anunturi
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi

O lăuză a murit pe trotuarul din faţa blocurilor din Tomeşti

GALERIE
ambulanta
  • ambulanta
- +

O femeie în vârstă de 35 de ani, mamă a trei copii, şi-a dat ultima suflare pe un trotuar din Tomeşti. Aceasta a fost găsită la primele ore ale dimineţii întinsă pe asfalt, de câţiva trecători care mergeau la serviciu. Ei au sunat la numărul 112, iar la faţa locului au trimis o ambulanţă, însă echipajul acesteia nu a putut face decât să constate decesul femeii.  

Medicii au ajuns la faţa locului în jurul orei 4.30 dimineaţa în urma apelului la 112. Cadrele medicale nu au mai putut face nimic pentru femeie, aceasta fiind decedată de mai multe ore. “Echipajul s-a deplasat la faţa locului. Nu s-au încercat manevre de resuscitare pentru că nu exista indicaţia de resuscitare”, a precizat dr. Radu Calistru, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Iaşi.

Poliţiştii criminalişti au fost la faţa locului şi au deschis un dosar de moarte suspectă, nefiind clar care a fost cauza morţii acesteia. După ce medicii de la Institutul de Medicină Legală au realizat autopsia, aceştia au concluzionat că moartea femeii a fost din cauza unei boli patologice. Cel mai probabil, spun surse apropiate cazului, femeia a suferit un accident cerebral.

Poliţiştii au precizat că femeia are domiciliul în satul Andrieşeni şi venise la Tomeşti, miercuri seara. Aceasta venise în vizită la nişte rude, pentru a discuta despre botezul copilului pe care îl născuse în urmă cu două săptămâni. Pe timpul nopţii, femeia s-a simţit rău şi a ieşit în faţa blocului să ia o gură de aer, însă a decedat pe trotuar, fiind găsită de trecători.

Ea avea trei copii, cu vârste de 14, 9 şi două săptămâni, care în prezent locuiesc la bunici. De asemenea, femeia trăia în concubinaj cu actualul bărbat de puţin timp, copilul fiind conceput cu un alt bărbat, care a recunoscut pruncul.

Andrei DÎSCĂ, Lucia AMORĂRIŢEI

 

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cum trebuie citite demersurile d-lui Macron de modificare a Tratatului UE (II)

Alexandru LĂZESCU

Cum trebuie citite demersurile d-lui Macron de modificare a Tratatului UE (II)

Într-un fel chiar şi Eurovisionul a arătat de ce mulţi europeni, mai ales cei din grupul nordic şi de pe flancul estic, nu au deloc încredere că o Europă suverană sub comandă franco-germană, decuplată de „anglo-saxoni”, le-ar putea asigura securitatea.

opinii

Cântăreţul cântăreţilor

Briscan ZARA

Cântăreţul cântăreţilor

Era o situaţie aproape incredibilă. E ca şi cum ai accepta la un concert de operă pe cineva care nu are voce decât de cântat sub duş, doar că să primească şi acela un salariu, din milă, din compasiune sau vreun interes. De fapt nu cred că exagerez dacă zic că în asta constau de fapt eşecurile pe bandă rulantă din toate domeniile de activitate din această ţară: lipsa de profesionalism a oamenilor.

Te văd abătut, nu ai vrea să vorbim despre asta?

Cristina DANILOV

Te văd abătut, nu ai vrea să vorbim despre asta?

Avem o provocare imensă, tocmai conștientizăm că sinuciderea există, că este o situație care necesită intervenție urgentă, că depășește situația în care cineva vrea doar să atragă atenția. Am auzit pe cineva spunând „Hai să vorbim despre sinucidere ca să nu mai vorbim despre sinucideri”, așa că va trebui, că ne place sau nu, să vorbim despre asta.

Preşedintele îngrijorării noastre

Mihai DORIN

Preşedintele îngrijorării noastre

Trăim vremuri grele, războiul e la fruntarii, starea de sărăcie şi depresie a populaţiei se adânceşte, iar ca un blestem cu repetiţie, clasa politică a coborât la cel mai de jos nivel de competenţă din toată istoria noastră post-decembristă. 

pulspulspuls

Iată un pasaj care trebuie citit cu mare atenţie şi cu băgare de seamă

Iată un pasaj care trebuie citit cu mare atenţie şi cu băgare de seamă

Stimaţi ieşeni, vă oferim pe astăzi un pasaj, unul mic dar tare interesant, din rechizitoriul care a dus la condamnarea la 10 ani a fostului premare de Bucureşti Sorin Oprescu. 

Caricatura zilei

Grătar la bloc, în balcon

Editia PDF

Bancul zilei

Doi rechini : - Ce faci, ma? - Am fost bolnav... - Pai, ce-ai avut?  - Am mâncat un general rus si o saptamân (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.

    X