O inscripție pune sub semnul îndoielii data distrugerii orașului Pompeii
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

O inscripție pune sub semnul îndoielii data distrugerii orașului Pompeii

GALERIE
Pompeii
  • Pompeii
- +

O inscripţie descoperită recent demonstrează că oraşul Pompeii nu a fost distrus pe 24 august, 79, aşa cum susţin cei mai mulţi istorici, ci cu două luni mai târziu, relatează Le Monde.
 

Două linii mici trasate pe un zid la nivelul capului ar putea fi o dovadă suficientă pentru a schimba datele din cărţile de istorie. O inscripţie modestă descoperităîn situl arheologic ar putea să pună capăt disputei dintre cercetători cu privire la data la care a erupt vulcanul Veziviu. Erupţia vulcanului a distrus complet celebrul oraş roman, dar şi oraşele vecine Herculaneum, Stabies şi Oplontin, în anul 79 al erei noastre.

Istoricii s-au bazat pe o copie a textului lui Plinius cel Tânăr, prin care acesta povesteşte catastrofa istoricului Tacitus. Plinius scrie că evenimentul tragic ar fi avut loc cu nouă zile înainte de calendele lui septembrie, prima zi a lunii la romani. Arheologii au ridicat de mai multe ori obiecţii la această dată, susţinând că dovezile arheologice sugerează că erupţia ar fi avut loc în plină toamnă. Inscripţia proaspăt descoperită pe zidul unei case la care se fac lucrări de excavare în Pompeii arată că ipoteza arheologilor este unaîntemeiată.

Inscripţia a fost prezentată publicului marţi cu ocazia vizitei ministrului italian al culturii, Alberto Bonisoli. Inscripţia simbolizează o dată calendaristică, XVI K NOV, a şaisprezecea zi înainte de calendele lunii noiembrie, adică 17 octombrie. Dacă oraşul ar fi fost distrus de erupţia vulcanului Vezuviu din 24 august, atunci această inscripţie nu ar mai fi existat.

Cercetătorii consideră că eroarea iniţială a fost cauzată de o eroare de copiere a textelor lui Plinius cel Tânăr. ,,Epigrafii au găsit în ultimii ani alte copii ale scrisorii către Tacitus, iar în unele dintre acestea se vorbeşte despre cea de-a noua zi dinaintea calendelor lui noiembrie, nu septembrie”, spune Alix Barbet. Acesta consideră că în Evul Mediu un copist a făcut o greşeală de copiere, care s-a reflectat până la începutul mileniului trei.

SURSA: hotnews.ro

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Digitalizarea lui Chirica: 2 milioane de euro, din 6,7 miliarde disponibile

Cosmin PAȘCA

Digitalizarea lui Chirica: 2 milioane de euro, din 6,7 miliarde disponibile

Undeva la graniţa UE, într-un oraş în care vacile încă mai pasc prin cartiere înalţate de nicăieri, frustrările birocratice ale Berlinului sunt privite cu amuzament de edilul-şef, ca fapt divers, nicidecum ca priorităţi. În acest oraş marginal, primarul crede că digitalizarea înseamnă să baţi obrazul cu degetul unor jurnalişti care nu scriu după dictare.

Filmuletul zilei

Franta a construit în insula Reunion o autostrada-viaduct de 12,5 km (care a costat 1,7 miliarde euro), ce serpuieste prin O (...)

opinii

Eschive

Codrin Liviu CUȚITARU

Eschive

„A venit nenorocita asta de pandemie, şcoala a trecut on-line, iar eu nu m-am mai putut eschiva. Am fentat o vreme sistemul cu lozinca defecţiunilor tehnice, dar nu mi-a mers mult. Studenţii au început să mă caute insistent şi am fost nevoit să-mi închid toate canalele de comunicare. Am dispărut pur şi simplu. Ca atare, a apărut deunăzi zvonul că profesorul Şmen ar fi decedat. Am alergat îngrozit la decanat, la rectorat, la serviciile de personal, pentru a le semnala că informaţia era aberantă. Sunt viu, pentru numele lui Dumnezeu!”

Economisirea în timpul pandemiei

Alin ANDRIEȘ

Economisirea în timpul pandemiei

Indiferent de comportamentul de consum şi de economisire pe care îl aveam înainte (super-economisitor sau mare cheltuitor), pandemia a avut un impact major asupra noastră şi a reprezentat un moment critic care va influenţa pe termen lung modul în care ne vom gestiona finanţele personale.

Saboţii lui Claude (III)

Florin CÎNTIC

Saboţii lui Claude (III)

Editura Sedcom Libris din Iaşi a publicat recent un volum de memorii1 semnat de Claude Karnoouh, cu ocazia unei frumoase aniversări a acestuia. Şi cartea, şi autorul merită din plin atenţia noastră.

pulspulspuls

Să râdem sau să plângem cu Chirica? Noi am dat cu basca de pământ

Să râdem sau să plângem cu Chirica? Noi am dat cu basca de pământ

Un amic de-al amicului Archibald Tănase ne-a tras de mânecă ieri pe la amiaz’ să ne întrebe dacă am văzut postarea aia nervoasă şi cleioasă la adresa noastră scrisă de dom’ premare Chirica. 

Caricatura zilei

Dezvoltatorul imobilar de succes se vede de mic

Editia PDF

Bancul zilei

Parintele Vasile a strâns 5 ani bani pentru clopotnita, dar nu i-au ajuns decât pentru un BMW.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.