe lună. Unchiul a adus-o la control în luna octombrie a anului trecut atunci când a observat că fata are coloana curbată spre dreapta. Ieri, fata aştepta pe holurile Spitalului de Copii „Sfânta Maria” ca doctorul să îi arate cum să folosească corsetul pe care abia l-a primit. Pentru că are coloana înclinată 50 de grade spre dreapta trebuie să poarte corset pentru şase luni, fiind pregătită mai apoi pentru intervenţie chirurgicală. „Operaţia costă 7.000 de euro, iar noi, timp de jumătate de an, trebuie să adunăm aceşti bani. Am fost cu ea la Bucureşti şi am cheltuit 1.000 de lei numai pentru drum şi consultaţie. Nu se ştie exact de la ce a apărut boala”, povesteşte Alexandru Ştefan, unchiul fetei.  

Oana este elevă în clasa a V-a la Liceul Pedagogic „Vasile Lupu” din Iaşi. Fata locuieşte la cămin, iar weekendul îl petrece acasă la unchiul ei în comuna Andrieşeni din judeţul Iaşi. Când era în clasa a V-a, diriginta a recomandat-o pentru proiectul ProRuralis, în care copiii care învaţă bine sunt ajutaţi financiar. Fiindcă avea rezultate bune la şcoală, fetiţei îI era plătit căminul din banii de la ProRuralis. Însă, odată cu durerile de spate şi cu vizitele la spitale, Oana nu a reuşit să obţină minimum media 9, pierzând astfel bursa. „Am stat internată în spital o săptămână şi trei zile. Medicii şi asistentele s-au purtat foarte drăguţ cu mine, iar colegii mi-au adus lecţiile la spital”, povesteşte fata cu ochi căprui.

Jumătate de oră pe zi trebuie să  facă exerciţii pentru scolioză, în camera de cămin. Copila doreşte să devină învăţătoare pentru că, la rândul ei, iubeşte copiii.

Este tristă pentru că, cauza bolii, nu poate practica sport, ea fiind pasionată de baschet şi volei. 

Copilărie cu părinţii la distanţă 

Când Oana avea şase ani, părinţii au plecat în Italia şi au luat-o pe copilă cu ei. Până în clasa a III-a a mers la şcoală acolo, iar din clasa a IV-a a revenit în România. Mama şi tatăl au mers pe drumuri separate, iar copila a rămas în grija unchiului care locuieşte în comuna Andrieşeni. „Când m-am întors aici, vorbeam greu limba română, că mă obişnuisem cu italiana. Dar am luat-o de la capăt. Se învaţă mai mult aici decât acolo, profesorii au alte tehnici. Profesoara de italiană ne punea să copiem lecţiile. Îmi place mai mult la Iaşi”, spune fata zâmbind.  

Mama Oanei este plecată la muncă în Spania, iar tatăl are o concubină cu care locuieşte în Alba Iulia. Părinţii îi mai trimit bani uneori, dar nu sunt suficienţi. Fata nu este supărată pe cei care i-au dat viaţă şi încearcă să ţină legătura cu amândoi. Familia vrea să strângă bani pentru operaţia la coloană, din această cauză bunica a plecat să lucreze în Sighetu Marmaţiei, iar unchiul fetei lucrează în construcţii ca să îşi poată întreţine cei doi copii, dar şi pe Oana.

Dacă după şase luni starea ei se agravează, o vor opera de urgenţă. Până atunci trebuie să poarte corsetul, a conchis Alexandru, unchiul fetei. Cei care vor să doneze pentru operaţia Oanei o pot face în contul de CEC Bank al bunicii ei, Valerica Ştefan: RO65CECEC001946334578911.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Alianţa PSD-PNL, mai puternică decât Putin?

Cosmin PAȘCA

Alianţa PSD-PNL, mai puternică decât Putin?

Să luăm exemplul Iaşului. Peste un an-doi, Marius Ostaficiuc va afirma că filiala AUR a fost „capturată” şi va reveni la PSD, Tudor Ciuhodaru îşi va redescoperi „umanismul” şi se va întoarce la partidul lui Dan Voiculescu (aripa televizată a PSD), iar Ciprian Paraschiv îşi va aminti că a fost cândva liberal. Şi mulţi alţii, totul multiplicat cu 41 la nivel de ţară. Controlează azi PSD-PNL România cu 55%? Să vedeţi peste doi-trei ani când o să râdă de Putin cu alea 87% ale lui.

opinii

Bunici obraznici

Briscan ZARA

Bunici obraznici

Bunicii îşi descoperă în nepoţi un scop în viaţă şi nu-i lasă pe aceştia să înveţe nimic din propriile greşeli. Având mult timp la dispoziţie, ei execută toate treburile, odraslele neavând voie să mişte un deget. Mâncarea li se serveşte la pat, în faţa televizorului, totul este aranjat în farfurie în aşa fel încât plodul să nu facă altceva decât să îşi bage singur în gură. Dacă lenea e prea mare, chiar şi acest mic inconvenient se rezolvă de către mereu atenţii şi mereu săritorii bunici: copilul e hrănit în gură. El nu trebuie să îşi aleagă hainele, să îşi spele vasele din care a mâncat, nu mai vorbesc de gătit. Copiii crescuţi de bunici nu ştiu să facă nimic! Pentru că nu au fost lăsaţi să facă. Li s-a pus totul la nas.

Noi, femeile

Cristina DANILOV

Noi, femeile

O fată nu trebuie să rupă cămașa colegului pentru a scăpa de batjocura lui. O adolescentă are dreptul de a citi pe o bancă în parc, așa cum citeam eu cândva, fără să fie agresată și apoi umilită de autorități doar pentru că este femeie. Se poate? Desigur, egalitatea între sexe e un principiu care se învață și societatea de azi ne cere tuturor să facem efortul de a ieși din stereotipurile în care ne-am format și să participăm deschiși la această lecție a umanității.

Între artă şi credinţă

Nichita DANILOV

Între artă şi credinţă

Se pare că noi nu încercăm să ne împăcăm cu gândul că trăim într-o lume imperfectă şi dorim, cu tot dinadinsul să transformă imperfecţiune în perfecţiune, gândind şi, mai ales, acţionând, cât mai corect politic. Aliniindu-ne, cu alte cuvinte, la noile standarde ale politicilor culturale, care dau naştere la noi aberaţii ideologice, la fel de nocive ca şi cele din perioada comunismului, la ameninţări şi la vărsări de sânge.

pulspulspuls

Câteva observaţii din dronă asupra întâmplărilor nefericite de la Vniversitate

Câteva observaţii din dronă asupra întâmplărilor nefericite de la Vniversitate

Acuma, dacă tot s-a terminat cu agitaţia de la Vniversitatea din Copou, haideţi să facem două-trei observaţiuni mai detaşate, fără presiunea votului, presiune care a tot apăsat şi în afara instituţiei în aceste ultimel zile. 

Caricatura zilei

Putin a mai câștigat un mandat de președinte al Federației Ruse

Vladimir Putin a câstigat alegerile prezidentiale din Rusia cu 87,97 la suta.  

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri