O floare fără grădinari (P)

O interesantă legendă spune că la împărţirea pământului, Dumnezeu a chemat popoarele ce-l locuiau. Nemţii, ordonaţi cum îi ştim, au sosit primii şi şi-au primit partea. Au urmat alte şi alte popoare cărora li s-a dat după cum au sosit. Ultimii au venit românii. Cale lungă pân’ la Domnul. Dumnezeu le-a zis: „păi, fii mei, vouă ce să vă mai dau că am terminat tot. Dar mi-e milă de voi că sunteţi un neam de oameni buni, harnici şi uşile caselor vă sunt veşnic deschise. Aşa că am să vă dau pământurile pe care le oprisem pentru mine.“

Şi uite aşa, se spune, românii au căpătat „grădina“ Domnului, poate printre cele mai frumoase şi bogate locuri de pe pământ. De aici, probabil şi zicala „cel din urmă va fi cel dintâi“. Numai că vremurile s-au schimbat, oamenii deasemenea și cu toate că avem cea mai frumoasă şi bogată „grădină“, grădinarii-s de pripas. Nu ştiu a administra şi îngriji ori nu vor fiind vorba de a investi, dar au ochiul format și văd doar ce pot culege. Până şi asta de-ar face-o altcineva, ei doar să bage-n traistă. Cam asta-i România noastră fără grădinarii pe care îi merită. Mai grav este faptul că cei ajunși s-o “îngrijească” sunt oricȃnd gata s-o vândă pe trei şfanţi.

Câte locuri şi lucruri minunate avem în propria ogradă despre care doar auzim de la alţii sau le ignorăm cu bună știinţă! Oameni de omenie, harnici şi primitori, bogăţii pe pământ şi în măruntaiele lui, cele mai diverse şi minunate obiceiuri, tradiţii ce s-au păstrat de milenii în minunata noastră „grădină“. O ţară râvnită de mulţi, mereu porniţi s-o cumpere cu orice preţ sau să o joace la ruletă. Am ajuns vremurile în care o iau bucată cu bucată lăsând în urmă sărăcie, lăsȃnd în urmă o grădină plină de ciulini şi alte bălării și continuăm să privim în continuare resemnaţi.

Câtă ignoranţă şi lipsă de respect faţă de propria noastră obârşie, de străbunii care au reuşit mii de ani să-şi ţină grădina ca o floare, vărsându-şi sângele apărând până şi ultima „petală“ din frumoasele ţinuturi. M-aş bucura să mai putem apăra măcar ce ne-a mai rămas din ce ne-a dăruit Dumnezeu. Dacă nu din respect pentru istorie, măcar din grijă pentru copiii noştri pe care nu ni-i dorim la fel de risipiţi precum avuţia naţiei în ultimele decenii.

Pâine noastră cea de toate zilele trebuie s-o plămădim aici, iar făuritorii ei să fie dintre urmaşii care au zămislit istoria pe aceste meleaguri. Veneticii n-au decât a înfuleca din minunatele noastre bucate. Dar atât!

Așa că, în al 12-lea ceas trebuie să ne regăsim și să readucem grădinarii fiindcă altfel, păcat de grădină. Parte dintre ei îi mai avem, trebuie doar să îi trezească mirosul reavăn de pămȃnt, de grȃne și de fȃn cosit, căci cei care-şi iubesc rădăcinile nu uită așa ușor izul ţării. Și, vă spun eu, nu sunt puţini!

Ing. dr. ec. Traian Dobre

Publicitate și alte recomandări video