Irina Baianţ, soprană de talie internaţională, compară Iaşul cu o bijuterie!
La final, solista a acordat un interviu “Ziarului de IasI”. Reporter: Irina, ai umplu (...)
citeste totduminica, 03.07.2022
Potrivit raportărilor contabile, anul trecut, Construcţii Feroviare Moldova a declarat un profit de 33 milioane de lei.
Şefii companiei Construcţii Feroviare Moldova se gândesc deja la prelungirea planului de reorganizare după rezultatele economice de anul trecut, însă Fiscul ieşean, cel mai important creditor, insistă pe intrarea în faliment. Într-un raport privind primul trimestru din al doilea an de reorganizare, administratorul judiciar notează că a fost respectat graficul de plăţi, iar societatea are în continuare contracte, ceea ce o face „viabilă şi în măsură să îndeplinească parametrii prevăzuţi în plan”. Bilanţul aferent anului 2015 arată că societatea a avut venituri totale de circa 42 milioane lei şi un profit brut de circa 33,7 milioane lei, ceea ce va permite „rentabilizarea şi viabilizarea societăţii”.
„Aşa cum se observă, implementarea planului de reorganizare a avut efecte asupra conturi de profit şi pierderi, societatea înregistrând un profit brut de 33.677.944 lei, obţinut în primul rând datorită diminuării creanţelor propuse la plată prin programul de plăţi, măsură propusă tocmai pentru rentabilizarea şi viabilizarea societăţii. Profitul obţinut urmează a fi utilizat pentru acoperirea pierderilor din anii precedenţi şi recapitalizarea societăţii în scopul reinserţiei în circuitul economic. Cu toate acestea, societatea continuă să întâmpine dificultăţi în recuperarea creanţelor, majoritatea clienţilor fiind companii naţionale – CFR - sau entităţi publice, supuse contrângerilor bugetare, plăţile lucrărilor efectuate de debitoare fiind făcute cu mare întârziere. Astfel, finanţarea deficitului de capital continuă să fie dificilă, cu repercursiuni asupra potenţialului companiei de a contracta noi lucrări şi de a controla costurile de producţie”, potrivit raportului administratorului judiciar. Acelaşi document arată că, urmare a rezultatelor obţinute şi reevaluării patrimoniului, cuantumul datoriilor totale a fost diminuat de la 150 milioane lei la circa 113 milioane lei, motiv pentru care se impune continuarea planului cu încă un an, pe lângă cei trei aprobaţi deja, creditorii urmând a fi convocaţi pentru a se pronunţa în privinţa prelungirii.
Ca motivaţie, CFM arată că a respectat graficul de plăţi în primul an de reorganizare, că are oferte concrete de vânzare pentru unele active imobiliare şi că activitatea principală prestată presupune un plan de durată pentru reinserţia economică. Totuşi, compania condusă de şeful Camerei de Comerţ, Paul Butnariu, are un oponent puternic în Direcţia Regională a Finanţelor Publice Iaşi, principalul creditor al firmei, care doreşte intrarea în faliment. Pe 3 martie, Tribunalul Iaşi a respins cerere de intrare în faliment promovată de Fisc, însă instituţia publică a formulat apel, care se judecă şi în prezent de magistraţii Curţii de Apel Iaşi.
Cuvinte cheie: + profit, Constructii Feroviare Moldova, Butnariu, Camera de Comert
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Un bărbat de 65 de ani a fost găsit decedat pe fundul Ştrandul Municipal din Piatra Neamţ
Turistă din România aflată în Egipt a fost ucisă de un rechin în timp ce înota în Marea Roşie
Încă o surpriză la Wimbledon. Tatjana Maria (103 WTA) a câştigat în faţa Jelenei Ostapenko
Cătălin Hlistei va juca la Universitatea Cluj. Şi-a început cariera la UTA Arad
FOTO - Mai multe vaci au fost surprinse la păscut printre blocurile din Păcurari
Cosette Chichirău anunţă că nu vrea să mai candideze la parlamentare în 2024
Scandal în Suedia din cauza promisiuni de extrădare a unor refugiaţi kurzi către Turcia
Tânărul din Neamţ care a sărit în apă să-şi salveze sora a fost găsit fără suflare
Legendarul regizor de teatru Peter Brook a murit. El avea 97 de ani
Rusia se laudă că a cucerit Lîsîceansk şi controlează întreaga regiune Lugansk
Irina Baianţ, soprană de talie internaţională, compară Iaşul cu o bijuterie!
Hocheistul Ivan Fedotov, portarul echipei Philadelphia Flyers, este reţinut în Rusia
Ponei lăsaţi ore în şir în soare fără apă şi mâncare pentru a face poze cu turiştii
Maia Sandu, preşedintele Republicii Moldova, vizită la Atena şi Vilnius
Recondiționare turbosuflantă sau filtru de particule? Există TurboDoctor (VIDEO)
Celebra cursă de cai de la Siena a fost reluată după doi ani de pauză
Un consilier a lui Zelenski anunţă că oraşul Lîsîceansk ar putea cădea în mâinile ruşilor
Cristian Ciocan a fost învins de Joe Joyce, pe Wembley Arena, într-un meci la categoria grea
Nagâţ (CNSAS): Nu a fost servit Băsescu de niciun serviciu niciodată
Actorul american Tom Cruise împlineşte 60 de ani. El are peste 45 de filme în palmares
Valul de căldură şi disconfort termic va persista până marţi. La Iaşi este cod galben
Un şofer de 73 de ani a murit după ce s-a răsturnat cu maşina. Pasagera care îl însoţea este rănită
Meci tensionat între Stefanos Tsitsipas şi Nick Kyrgios. Cine a câştigat partida de pe Wimbledon
Explozii în oraşul rus Belgorod. Ce spune guvernatorului regiunii?
Mii de locuitori din Sydney, evacuaţi din cauza intemperiilor
Alexandru Lukaşenko, preşedintele Belarusului, a ameninţat să "ţintească capitale" din Occident
Protest al şefilor de asociaţii la adresa Primăriei: „Două hotărâri ale CL Iaşi sunt în afara legii”
Elon Musk a revenit pe Twitter. El a postat o fotografie în care se află alături de papa Francisc
Iga Swiatek, liderul WTA, a fost eliminată în turul trei de la Wimbledon
Simona Halep o va înfrunta pe Paula Badosa în optimi la Wimbledon
Femeie dată dispărută la începutul săptămânii, găsită cu ajutorul unui câine poliţist
Bărbat în stop cardio-respirator, după ce a fost lovit de trăsnet, la Sângeorz Băi
Armata ucraineană susţine că se duc lupte violente pentru Lisichansk, dar oraşul "nu este încercuit"
Papa Francisc regretă că nu a putut face călătoria în Africa
Un bărbat şi-a reclamat soţia la Poliţie că face scandal şi distruge lucrurile din casă
Tehnicianul croat Igor Tudor, principalul favorit să preia Olympique Marseille
Simona Halep s-a calificat în optimi la Wimbledon. A făcut totuşi 18 erori neforţate
Separatiştii pro-ruşi susţin că au încercuit oraşul Lisichansk
Andy Goram, fostul portar al clubului Glasgow Rangers, a murit la 58 de ani
O nouă taxă pe facturile la gaze. Vor plăti toţi consumatorii din Germania
Elicopterul H145M, care a lansat o rachetă Spiker ER în România, prezentat la Paris
Încă un accident pe şoseaua morţii: două persoane au ajuns la spital
Dinamo a început vara cu o înfrângere. A pierdut cu Concordia Chiajna
Doi copii, de 6 şi 8 ani, răniţi de maşina lui Mihai Leu la un raliu, la Târgu Mureş
VIDEO - Micka, voluntar german din Legiunea Internaţională, luptă în Ucraina
Paula Seling şi Radu Bucura trăiesc de 17 ani o frumoasă poveste de dragoste, însă nu au încă copii
Fotomodelul Jerry Hall divorţează de miliardarul Rupert Murdoch. A depus deja actele
Maria Sole Ferrieri Caputi, prima femeie care arbitrează în Serie A
Vera Pauw, antrenoare olandeză, a dezvăluit că a fost abuzată sexual
Selecţionata Angliei a câştigat titlul de campioană europeană la fotbal U19
Nicolae GRECUEfectul mediatic David PopoviciBanii, decoraţiile şi capra vecinilor sunt subiectele la modă după performanţa tânărului înotător. |
Eugen MUNTEANUCurentul latinist şi configurarea conştiinţei identitare româneşti moderne (V) |
pr. Constantin STURZUCrize, amăgiri şi limpeziri |
arh. Ionel OANCEAMarele plan urbanistic zonal |
Semnificaţii şi coincidenţe stranii legate de disputa mitropoliilor actuale şi viitoare |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.