O fetiţă de un an şi şapte luni, găsită moartă acasă
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

sambata, 06.03.2021

O fetiţă de un an şi şapte luni, găsită moartă acasă

GALERIE
Vaslui
  • Vaslui
- +

O fetiţă de un an şi şapte luni a fost găsită, vineri, moartă într-o casă din localitatea vasluiană Micleşti. Potrivit medicilor, fata arăta ca de patru luni, părea distrofică şi neîngrijită, iar în casă era frig. Poliţiştii fac acum cercetări într-un dosar pentru ucidere din culpă, transmite Mediafax.

Mama fetei a sunat vineri dimineaţă la 112, după ce şi-a dat seama că cea mică nu reacţionează. Membrii unui echipaj de la Serviciul de Ambulanţă Vaslui s-au dus la locul solicitării, în comuna Micleşti, şi au găsit copilul fără suflare.

„Colegii l-au găsit decedat, era decedat de două-trei ore, avea un an şi şapte luni, dar de fapt arăta de patru luni, era distrofic, era nehrănit, neîngrijit, în casă era frig, nu era încălzită casa", a declarat Daniel Ungureanu, purtătorul de cuvânt al SAJ Vaslui.

Poliţiştii au fost şi ei alertaţi în acest caz. „Noi am fost sesizaţi de medicul de pe ambulanţă. Facem cercetări într-un dosar privind săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă", a spus Bogdan Gheorghiţă, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui. Potrivit Irinei Câmpeanu, purtător de cuvânt al DGASPC Vaslui, femeia mai are încă trei copii, cu vârste între 4 şi 10 ani, aflaţi în plasament de mai mult timp. Cercetările în acest caz continuă pentru stabilirea cauzelor care au dus la moartea fetei.

SURSA: hotnews.ro

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Proiectele, iluzii în fotbalul ieşean

Nicolae GRECU

Proiectele, iluzii în fotbalul ieşean

Atunci, când Politehnica va fi un club puternic, când Copoul va fi un punct de atracţie pentru fotbaliştii din toată Moldova, atunci ne putem gândim şi la antrenorul necesar pentru a râvni la performanţă

Filmuletul zilei

Franta a construit în insula Reunion o autostrada-viaduct de 12,5 km (care a costat 1,7 miliarde euro), ce serpuieste prin O (...)

opinii

Monumenta linguae Dacoromanorum. Scurt istoric al unui proiect filologic major (IV)

Eugen MUNTEANU

Monumenta linguae Dacoromanorum. Scurt istoric al unui proiect filologic major (IV)

În foiletonul de faţă autorul evidenţiază rolul pe care l‑a jucat proiectul MLD la trezirea printre tinerii cercetători a interesului pentru studiile biblico-filologice.

Hirotonie de Episcop: Preasfinţitul Nichifor Botoşăneanul

pr. Constantin STURZU

Hirotonie de Episcop: Preasfinţitul Nichifor Botoşăneanul

Mâine va fi hirotonit noul Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, Nichifor Botoşăneanul, ales de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în şedinţa sa din 25 februarie 2021. Acest post de Episcop-vicar era vacant după ce, anul trecut, Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul a fost ales şi întronizat Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor. Vorbim, aşadar, despre un eveniment rar, un moment istoric. În Catedrala Mitropolitană din Iaşi, precedenta hirotonie de episcop săvârşită a fost tocmai cea a Preasfinţitului Calinic Botoşăneanul, în urmă cu 30 de ani, pe 25 martie 1991.

Ce înseamnă să ai de-a face cu o lume mult prea complexă ca să o poţi înţelege pe deplin? (I)

Aurelian-Petruș PLOPEANU

Ce înseamnă să ai de-a face cu o lume mult prea complexă ca să o poţi înţelege pe deplin? (I)

Azi vă voi familiariza cu câteva dintre ideile şi teoriile unui om de ştiinţă, eseist, filozof şi fost trader, unul dintre cei mai cunoscuţi şi urmăriţi specialişti în înţelegerea probabilităţii, incertitudinii şi riscului. Fie că vorbim de lebădă neagră, (anti)fragilitate, sisteme complexe, stresor, şoc, criză, instabilitate, volatilitate sau predictibilitate, aceste noţiuni sunt extrem de criticate de către multe gulere scrobite ale orgolioşilor scientişti.

pulspulspuls

Suferinţele discrete ale madamei

Suferinţele discrete ale madamei

Una mai molcuţă, de uichend, pe azi, dacă tot e sâmbătă şi e aşa frig afară. Şi ce ar putea fi mai moale şi mai pufos decât opera lirică, stimaţi telespectatori, şi mai ales graniţa penală a acesteia cu politichia mâloasă de Bahlui? 

Caricatura zilei

De citit

Editia PDF

Bancul zilei

Parintele Vasile a strâns 5 ani bani pentru clopotnita, dar nu i-au ajuns decât pentru un BMW.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.