
O instalație din cabluri reciclate, semnată de celebra artistă Anetta Mona Chișa, transformă Piața Unirii. Marlene Herberth: „Este o îmbinare manifest între meșteșugul tradițional al fierăritului și tehnologie”

Prima săptămână a Romanian Creative Week, cel mai mare festival dedicat industriilor creative din Uniunea Europeană și eveniment cultural strategic desemnat de Ministerul Culturii, propune publicului o experiență culturală diversă, care reunește evenimente îndrăznețe și în premieră. Piața Unirii găzduiește o instalație inovativă, realizată din deșeuri tehnologice ce capătă forma unui dom traversabil, în timp ce locații emblematice din Iași, precum Muzeul Metropolitan și Palatul Culturii, devin centre efervescente ale creației contemporane.
În Piața Unirii, instalația „MANIFEST OF NOW: Geologia posibilităților” este semnată de celebra artistă Anetta Mona Chișa, cu o carieră internațională remarcabilă. Lucrările sale au fost prezentate în instituții de prestigiu precum MuMoK Viena, MoCA Miami, Schirn Kunsthalle Frankfurt, n.b.k. Berlin și în cadrul Bienalelor de la Veneția, Taipei și Moscova, iar în prezent, ocupă funcția de prorector pentru artă și cercetare la Academia de Arte Frumoase din Praga, consolidându-și astfel poziția de lider în educația artistică europeană.
Prezența artistei la Iași, semnând instalația din Piața Unirii în colaborare cu meșterul fierar Thomas Fink și curatoriată de Marlene Herberth, marchează un moment de referință pentru scena artistică locală, aducând în prim-plan o practică conceptuală și materială care sfidează granițele convenționale ale percepției și înțelegerii realității. Lucrând la intersecția dintre artă, politică și știință, Chișa propune o explorare poetică a straturilor invizibile care compun lumea, de la cele geologice, la cele ideologice și afective. Prin această lucrare, artista oferă un cadru critic și intuitiv de reflecție asupra lumii contemporane, activând totodată un dialog fertil cu publicul din România, într-un oraș marcat de multiple sedimentări culturale și istorice.
Publicitate și alte recomandări video