
Parcul Teatrului: start al licitaţiei. Parcarea subterană, îngropată
O lucrare extrem de importantă, care va marca definitiv zona centrală a Iașului

Lucrările de modernizare, care vor dura circa un an de la atribuire, vor fi finanţate de la bugetul local cu peste 22 milioane lei. Amenajarea zonei dintre Teatrul Naţional şi Palatul Mitropolitan a fost subiectul unor ample controverse în ultimii ani, mai ales după ideea construirii unei parcări subterane sub parc. Noul proiect abandonează acest plan. Cum va arăta viitoarea zonă de promenadă din Centru?
Lucrările de modernizare a esplanadei şi a parcului din faţa Teatrului Naţional au fost scoase ieri la licitaţie de Primărie. Valoarea proiectului trece pragul de 22 milioane lei, fără TVA, iar banii vor fi asiguraţi de la bugetul local. Lucrările, care au ca termen de execuţie 12 luni, se vor desfăşura pe o suprafaţă de aproape 10.000 mp, iar constructorii sunt invitaţi să depună oferte până pe 18 decembrie. Proiectul (VEZI AICI) nu prevede şi o parcare subterană.
Fântânile arteziene vor fi demolate
Potrivit documentaţiei de atribuire, lucrările de intervenţie au în vedere cinci principii generale: amplificarea deschiderii axului central şi sublinierea importanţei acestuia, reintroducerea apei în cadrul unui element major, deplasarea aleilor centrale spre zonele de umbră generate de vegetaţia înaltă, introducerea unor alei suplimentare în zonele de umbră şi completarea vegetaţiei. „Se propune demolarea fântânilor existente şi realizarea unor fântâni şi construcţii anexe care să fie în conformitate cu normele şi exigenţele actuale în construcţii şi care să îndeplinească în totalitate cerinţele funcţionale şi de confort”, se arată în caietul de sarcini.
Din documentaţie putem afla că în proiectul de peisagistică s-a păstrat dispunerea copacilor înalţi către limitele laterale, respectiv spre strada I.C. Brătianu şi aleea de acces la Hotelul Mitropoliei. Printre dotările parcului se numără: corpuri de iluminat înalte, reflectoare la nivelul gazonului (pentru iluminarea busturilor şi a arborilor), plăci comemorative şi panouri afişaj, pavilion expoziţional cu pergolă, videoproiector, cişmea cu apă potabilă, poartă de acces iluminată led pentru aleile secundare, soclu pentru busturi existente, un sistem audio şi un basorelief din bronz.
Potrivit proiectului tehnic, în centrul parcului se vor putea organiza activităţi sau cursuri de creaţie, iar în zona centrală poate funcţiona un cinematograf sau teatru de vară. „Axul central va fi degajat şi subliniat de o bandă de vegetaţie joasă, gazon şi aranjamente floricole. În zona centrală a esplanadei se va realiza în ax o fântână interactivă, de formă dreptunghiulară. Adiacent fântânii interactive din centru se va amplasa o gradenă circulară”, sunt câteva exemple din lucrările de intervenţie propuse de specialişti.
Principalele elemente de recreere din parc vor fi, conform proiectului, zona fântânii interactive, un foişor (în locul fântânii arteziene din zona obeliscului „Pomu Verde”), o zonă de expoziţii (în dreptul Hotelului Mitropoliei) şi zonele umbroase de lângă copacii înalţi existenţi. „Exemplarele mari de arbori sunt în general bine dezvoltate şi prezintă o stare fitosanitară bună, însă din cauza aplicării de tăieri necorespunzătoare şi iresponsaibile în ultimii ani, coronamentele unora dintre aceştia prezintă numeroase ramuri de tip «furcă», ramuri intercalate şi cioturi uscate”, se arată în studiul peisagistic, documentaţie care propune o serie de intervenţii pentru îndreptarea aspectului neîngrijit actual şi remedierea problemelor constatate la vegetaţie.
Mai multe imagini, AICI
Publicitate și alte recomandări video