anunturi
grandchef
Bolta rece
anunturi
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional
anunturi

miercuri, 01.02.2023

O maşină cu doi copii mici a derapat din cauza noroiul adus de ploaie pe şosea: cinci răniţi, copil de 4 ani adus la Pediatrie la Iaşi cu elicopterul

GALERIE
accident, noroi, copil, elicopter
  • accident, noroi, copil, elicopter
- +

Un copil în vârstă de patru ani a fost transferat marţi, 23 august, cu un elicopter SMURD la Iaşi după ce a fost victimă a unui grav accident rutier produs în judeţul Vaslui. 

În accident au fost implicate două autoturisme, fiind găsite la faţa locului cinci victime, dintre care doi copii. Copilul de patru ani era inconştient la momentul sosirii echipajelor medicale, astfel că a fost solicitată intervenţia cât mai rapidă pe cale aeriană, starea sa fiind foarte gravă. „Elicopterul a preluat un copil în vârstă de patru ani, pasager al maşinii, policontuzionat, cu traumatism cranio-cerebral sever, intubat oro-traheal şi ventilat mecanic. A fost predat la Spitalul «Sf. Maria»“, a precizat prof. dr. Diana Cimpoeşu, medic-şef UPU-SMURD. La faţa locului a mai fost găsit un copil, în vârstă de o lună, care avea o fractură de femur drept, fiind transferat şi el la unitatea medicală ieşeană cu o ambulanţă. Celelalte trei victime, o femeie de 48 de ani şi doi bărbaţi de 47 şi 48 de ani, au suferit contuzii minore şi au fost transferaţi la o unitate medicală din Bârlad.

Cei doi micuţi au fost răniţi după ce maşina în care se aflau s-a ciocnit frontal cu un camion. Accidentul s-a produs pe un drum judeţean din Vaslui, iar martorii care au sunat la 112 au anunţat iniţial că sunt trei victime. În momentul în care echipele de descarcerare au ajuns la faţa locului au văzut că de fapt sunt 5 victime: 3 adulţi şi cei doi copii. Tot martorii spun că autoturismul a derapat din cauza aluviunilor de pe şosea şi s-a lovit de autocamion. În acest caz, s-a deschis un dosar pentru vătămare din culpă.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.