CAPETE DE RÂND

O lume în mișcare

luni, 13 ianuarie 2025, 03:02
1 MIN
 O lume în mișcare

În lumea noastră imposibilul a devenit posibil. De altfel, dacă stăm să ne gândim mai bine, trupul nostru nu-i altceva decât o carcasă care adăpostește și hrănește spiritul. Dar poate că spiritul nu are nevoie neapărat de o carcasă biologică pentru a se dezvolta!? Între organic și anorganic spiritul poate alege unde să se manifeste. Plecând de aici, trebuie să ne punem întrebarea ce este în fond conștiința și rațiunea și ceea ce este viața.

În satul meu natal, în perioada stabilizării, când banii regimului burhezo-moșieresc își pierduseră valoarea, gospodarii, în noaptea ajunului de Crăciun, își umpleau ieslele și ciuberele cu vechile bancnote de 500, de 1000 și 1000000 de lei, amestecându-le cu tărâțe și fân… Oile, caprele, caii și asinii, vârându-și boturile umede în adâncul ieslelor pline, le rumegau pe îndelete, uitandu-se, prin acoperișul spart la stele. Curgeau din boturile lor și bancnote pe care erau imprimate chipurile regelui Carol I, Carol al II-lea, Ferdinand, dar și chipurile voievozilor Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul, Cantemir și alte nume voievodale, la care blândele rumegătoare aruncau câte un ochi tăcut, fornăind de mulțumire.

 

*

Reforma monetară ce a avut loc în anul 1947, în timpul regimului lui Groza, dar și cea din 1952, ceva mai blândă, care a debutat la începutul epocii Dej, au săpat falii adânci în memoria colectivă. Oamenii trăiau mereu cu spaima în suflet că iar se vor schimba banii și vor rămâne fără bruma de agoniseală adunată de-a lungul unei vieți pline de neajunsuri și muncă grea. În casa noastră auzeam deseori discuții îndelungi pe această temă. În afară de aceasta, pe ulițele satului găseai bani vechi, și monede cu chipul regelui Ferdinand sau al lui Mihai, dar și bancnote care își pierduseră valoarea și nu serveau decât de decor. Mulți mai trăiau însă cu speranța că vor veni americanii și vor răsturna regimul comunist, înscăunând din nou regalitatea, și atunci acești bani ieșiți din uz vor reveni în actualitate, de aceea oamenii îi păstrau înveliți în cârpe și ascunși în dulapuri, în lăzi de zestre, dar și în pod, sub streșini, în scorburi, în stupi unde zumzăiau albinele sau îi îngropau în cele mai neașteptate locuri, inclusiv în cimitire.

„Zvonurile despre stabilizare au circulat cu intensitate – scria un istoric preocupat de fenomen –, chiar şi după informarea radiofonică, în condiţiile unui acces limitat la sursele media. În toate raioanele regiunii Stalin (Braşov) populaţia cumpăra orice mărfuri (un ţăran şi-a procurat 200 de cutii de cremă Nivea, la ce i-o fi trebuit atâtea?), iar în după-amiaza zilei de 24 ianuarie, când magazinele au fost închise, s-a observat o afluenţă exagerată de consumatori la restaurante. Posesorii de numerar din regiunea Argeş şi-au achiziţionat cantităţi apreciabile de ciocolată, iar bodegile, cârciumile şi restaurantele au fost luate cu asalt, în condiţiile în care preţurile produselor alimentare se dublau de la o zi la alta. Printre cetăţenii din Şimleu Silvaniei s-a lansat zvonul că în ziua de 25 ianuarie 1952 se vor ştampila banii și toți s-au prezentat la sfatul popular să-și achite taxele, cu banii neștampilați.” Citind aceste rânduri, ai impresia că asiști la o scenă de scamatorie de la circ, în care un clovn după ce scoate câțiva iepurași și porumbei dintr-un joben și îi aruncă în sală, începe să scoată de acolo și o mulțime de bancnote, pe care le aruncă spectatorilor. Urmează o scenă de nebunie. Un adevărat delir.

Reforma monetară a declanșat o adevărată psihoză în masă. Decenii la rând, chiar și în epoca de aur, oamenii au trăit cu spaima că stabilizarea se va repeta. Din fericire, nu s-a repetat. După reforma din 1952, în timpul regimului lui Dej și în timpul regimului ceaușist banii au fost stabili.

Legat însă de reforma monetară din 1952, un general din armata română, fost coleg de clasă cu regele Mihai, povestește cum un vecin de-al său, care strânsese circa 47 de milioane de lei ținându-i la saltea, s-a dus la bancă să schimbe leii vechi pe cei noi. Din 47 de milioane s-a ales cu trei. Ajuns acasă, s-a închis în biroul lui și s-a împușcat. Se spune că atunci numărul sinuciderilor cauzate de stabilizare se apropia de nivelul morților de inaniție provocate de foametea cruntă pe care România, în special Moldova, a cunoscut-o în acei ani. Nu există date oficiale legate de numărul de sinucideri din acei ani. Regimul Groza a băgat sub preș toate informațiile sinistre referitoare la acest fapt.

Perioada aceasta a nesiguranței vieții de zi cu zi și a terorii exercitate sub diferite forme de oamenii regimului Groza și apoi a regimului Gheorghe Gheorghiu-Dej are și anumite momente în care norii sumbri de pe cerul patriei se mai descrețesc, iar razele de lumină ce străbat prin ei poartă, dincolo de tragedii, și mici oaze de trăiri hilare, în care se ascunde amărăciunea unei întregi epoci marcate de propagandă și teroare.

Astfel, oamenii din statul meu natal, cei care au prins acei ani, povesteau că bancnotele de 2 000, dar și cele de 5 000 de lei, deveniseră peste noapte la fel de ușoare ca frunzele purtate de vânt, și atunci, când te duceai cu căruța la Rădăuți sau la Siret, în momentul în care treceai de barieră, vedeai pe caldarâm risipite o mulțime de bancnote cu chipul Regelui Mihai și al Reginei Maria sau cu imaginea Lupoaicei, dar și alte bancnote adunate în grămezi și grămăjoare la colțurile străzilor, în care picioarele cailor se înfundau până la glezne.

Dar nu numai la oraș, ci și în sat, banii erau aruncați la gunoi sau chiar la gârlă. Mult timp Pârâul Alb a fost tapetat pe marginea lui cu astfel de însemne regale. Broaștele și peștii înotau ascunzându-se printre bancnote ca printre frunze lățite de nufăr.

Atunci, chiar și vecinul nostru, moș Zahari, cizmar de meserie, care luptase atât în Primul, cât și în al Doilea Război Mondial, își hrănea caprele cu banii strânși de pe uliță. Se spune că micile mulgătoare închise în atelierul său de cizmărie căzut într-o rână mestecau bancnotele și lăcrimau, iar el, ca să le țină cât de cât isonul, se apuca de băut și bea atât de zdravăn, încât ieșea gol pușcă pe uliță, trăgând cu o pușcă nevăzută în ciori. Uneori, însă, o fugărea cu cuțitul pe sărmana Ana, consoarta lui, care se ascundea pe unde apuca, întorcându-se abia peste o săptămână acasă.

 

*

Cred că ar trebui să vină un guvern care să oblige omul să lucreze și după moarte. Soluția aceasta ar rezolva multe probleme. Spre deosebire de cei vii, care lucrează (unii prea mult, alții prea puțin), cei morți huzuresc prea mult, fără să aibă grija zilei de mâine. Astfel de fenomene n-ar trebui să fie admise într-o societate liberă și democratică. Morții scapă de corvoadă. Scapă de taxe. Scapă de stres. Scapă de orice povară fiscală impusă de guvern. Și asta nu e drept. Nu e echitabil. Trebuie făcut ceva. Emis un decret, dată o ordonanță. Asumată o răspundere guvernamentală… Morții scapă de controlul fiscului… Scapă de Curtea Constituțională. Și faptul acesta e cât se poate de alarmant: căci dacă defuncții scapă de judecata Curții Constituționale, așa pot scăpa și de Judecata de Apoi, ceea ce-i strigător la cer! Scoateți-i, dară, pe morții din morminte și puneți-i la muncă… Prea s-au nărăvit să-și doarmă fără griji somnul de veci… Apoi mai e și votul. Morții ar trebui să aibă dreptul să voteze. Cu o singură condiție: să plătească taxe la stat. Unii însă se fofilează să plătească, dar se înghesuie pe liste la vot. Ce lume!

 

*

Am intrat în cea mai infectă cârciumă, am băut cele mai infecte băuturi – mi-a spus un vecin -, am ascultat cele mai infecte discuții, am văzut cele mai infecte figuri, care priveau prin geamul infect la ploaia infectă de iarnă, astfel m-am consolat pentru faptul că nu am putut consola că a picat rețeaua Orange și nu am putut achita factura la mobil. Depresie, depresie, dar pentru ce?

 

*

O coloană infinită de Moși Crăciuni pe motociclete, cu căști, ochelari fumurii și puști automate, la Reus, în Catalonia. I-am văzut pătrunzând în catedrală, închinându-se în fata icoanelor, apoi năvălind în trombă și stârnind o adevărată furtuna pe străzi, pentru a ieși în cele din urmă, în afara orașului, claxonând pe țărmul mării și strigând în cor Alleluiia!

 

*

Până la căderea Cortinei de Fier și încă o anumită perioadă de timp, destul de scurtă din punct de vedere istoric, lungă din punct de vedere existențial, plină de nesiguranță și de neîmpliniri, lumea occidentală a avut lideri puternici. Ei s-au numit Ronald Reagan, George Bush, Margaret Thatcher, Helmut Kohl, poate, într-o oarecare măsură, și Jacques Chirac, și François Mitterrand, la care ar trebui să mai adăugăm și numele papei Ioan Paul al II-lea, lideri care au jucat un rol esențial în destrămarea comunismului și prăbușirea URSS-ului. După această epocă glorioasă, încet-încet lumea occidentală s-a aplatizat, intrând în inerție. Printre puținii șefi de state care au avut autoritate și au făcut față noilor provocări, ținând lumea occidentală într-un oareșicare echilibru, a fost Angela Merkel. În perioada ei, Germania a înflorit, devenind cea mai puternică economie din Europa. După plecare ei, nu numai Germania, ci și Occidentul a luat-o la vale, și aceasta fiindcă liderii care au venit la putere se comportă ca un grup compact, lipsit de individualități și de liberul arbitru, aliniindu-se unor principii și cauze de cele mai multe ori străine intereselor popoarelor lor. Orizontul lor de așteptare e unul limitat, iar reacțiile mai mult decât previzibile, de aici și impresia de manipulare, de faptul că se comportă ca niște marionete ce răspund la comenzile venite din afară dintr-un spațiu obscur. Menirea unor astfel de lideri, mediocri în esența lor, nu este de a dărâma niște ziduri, ci de a le construi, cu toate consecințele de rigoare și tot marasmul economic, politic și social suportat de marea masă a populației.

 

*

În lumea noastră imposibilul a devenit posibil. De altfel, dacă stăm să ne gândim mai bine, trupul nostru nu-i altceva decât o carcasă care adăpostește și hrănește spiritul. Dar poate că spiritul nu are nevoie neapărat de o carcasă biologică pentru a se dezvolta!? Între organic și anorganic spiritul poate alege unde să se manifeste. Plecând de aici, trebuie să ne punem întrebarea ce este în fond conștiința și rațiunea și ceea ce este viața.

Nu de mult, cercetătorii din industria IT erau preocupați să copieze și să stocheze pe anumite suporturi toate informațiile legate de psihicul uman, inclusiv acele informații ce țin nu numai de conștient, ci și de subconștient și de inconștient. Cu alte cuvinte erau preocupați să stocheze și să multiplice toate datele legate de eul nostru profund. Nu știu în ce măsură au reușit sau nu. Numai simplul fapt că și-au propus să facă acest lucru e foarte important.

Nu mă întrebați de ce. Singuri puteți trage concluziile necesare.

Odată ce acest transfer ar deveni posibil, atunci psihicul uman ar putea fi transferat în memoria oricărui robot, care astfel ar dobândi datele unei ființe înzestrate nu numai cu intelect, ci și cu conștiință și un anumit comportament. Practic am putea produce roboți având diverse prototipuri umane, mult mai înzestrate decât noi.

A sosit timpul să ne trezim din adormire. Va trebui să ne adaptăm la noua realitate și la noile schimbări ce vin în avalanșă peste noi. Va trebui să devenim altfel de ființe ca să putem supraviețui.

 

Nichita Danilov este scriitor și publicist

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii