O femeie rănită într-un accident provocat de propriul soț a primit 100.000 de lei despăgubiri

vineri, 26 iulie 2024, 03:15
3 MIN
 O femeie rănită într-un accident provocat de propriul soț a primit 100.000 de lei despăgubiri

O ieșeancă a ajuns să fie despăgubită pentru rănile căpătate într-un accident provocat de propriul soț. În fața instanței, ea și-a justificat pretențiile prin prevederile unui ordin de ministru care stabilește un punctaj pentru fiecare leziune produsă într-un accident, punctaj transformat ulterior în bani. Cu același ordin de ministru în față, firma de asigurări a ajuns la un cu totul alt punctaj, mult mai mic. Judecătorii au decis însă că ordinul nu este aplicabil și au făcut propria evaluare.

În iulie 2021, Carmen P. era pasageră în autoturismul VW condus de soțul său. Pe DN 24, în Satu Nou, pe sensul de mers dinspre Vaslui spre Iași, șoferul a adormit la volan. Autoturismul a părăsit partea carosabilă și a lovit puternic un cap de pod. Femeia a suferit multiple fracturi și fisuri ale vertebrelor. A avut nevoie de mai bine de o lună de îngrijiri medicale, dar acestea nu i-au redat starea de sănătate. Poartă încă un corset cu o tijă metalică de susținere a coloanei vertebrale, iar cinci vertebre sunt prinse în șuruburi. Durerile de coloană au devenit cronice, iar zilnic ambele picioare îi amorțesc. Sistemul de prindere a corsetului i-a provocat o afecțiune dermatologică, iar tulburările depresive se manifestă în continuare.

La doi ani de la accident, în septembrie anul trecut, femeia s-a adresat instanței, chemând în judecată firma de asigurări la care soțul său avea încheiată polița RCA. În acțiunea sa, ea a solicitat acordarea unor daune morale în valoare de 414.000 lei. Suma a fost calculată în baza Ordinului comun nr. 1/2293/2022 al Autorității de Supraveghere Financiară și al Ministerului Sănătății. Ordinul vizează stabilirea despăgubirilor acordate victimelor accidentelor rutiere, în baza unui punctaj stabilit de Institutul de Medicină Legală. Raportul de evaluare traumatologică depus de femeie la dosar stabilea 75 de puncte pentru vătămările fizice și 15 puncte pentru cele psihice. Conform ordinului, fiecare punct de traumă este echivalat cu dublul salariului de bază minim brut pe țară. La data accidentului, acesta era de 2.300 lei lunar, rezultând astfel cei 414.000 lei solicitați.

De cealaltă parte, reprezentanții SC Grawe România SA au contestat punctajul prezentat de Carmen P. Ei au trimis documentația unui medic specialist, care a întocmit propriul raport de evaluare, ajungând la un total de doar 20,5 puncte de traumă. Pretențiile femeii ar fi fost deci mult exagerate, depășind sfera noțiunii legale de „satisfacție echitabilă” și ajungând în cea a „îmbogățirii fără justă cauză”. Cei 414.000 lei solicitați echivalau cu 180 de salarii minime de la data accidentului, echivalentul a 15 ani de muncă.

Calculele făcute de cele două părți nu au fost luate în considerare de magistrații Tribunalului în analiza cazului.

„În acordarea despăgubirilor solicitate în prezenta cauză, Ordinul nu are caracter obligatoriu pentru instanța de judecată. Astfel, el este emis în temeiul unui act normativ care nu era în vigoare la data încheierii poliței și nici la data săvârșirii faptei cauzatoare a prejudiciului, iar legea nu poate fi aplicată retroactiv”, au explicat judecătorii. Ei au precizat că evaluarea daunelor morale nu este supusă unor criterii legale prestabilite, despăgubirile aflându-se la latitudinea judecătorului, în limitele impuse de contractul de asigurare RCA. Conform acestuia, limitele de despăgubire pentru vătămări corporale este de 5 milioane euro, iar pentru pagube materiale, de un milion de euro.

Magistrații au apreciat că suma de 100.000 lei ar reprezenta o satisfacție echitabilă pentru Carmen P. Suma stabilită de judecători este astfel doar cu puțin mai mare decât cea propusă de Grawe România SA. Soluția Tribunalului nu a fost agreată de Carmen P., aceasta atacând-o. Contestația înaintată de ea a intrat marți pe rolul Curții de Apel, această instanță urmând să stabilească primul termen de judecată.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii