Prima sentinţă în dosarul cumplitului accident din faţa UMF. Starea în care se află mama victimei i-a cutremurat şi pe judecători
În urma sentintei, ramâne la fel de intensa durerea mamei care a trebuit sa-si îng (...)
citeste totsambata, 25.03.2023
Imităm fără măcar să ne mai dăm seama artişti, sportivi, VIP-uri, politicieni americani, urmărim în proporţie covârşitoare filme de peste ocean, ascultăm muzică produsă tot de acolo, gândim şi dorim ceea ce gândesc şi doresc ei. Vorbim pe jumătate engleză pentru că ni se pare că nu există cuvinte sau expresii echivalente în română sau care să exprime atât de bine ceea ce „simţim”. Am împrumutat până şi gesturi caracteristice lor...
Într-un articol anterior am analizat în mare cât de mult a influenţat China, Rusia şi altele asemenea evoluţia civilizaţiei moderne, a nivelului nostru de trai, şi am ajuns la concluzia că fără doar una dintre ele, China, întregul nostru univers material înconjurător ar fi cu cel puţin trei sferturi mai sărac. Atât casa, cât şi curtea, comunitatea în care trăim ar conţine mult mai puţine obiecte care au fost în ultima perioadă importate din „Fabrica lumii”.
După respectivul articol mi-am dat seama că totuşi China&Co nu sunt singurii responsabili de schimbarea şi prosperitatea noastră, pe care eu am apreciat-o ca fiind uşor iluzorie, superficială. Mai există un jucător pe teren care este la fel sau chiar mai influent decât China în vieţile noastre, iar acesta a fost, este şi va fi SUA. Influenţa pe care o are acest stat aflat la circa zece mii de kilometri de noi nu se manifestă însă ca aceea a Chinei, e una mult mai profundă, trece dincolo de zona materială şi atinge miezul spiritual, ajungând la însăşi esenţa umană şi naţională a cetăţeanului din toate straturile sociale.
Produsele Made in China nu ne schimbă cu aproape nimic atitudinea, viziunea, gândirea faţă de viaţă, faţă de lume, ele doar ne împlinesc nişte dorinţe practice de moment. Când mergem într-un supermarket nu cumpărăm lucruri care să ne facă să visăm, să ne inspire, ci doar ca să ne ajute în gospodărie, în călătoriile pe care le facem sau în munca pe care o prestăm. „Produsele” americane însă, începând din anii ‘60 încoace, ne-au schimbat complet percepţia, ne-au transformat în cu totul alţi oameni faţă de cei care eram.
Aici vorbesc în primul rând de cultură. Cultura americană este cea mai importantă „marfă” de import pe care SUA ne-a furnizat-o constant în ultimele decenii. Nu există nicio altă ţară din lume care să ne alimenteze cu atâta cultură ca SUA. Poate că influenţa ei s-ar putea compara cu cea franceză din secolul XIX, raportat la efectele asupra individului expus, însă ca volum nu poate exista comparaţie între atunci şi acum. Practic, pe lângă produse Made in China, dacă am elimina din casele şi vieţile noastre şi „produsele” culturale Made in USA, nu am rămâne poate nici măcar cu un acoperiş deasupra capului. Pentru că americanii ne-au învăţat să gândim mare, să dorim lucruri imposibile, să aspirăm mereu către absolut, să gândim critic, să depăşim graniţele de orice fel, să nu ne dăm niciodată bătuţi şi să facem totul pentru libertate, dreptate şi visurile noastre...
Aproape că aceste cuvinte par trase la indigo, nu-i aşa? Asta se întâmplă pentru că şi eu, ca individ, sunt îmbibat până la refuz de cultura şi mentalitatea americană şi vorbesc ca atare, ca un fel de american... Nu mai am cum să fiu altfel. Nu este nicio exagerare când zic că noi, românii de azi, suntem trei sferturi americani şi un sfert români adevăraţi, poate nici atât. La fel cum în secolul XIX un boiernaş născut în Moldova sau Valahia, dar crescut şi educat la Paris, nu mai era român 100%, ci francez.
Imităm fără măcar să ne mai dăm seama artişti, sportivi, VIP-uri, politicieni americani, urmărim în proporţie covârşitoare filme de peste ocean, ascultăm muzică produsă tot de acolo, gândim şi dorim ceea ce gândesc şi doresc ei. Vorbim pe jumătate engleză pentru că ni se pare că nu există cuvinte sau expresii echivalente în română sau care să exprime atât de bine ceea ce „simţim”. Am împrumutat până şi gesturi caracteristice lor... Lumea pe care o vedem în jur ne apare prin prisma culturii americane asimilate cu conştiinciozitate, de aceea aproape totul ni se pare nelalocul lui. Cum să fie la locul lui, dacă noi pornim în fiecare zi la drum cu ideile, concepţiile despre viaţă şi bunăstare ale unui american obişnuit? Nimic nu are cum să fie la locul lui pentru că aici nu este SUA. Şi până ce România nu va deveni cu adevărat o Americă autentică locul ăsta ni se va părea unul imperfect, primitiv, înapoiat la maximum, total nepotrivit pentru o „viaţă normală”!
Idealul românesc nu mai există demult. Un român dinainte de transformarea noastră culturală visa probabil banal ca orice om al locului din vremurile respective. Dar aceste idealuri au fost demult depăşite cu ajutorul deschiderii, spiritului întreprinzător, al bine cunoscutului stil american, mereu provocator, imprevizibil, direct, pus pe schimbări.
Ca şi în cazul produselor chinezeşti, nu avem cum să ne apărăm de invazia culturii americane, ar fi o ipocrizie imensă din partea cuiva să zică „eu nu vreau idealurile acelea, eu vreau să rămân un român simplu şi la locul lui”. Aşa cum un om obişnuit nu poate rezista tentaţiei de a cumpăra lucruri multe şi ieftine din China, la fel acelaşi om nu poate rezista să viseze la lucruri americane, adică grozave, frumoase, ideale, şi să nu şi le dorească îndeplinite.
În plus faţă de importul masiv de cultură, SUA are şi o parte semnificativă de importuri obişnuite, materiale, precum China. Cantitatea mărfurilor nu o poate egala pe a rivalei sale comerciale asiatice, dar e clar pe locul doi, după ea. Dacă aş aminti doar sectorul informatic ar fi suficient, dar mai sunt multe altele pe lângă asta. Aşadar SUA ne influenţează pe două fronturi, unul cultural şi altul material, cum ar fi putut să nu ne câştige încrederea?! Nu există scăpare.
În concluzie, românii de azi au în posesie trei sferturi din obiectele ce îi înconjoară din China, aproape un sfert din SUA şi ce mai rămâne, o cantitate infimă, restul lumii, incluzându-i aici şi pe producătorii autohtoni. În plus, românii de azi gândesc pe trei sferturi ca nişte americani, aproape un sfert ca nişte europeni şi ce mai rămâne, cantitate neglijabilă, ca nişte români tradiţionali.
Asta e lumea modernă, un război al influenţelor. Nimeni nu face acest lucru controlat, nimeni nu dirijează de undeva de sus aceste acţiuni, ele se întâmplă datorită forţelor popoarelor, după legea selecţiei naturale, unele sunt mai puternice şi mai productive decât altele, prin urmare au influenţă mai mare. Cele puternice rezistă, cele slabe dispar. Totul este cât se poate de firesc.
La un moment dat lucrurile se vor omogeniza şi mai tare şi vom deveni o singură naţiune mondială cu produse chinezeşti şi cultură americană. Nu cred că e nimeni atât de naiv încât să creadă că popoarele vor exista în forma actuală, ca identităţi distincte, la infinit. Ele se vor contopi şi vor deveni unul singur. Apoi vom pleca în cucerirea altor planete din univers. Nimeni nu-şi va mai aminti de un popor care s-a numit „român”, acesta va fi probabil menţionat doar în cărţile de istorie, alături de alte popoare dispărute de pe planeta-mamă, Terra. Aşa merg lucrurile!
Briscan Zara este scriitor şi publicist
Cuvinte cheie: + influenta SUA, produse americane, visul american, razboiul influentelor
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Cele cinci tipuri de soacră. Interesantă analiză a unui cunoscut psiholog ieşean
Cât durează recuperarea banilor pentru polițele RCA de la Euroins
Ei sunt cei mai ”tari” polițiști din Iași. Sunt câștigătorii a patru categorii
FOTO Exact asta lipsea polițiștilor: un camion. Va merge prin țară precum caravana ”Din Dragoste”
FOTO Primarul din Bistrița și-a scos sutele de angajați la curățarea orașului de gunoaie
Hitozukuri, eșecul statului nipon într-un proiect de inginerie socială
Premieră galactică la Iaşi, cu maşina lui dom’ premare în prim plan. Iacătă unde a pus-o!
Amical de fotbal cu Botoşani şi un soi de antrenament oficial pentru handbaliste
Se caută un şef pentru Şcoala de Arte, faimoasă pentru concursurile trucate
Biciclist pus să plătească reparaţii de 11.657 de lei după un impact cu o maşină
Procese pentru poluare: ApaVital refuză să plătească 2 lei şi 13 bani către ABA Prut-Bârlad
Conferinţă pe teme de digitalizare organizată de Universitatea Tehnică
Podul peste Bahlui, dintre Leţcani şi Dumeşti, refăcut cu 4,5 milioane de lei
Accident cu victimă în capătul Iaşului. O maşină s-a răsturnat - FOTO/VIDEO
Un nou accident mortal la Iaşi: Impact violent între două maşini şi o căruţă
Donald Trump ameninţă cu “moarte şi distrugere” dacă este condamnat
Copil de 9 ani, atacat de câinele unei vecine pe o stradă din inima capitalei
Paul Rusesabagina, eroul filmului "Hotel Rwanda", va fi eliberat din închisoare
Şase persoane, arestate preventiv în cazul de trafic de droguri din Bacău
ONU acuză Ucraina şi Rusia că au ucis zeci de prizonieri de război
Japoneza Kaori Sakamoto a câştigat din nou titlul mondial la patinaj artistic
Cum poţi curăţa cana electrica? Ce trucuri folosesc gospodinele?
Starul Tom Brady a devenit acţionarul campioanei en-titre din WNBA
Euro se depreciază cu 1% faţă de dolar, pe o piaţă fragilizată de către bănci
Istoria și evoluția pokerului: Origini, impact cultural și momente notabile (P)
O femeie de 72 de ani s-a aruncat de la etajul al patrulea al unui bloc. Ea a murit la spital
Nicolae GRECURevin tricolorii, oameni buni!Cei care cred că naţionala nu mai poate câştiga nici măcar în Andorra să nu citească acest text. |
Eugen MUNTEANUEufemismele (IV) |
Aurelian-Petruș PLOPEANUHitozukuri, eșecul statului nipon într-un proiect de inginerie socială |
prof. dr. Gheorghe POPASă ne bucurăm! |
Premieră galactică la Iaşi, cu maşina lui dom’ premare în prim plan. Iacătă unde a pus-o! |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.