O filă din cronica ieşeană însemnată cu majuscule în urmă cu 125 de ani
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi

sambata, 22.01.2022

O filă din cronica ieşeană însemnată cu majuscule în urmă cu 125 de ani

GALERIE
Teatrul National
  • Teatrul National
- +

La 1 decembrie 1896, „dulcele Târg al Ieşilor” şi-a înscris cu majuscule în cronica sa străveche o filă cu adevărat luminoasă şi anume: inaugurarea noii clădiri a Teatrului Naţional, considerată şi în prezent o bijuterie arhitectonică a sud-estului Europei.

Au trecut de atunci 125 de ani, un bun prilej de rememorare ale trecutelor vremi: Prima piesă de teatru jucată în limba română.
 
Răsfoind îngălbenitele file ale cronicii ieşene vom afla cu înfrigurare că prima piesă de teatru care a fost jucată în limba română, la iniţiativa cărturarului Gheorghe Asachi, a avut loc la Iaşi, la 27 decembrie 1816; aceasta fiind Mirtil şi Hloe, după Salomon Geesner şi Jean Clovis de Florian, pe care iniţiatorul a tradus-o din franceză, a desenat decorurile, a asigurat regia, a pictat cortina, „ o imitaţie după un desen adus de la Roma, adaptată la realităţile din Moldova, înfăţişând pe Apollon cu muzele întinzând mâna Moldovei”. Mai târziu, însuşi Asachi va consemna această premieră teatrală absolută din cultura română: „Într-o epohă de străinomanie, la 1816, a fost înfiinţată o societate în casele răposatului hatman Constantin Ghica, boier generos şi iubitor de cultură. Actorii erau fii şi fiice ale acestor familii carii reprezentau piese franţuzeşti”. Cronica timpului mai menţionează că „la premiera din 1816 a piesei Mirtil şi Chloe actorii purtau frumoase costume populare româneşti”. 
 
Se împlinesc de atunci 205 ani!
 
Teatrul Mare de la Copou
 
Nevoia de teatru resimţită de atunci a dus la „Theatre des Varietes”, prima clădire amenajată pentru spectacole de teatru la Iaşi, inaugurată la 4 decembrie 1832, „după terminarea lucrărilor de transformare aduse casei agăi Lascărache Costache”.
 
Datorită creşterii trupelor de teatru, clădirea a devenit neîncăpătoare, fapt ce l-a determinat pe domnitorul Mihail Sturdza să închirieze casa lui Teodor Balş şi s-o amenajeze cu „un parter amfiteatral, congiurat cu trei rânduri de lojă şi cununat cu o galerie şi o scenă întinsă”. Direcţiunea Teatrului Mare de la Copou, a fost încredinţată în 1840 trioului: C.Negruzzi, V.Alecsandri şi M.Kogălniceanu, iar primul spectacol a avut loc la 22 decembrie 1846, cu un tablou vivant al lui Gh.Asachi şi un vodevil. Pe această scenă s-au jucat pentru prima dată „Chiriţele” lui Alecsandri, „Baba Hârca”, pe libretul lui Matei Millo, şi muzica lui Flechtenmacher, fiind prima operetă românească, cum şi numeroase spectacole de teatru, operă şi operetă în limba română sau franceză. Din nefericire,  după cei 42 de ani ai rodnicei sale activităţi, Teatrul Mare de la Copou a fost mistuit de un incendiu devastator,  produs în noaptea de 17/18 februarie 1888, în urma căruia întreaga clădire a ars până în temelii. Cum şi Teatrul de Varietăţi fusese demolat în 1869, practic, trupa teatrului ieşean a rămas fără clădire, găsindu-şi cu greu scene improvizate la Circul Sidoli, la Hotelul România sau plecând mai multe sezoane în turnee, având în frunte pe celebrii săi actori, Aristizza Romanescu şi Grigore Manolescu.
 
Marea inaugurare a noii clădiri a Teatrului Naţional de la Iaşi
 
Pusă în situaţie dificilă, Primăria Iaşi a acţionat cu responsabilitate pentru ieşirea grabnică din acest impas catastrofal, propunându-şi să ridice cât mai repede o nouă clădire destinată teatrului, stabilindu-i amplasamentul pe locul fostei primării şi a Bisericii Dancu, aflată în degradare, care au şi fost demolate. Demersurile pentru construirea noului teatru au culminat în 1894, de îndată ce a fost parafat contractul cu arhitecţii austrieci Fellner şi Helmer, vestiţi „prin zidirea celor peste douăzeci de teatre, modele de bun gust şi de bună orânduire, în oraşe precum: Viena, Praga, Odessa, Berlin, Hamburg ş.a.”. Lucrările construcţiei clădirii, încredinţate unei societăţi specializate din Bucureşti, au durat doi ani, fiind corelate şi cu cele ale uzinei electrice şi termice, încredinţate unei firme berlineze, astfel că, la 1 decembrie 1896, pe baza unui amplu program al Primăriei Iaşi, s-a desfăşurat, timp de două zile, în 1 şi 2 decembrie, marea inaugurare a noii clădiri a Teatrului Naţional de la Iaşi. La ora 1 a amezii noua clădire a Teatrului Naţional şi-a deschis larg uşile intrării principale pentru oficialităţile şi spectatorii invitaţi, fiind întâmpinate de arhitecţii şi constructorii noii clădiri. În cadrul unei solemnităţi festive arhitectul Fellner a înmânat simbolic cheile noului edificiu primarului Nicolae Gane, „care a avut fericirea să împlinească visul predecesorului său, Vasile Pogor”. Emoţionat, N.Gane a rostit o înălţătoare alocuţiune, aducând cuvenitele mulţumiri realizatorilor, neuitând nici de înaintaşii care au contribuit, începând cu primul spectacol din 1816, la înfăptuirea şi înălţarea teatrului românesc.
 
Teatrul Naţional în 1896 la inaugurare
 
Seara, a prilejuit ieşenilor, „care duceau dorul spectacolelor şi le înduraseră cu greu lipsa”, o feerie de lumini, atât în exteriorul, cât şi în interiorul Teatrului înnoit, o uimitoare somptuozitate ale decoraţiunilor sălii de spectacole, a lojelor şi foaierelor, cum şi vizionarea unor piese teatrale de răsunet: Muza de la Burdujeni, vodevil de C.Negruzzi, Un poet romantic, comedie de Matei Millo, Cinel-Cinel, vodevil de V.Alecsandri, într-o măiastră interpretare, răsplătită cu ovaţii şi ropote de aplauze. Venitul acestui prim spectacol al inaugurării a fost distribuit sărăcilor oraşului, iar venitul aceluiaşi spectacol jucat şi în seara următoare a revenit artiştilor Societăţii dramatice ieşene, aşa după cum se convenise în prealabil.
 
Aşadar, la 1 decembrie 1896, zestrea patrimonial-culturală a Cetăţii ieşene s-a îmbogăţit cu o nouă şi nepreţuită bijuterie arhitectonică, fiind considerată şi acum, la cea de a 125-a aniversare, printre cele mai frumoase din lume. 
 
Într-adevăr, monumentalitatea noii clădirii, rafinamentul decoraţiunilor „de influenţă barocă şi rococo” al Sălii Mari, de 740 de locuri, organizată cu stal, loje şi balcon,  impresionanta scenă, cu fosă pentru orchestră şi cu cele două cortine; cea principală, pictată de maestrul vienez Lenz, înfăţişând o impresionantă alegorie a vieţii şi cea „de fier”, sevind protecţiei contra incendiilor, împodobită cu motive ornamentale de către maestrul Al.Goltz, cel care a pictat măiastru şi pafonul, înfăţişând o Poveste paradisiacă „cu nimfe ţi îngeri”, încadrată într-o structură rococo, cum şi lumina uimitoare dată de cele 109 de becuri electrice ale Candelabrului de cristal, comandat special la Veneţia, făceau din acest nou lăcaş teatral o adevărată capodoperă. 
 
 
Inaugurarea noului edificiu teatral, de la 1 decembrie 1896, a conferit dulcelui Târg al Ieşilor şi două însemnate „premiere” tehnice naţionale: prima, cea a începutului iluminatului electric exterior prin cele 12 lămpi electrice cu arc de cărbune montate pe stâlpii metalici ce înconjurau clădirea,  fiind alimentate de la generatoarele Uzinei Teatrului şi a doua, cea a încălzitului în pardoseală a Sălii de spectacole cu aburul rezultat de la cazanele acesteia!
 
În 15 octombrie 1906, în faţa Teatrului Naţional Iaşi, în cadrul unei serbări populare, a fost inaugurată statuia în bronz a lui Vasile Alecsandri, realizată de către sculptorul Wladimir C. Hegel, iar în 1956, când s-au aniversat 140 de ani de la prima piesă jucată în limba română, teatrul ieşean primeşte frontispiciul său numele lui Vasile Alecsandri, poet, dramaturg, om de cultură şi co-director al primului Teatru Naţional Iaşi, fondat la 1840. 
 
Visul iniţial al primarului Vasile Pogor, de a se deschide o cale directă de la Teatru înspre Mitropolie, s-a împlinit mult mai târziu, abia în 1971, când Primăria Iaşi a terminat lucrările Esplanadei Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri”, devenită de atunci o oază de verdeaţă şi recreere pentru ieşeni şi vizitatori.
 
Să mai consemnăm la momentul aniversar „125” că, de-a lungul timpului scurs până azi, prestigioasa trupă de actori a Naţionalului ieşean, mereu primenită, a dus mai departe la fel de vie  şi strălucitoare faima legendară a glorioşilor săi înaintaşi, între care: Anny Braeschi, Aurel Ghiţescu, C-tin Ramadan, Margareta Baciu, Mărioara Davidoglu, Ştefan Dăncinescu, Costache Sava, Miluţă Gheorghiu, Ion Lascăr, Carmen Barbu, Eliza Nicolau, Petru Ciubotaru  şi mulţi, mulţi alţii...
 
Poate, de aceea, acum, la ceasul sărbătoresc al Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri”, cred că pentru marcarea deosebitei aniversări se potriveşte cel mai bine finalul „Chiriţei” lui Alecsandri:
 
                                                                         C-aşa este lumea, o comedie,
                                                                         Iar noi, actorii, care-o jucăm,
                                                                         N-avem dorinţă, alta mai vie,
                                                                         Decât aplauze să merităm!
 
Meritate aplauze pentru Teatrul Naţional Iaşi!
 
Mihai Caba

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Primarul Chirica şi limbajul de mahala

Toni HRIŢAC

Primarul Chirica şi limbajul de mahala

Duritatea de limbaj, libertatea indecentă în apreciere sunt arme politice, dar nu pot fi folosite împotriva unor persoane care nu fac politică. Chiar şi în retorica electorală o asemenea exprimare este de obicei apanajul unor extremişti. Faptul că primarul Iaşului le foloseşte este un derapaj care trebuie sancţionat.

Filmuletul zilei

opinii

Pericolul extremismului

Alexandru CĂLINESCU

Pericolul extremismului

Am întâlnit în ultima vreme mai multe luări de poziţie care atribuiau „intelectualilor” vina pentru ascensiunea extremei drepte. Care intelectuali?

Spaţiile pentru artă din Iaşi. O nouă galerie

George PLEȘU

Spaţiile pentru artă din Iaşi. O nouă galerie

Orice deschidere a unei noi galerii este un act de curaj care trebuie salutat şi sprijinit. O scenă cât mai efervescentă, care va căuta să scape de conservatorism şi provincialismul care au dominat mult prea multă vreme cultura ieşeană, şi care va dori să fie conectată la trendurile globale, va atrage atenţia şi asupra potenţialului creativ local şi va genera mai multe puncte de diseminare a artei contemporane şi educare a publicului.

Critica „de întâmpinare”?

Nicolae CREŢU

Critica „de întâmpinare”?

Nu se mai vorbeşte prea mult, de deja destul de multă vreme, despre o critică de întâmpinare. Ceea ce nu înseamnă, totuşi, că ea ar fi dispărut cu totul, poate, mult mai curând şi de înţeles într-o măsură, doar că a suferit, în noi „contexte”, nu puţine mutaţii, deformări, probabil şi pervertiri. Faţă de ce era ea cel mai adesea, deşi nu lipseau nici atunci simulacrele de „critică”, doar fardate cu aşa o etichetă indulgentă, sub regimul comunist şi controlul lui (nu numai cenzura) asupra activităţii editoriale.

pulspulspuls

Ce Harvard, ce Princeton, ce universităţi de top: uitaţi aicea diplomă, băbăeţ!

Ce Harvard, ce Princeton, ce universităţi de top: uitaţi aicea diplomă, băbăeţ!

Mişcare magistrală, de maestru emerit (nu spunem în ce anume) a rectorul de la „Cuza”, dom’ Tudorel, în aceste zile de plin scandal al pagiatului lucrării de doctorat a premierului Ciucă: a scos şi el la bătaie una din diplomele din sertar, şi nu una oarecare. 

Caricatura zilei

Din cauza Omicron, se lasă cu penalizări

Editia PDF

Bancul zilei

Doi tipi, amândoi casatoriti, stau de vorba: – Nu stiu ce sa ma mai fac! De câte ori vin acasa, dupa ce am ba (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.

    X