O mărturie excepțională

Partea centrală a volumului transcrie un lung interviu pe care Alin Mureșan îl ia Ninei Moica, interviu captivant, de o naturalețe desăvârșită. Un capitol amplu, semnat de Clara Mareș, reia povestea Ninei Moica și o pune, ca într-un joc cu oglinzi paralele, față în față cu ceea ce este consemnat în dosarele Securității.

Cine este Nina Moica? Are acum 82 de ani, iar regimul comunist i-a otrăvit cei mai frumoși ani din viață, anii adolescenței și ai primei tinereți. Era dintr-o familie modestă, dar în mod evident avea o înzestrare intelectuală superioară. Elevă la un liceu din Reghin simte de timpuriu repulsie față de comuniști și de mascarada făuririi unui „viitor luminos”. Influențată de un tânăr puțin mai mare ca ea, aderă la o organizație anticomunistă (Uniunea Tineretului Liber din România), formată aproape în totalitate din elevi. Plănuiesc să meargă în munți și să lupte alături de partizani, dar pentru asta aveau nevoie de arme. Șeful grupului și încă trei băieți dau o spargere la un ocol silvic și fură trei arme. Sunt prinși imediat după aceea și arestați, începând din 14 iunie 1959. Nina, temuta „contrarevoluționară”, are 15 ani și 7 luni. E matură în gândire, dar e totuși un copil. Urmează ancheta, la Reghin și Târgu Mureș. Securitatea obține practic aproape tot ce își propusese. E arestat și tatăl Ninei Moia, care nu avea nimic de a face cu intențiile grupului, dar arestarea lui reprezenta pentru Nina o cumplită presiune psihică și totodată voia să arate că grupul viza mai departe de cercul de elevi. Aflată în anchetă, Nina aude pe culoar tusea tatălui său și așa află că acesta fusese arestat. Procesul este, firește, o parodie sinistră. Severitatea pedepselor (sentința e pronunțată în 11 septembrie) date celor 19 inculpați este halucinantă: liderul grupului primește 25 de ani muncă silnică, Nina Moica – alături de alte patru persoane – 20 de ani muncă silnică, alții primesc pedepse variate, între 10 și 18 ani, cea mai ușoară pedeapsă (pentru doi inculpați) fiind de 4 ani închisoare corecțională. 20 de ani muncă silnică? Nina nu reușește să conștientizeze gravitatea situației. Sau, mai bine spus, pedeapsa e atât de mare încât i se pare neverosimilă.

Periplul Ninei în infernul concentraționar comunist trece prin Jilava, Botoșani, Arad, Oradea. Stimulată de întrebările inteligente și la obiect ale lui Alin Mureșan, fosta pușcăriașă dă amănunte revelatoare, schițează portrete memorabile, descrie pregnant sordidul cotidian carceral. Mizerie, frig, promiscuitate – așa se făcea „reeducarea” în România comunistă. Nina nu ezită să amintească de umilințele la care erau supuse deținutele în ce privește viața lor intimă, lipsa unor condiții decente de igienă, bolile pe care nu le puteau trata cum ar fi trebuit – hemoroizii chinuitori, spre exemplu. Galeria de portrete, tovarășe de suferință, e largă – Arlette Coposu, Simina Caracaș, Valentina Șestopali – soția lui Ion Caraion etc., etc. Extrem de prețioase sunt notele de subsol, care oferă semnificative date biografice ale „personajelor” ce apar – fie și fugitiv – în scenă. Dintre motivele invocate în diferitele sentințe cel mai des întâlnim termenul de „uneltire”, termen care putea însemna de fapt orice, se mai utilizează formulări precum „crimă de nedenunțare”, „favoritism”, „deținere” ori „răspândire de publicații interzise”, o femeie e condamnată întrucât… corespondase cu cineva din Paris ș.a.m.d. La sfârșitul anilor ’50 se produce un nou val de represiune, căruia îi cade victimă și Nina Moica, regimul temându-se ca nu cumva în țară să izbucnească o revoltă asemenea celei din Ungaria anului 1956. Prin procese precum cel al lotului din care făcea parte Nina, România lui Gheorghiu-Dej voia să arate (Moscovei, în primul rând) că situația este sub control și că nu există riscul unei „contrarevoluții”. După cinci ani de temniță, Nina este eliberată în 1964, atunci când închisorile se golesc de deținuții politici: comunismul își marca astfel, la noi, triumful. Aiuritor este că Nina Moica a rămas în atenția Securității până în… decembrie 1989!

Această femeie curajoasă și modestă a activat în asociația foștilor deținuți politici, a vorbit la Pitești, la Sighet, a depus – deși multe din cele întâmplate după 1989 au decepționat-o – o mărturie excepțională ce va rămâne un reper de neocolit. E o carte în egală măsură zguduitoare și pasionantă, esențială pentru înțelegerea naturii criminale a comunismului.

Alexandru Călinescu este profesor emerit la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, critic literar şi scriitor

Publicitate și alte recomandări video