Zeci de maşini din Iaşi au fost vandalizate. Poliţişti în civil pândesc parcările. De ce sunt furate catalizatoarele?
De altfel, în ultimile zile, tot Iasul a auzit de patania unor ieseni din Alexandru care s-au (...)
citeste totvineri, 27.01.2023
Cercetătorii de la Institutul de Știință și Tehnologie Skoltech (Skolkovo), din Moscova, au conceput o metodă nouă de reabilitare a picioarelor după o accidentare sau un AVC, care utilizează o interfață creier-calculator și stimularea electrică a coloanei vertebrale. Sistemul a fost prezentat la a patra Conferință Internațională de Neurotehnologii și Neurointerfețe.
Soluția încorporează realitatea virtuală și permite pacienților paralizați să-și recapete controlul asupra membrelor inferioare și să stăpânească mișcările naturale prin restabilirea conexiunii dintre mișcare și intenție.
„Pacienții care au suferit un AVC și, într-o oarecare măsură, cei care au suferit traumatisme ale măduvei spinării trebuie să treacă frecvent prin procesul de reabilitare în încercarea de a reconecta intenția creierului de a mișca membrul afectat și mișcarea musculară reală”, explică autorul principal al studiului, Ivan Ninenko, cercetător la Skoltech.
Echipa a proiectat un sistem de antrenament format dintr-o cască de realitate virtuală, care determină pacientul să inițieze o mișcare a piciorului către un obiectiv virtual și creează iluzia unei mișcări independente, o interfață neuronală care înregistrează intenția pacientului de a se mișca, un robot care mișcă de fapt piciorul într-un mod natural datorită unui software propriu și stimularea electrică transcutanată a măduvei spinării, care amplifică semnalul de la creier.
Interfața neuronală folosită de cercetători este un dispozitiv disponibil în prezent, format dintr-o cască cu electrozi care preiau activitatea electrică a creierului. În schimb, partea de software a fost îmbunătățită de oamenii de știință ruși, care au modificat protocolul responsabil pentru identificarea intenției pentru o anumită mișcare.
Robotul este echipat cu senzori extrem de preciși și este capabil să ghideze piciorul pacientului în direcția corespunzătoare scopului pe care îl alege în realitatea virtuală. Echipa a scris un software special care îi permite robotului să imite mișcările naturale ale membrelor, reproducând traiectoria pe care ar urma-o piciorul unei persoane sănătoase.
Ochelarii VR afișează mai multe ținte spre care un pacient încearcă să își miște piciorul. Odată ce mișcarea intenționată a fost citită din creier prin interfața creier-calculator și robotul efectuează mișcarea, pacientul își poate vedea membrul mișcându-se în realitatea virtuală. Acest lucru face ca mișcarea să fie percepută ca fiind inițiată și controlată de creier.
În cele din urmă, ultima componentă a sistemului este stimularea electrică neinvazivă a măduvei spinării prin electrozi lipiți pe spatele pacientului. Ideea din spatele acestei abordări este aceea că neuronii ar putea primi așa-numitele semnale subprag din creier, care nu sunt suficient de puternice pentru a duce la activarea mușchilor. Stimularea electrică externă permite depășirea acestei bariere și duce la formarea de conexiuni neuronale fiabile care în cele din urmă vor funcționa fără acest suport artificial.
Vânzările de roboți medicali au crescut în 2021 cu până la 23%, conform Federației Internaționale de Robotică. Un total de 14.823 de roboți medicali au fost vânduți în întreaga lume, majoritatea roboți chirurgicali și roboți pentru reabilitare.
Cuvinte cheie: + interfață neuronală, ajutor, restabilirea mișcării, pacienți, AVC
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Incendiu la locomotiva unui tren cu 22 de vagoane pline cu biocombustibil lichid
Unde investeşti în criză. „Refugiu” în imobiliare, aur şi economisire. Afacerile care aduc bani
O nouă tehnologie de terapie antiinflamatorie ce i-a entuziasmat pe toți specialiștii lumii MSK (P)
Un județ din România, pe locul 5 în lume la categoria cele mai ospitaliere zone turistice
Proces celular care poate duce la moartea sau regenerarea celulelor stem
Învățătoare bătută de mama unei eleve la o școală din municipiul Botoșani
E timpul să înveți engleza, limba de circulație internațională! (P)
25 de judeţe şi Bucureşti sub cod galben de ninsoare şi viscol până sâmbătă seara. Polei în Moldova
Iată-l pe marele politician ieşean care se milogea să urce pe scenă, lângă boşi!
Politehnica a adus un internaţional de 20 de ani crescut în Italia. Iaşul a trecut Prutul
I-a tăiat faţa în trafic şi a sărit la bătaie. Scandalul s-a terminat cu o condamnare
Tânără de 21 de ani, condamnată pentru un accident mortal. Lipsa de experienţă!
Pot mare la Primărie: se împart 200 milioane de lei. Un contract mare la stârpitul căpuşelor
Un Caritas cu mobilă. 114 plângeri de înșelăciune la adresa Bismobil Kitchen
Gripa încă face victime la Iaşi. 40% dintre cei depistaţi cu gripă au nevoie de internare
Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului, la Casa Muzeelor din Iaşi
Gradul de lăcomie al medicului șpăgar de la Oncologie Suceava: bani și cadouri la fiecare 15 minute
Guvernul ia în calcul să subvenţioneze din nou carburanţii, după scumpirile din ultima perioadă
Elena Rybakina a învins-o pe Victoria Azarenka şi este prima finalistă de la Australian Open
Bărbat cercetat după ce a înfometat şi schingiuit peste 30 de câini
Ioan Alexandru TOFANOPENAI: despre viitorul luminos al şcolii |
Alexandru CĂLINESCUConservator? De ce nu… |
Neculai SEGHEDINIoT |
pr. Constantin STURZU„Dezumanizarea” femeii Canaanence |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.