anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi

vineri, 10.07.2020

O femeie a născut pe holul Maternităţii ”Elena Doamna” din Iaşi. Cum explică situaţia managerul spitalului

GALERIE
maternitate elena doamna
  • maternitate elena doamna
- +

Conducerea Maternităţii ”Elena Doamna” din Iaşi a declanşat o anchetă internă după ce o femeie de 36 de ani a născut pe holul unităţii medicale, deşi pacienta reprezenta o urgenţă şi necesita transferul rapid în sala de naşteri şi în condiţiile în care erau de gardă doi medici. 

Medicul Cristina Dobre, managerul Maternităţii ”Elena Doamna” din Iaşi a declarat, sâmbătă, pentru MEDIAFAX că a fost declanşată o anchetă internă după ce o femeie din localitatea ieşeană Bosia a născut pe holul unităţii, în condiţiile în care erau medici de gardă.
 
Femeia a ajuns, joi dimineaţă, cu o ambulanţă la maternitatea ieşeană, fiind nevoită să aştepte pe holul unităţii sanitare, întrucât la momentul respectiv mai multe paciente se aflau la consultaţii, potrivit medicilor.
Între timp, pacientei i s-a declanşat naşterea pe hol, în timp ce aştepta să intre în triaj, deşi cazul reprezenta o urgenţă şi necesita transferul rapid în sala de naşteri.
 
În aceste condiţii, femeia a fost preluată de unul dintre cei doi medici care erau de gardă şi dusă în sala de naşteri.
 
”A fost demarată o anchetă internă, am convocat deja pentru luni Consiliul Etic şi Comisia de Disciplină. Din ce am aflat, pacienta nu a mai avut timp să ajungă în sala de operaţie. Naşterea a decurs în condiţii normale, atât femeia cât şi copilul sunt sănătoşi, n-a avut nimeni de suferit. Există nişte proceduri de lucru în astfel de situaţii, vom vedea dacă au fost respectate. Nu mă pot pronunţa în acest caz, însă o analiză serioasă se va face cu siguranţă”, a afirmat managerul maternităţii, medicul Cristina Dobre.
 
Cei doi medici care făceau gărzi în ziua respectivă nu sunt angajaţi ai maternităţii, ci au contracte de prestări servicii cu unitatea medicală.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Chiar sunt jocurile făcute pentru Primărie?

Florin NICULA

Chiar sunt jocurile făcute pentru Primărie?

Dansul practicat de tandemul Alexe - Chirica pare să-i fi hipnotizat pe oamenii lui Popa. Dacă până acum puseseră cruce fotoliului de primar, deodată s-au reactivat când la orizont a apărut şi înfrângerea de la judeţ.

Filmuletul zilei

opinii

Nostalgii

Alexandru CĂLINESCU

Nostalgii

Toată zona - cartierul se numeşte La Goutte d Or - e de altfel multietnică. E aglomeraţie şi pe trotuare, şi pe stradă. Când ajung la Barbès autobuzele se târâie, se produc ambuteiaje îngrozitoare, rişti - dacă mergi la Gara de Nord - să pierzi trenul. Întreg cartierul rămâne o enclavă, musulmană şi africană, în plin Paris. O enclavă care avea, în Tati, un punct de reper...

Cristofor I. Simionescu (I)

Neculai SEGHEDIN

Cristofor I. Simionescu (I)

L-am văzut pentru prima oară pe academicianul Cristofor Simionescu la televizor, la o emisiune „Prim-Plan”, pe care o realiza Alexandru Stark. Era prin anii '70. Cadrul era neobişnuit, într-o sală maiestuoasă, cei doi fiind aşezaţi la parter, în stal, filmarea făcându-se de undeva de sus. Această imagine m-a urmărit multă vreme. Ceva ani mai târziu aveam să descifrez enigma: se filma în Aula Institutului Politehnic din Iaşi, de la balcon.

C(i)olacul careului de „aşi”

Nicolae CREŢU

C(i)olacul careului de „aşi”

Cu una, cu alta, cu… „reluări” (în economie), „relaxări” ale noastre (nu şi ale ţeposului Covid), cu „dezvăluiri” ale inculpatului Dragnea (Teldrum) şi episoade ale meciului Nicuşor Dan vs. Firea, calendarul ne apropie de vremea urnelor. 

pulspulspuls

Primele ciorne ale listelor liberale de Iaşi: cine este pe scut şi cine stă sub el?

Primele ciorne ale listelor liberale de Iaşi: cine este pe scut şi cine stă sub el?

Pentru că începe să devină interesant, haideţi să aruncăm pe astăzi una bucată privire iscoditoare şi înspre loviturile la gioale care se dau în aceste zile pe lângă ciorna liberalilor ieşeni cu nume de pus pe listele electorale în zona eligibilă pentru parlamentarele de la sfârşitul acestui an, stimaţi telespectatori! 

Caricatura zilei

Fără mască

Editia PDF

Bancul zilei

Îi datoram multe coronavirusului. A reusit sa-i aduca pe români înapoi în tara si a putut sa le înve (...)

Linkuri

Alte ziare locale

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.