O nouă gafă a premierului Ciolacu: A început un discurs cu expresia ”onorată instanţă”

miercuri, 15 mai 2024, 13:39
1 MIN
 O nouă gafă a premierului Ciolacu: A început un discurs cu expresia ”onorată instanţă”

Premierul Marcel Ciolacu şi-a început miercuri, discursul, la deschiderea evenimentului „DP WORLD-20 de ani de eficienţă şi inovaţie în România”, de la Constanţa, cu expresia ”onorată instanţă” el corectându-se imediat. ”E din ciclul gafelor care se mai fac”, a spus şeful Executivului.

Premierul Marcel Ciolacu a participat la deschiderea evenimentului „DP WORLD-20 de ani de eficienţă şi inovaţie în România” şi la operaţionalizarea noii investiţii de infrastructură portuară în cadrul Companiei Naţionale Administraţia Portului Maritim Constanţa.

Şeful Executivului a început discursul adresându-se participanţilor, însă, în loc de ”onorată asistenţă” a spus ”onorată instanţă”. ”E din ciclul gafelor care se mai fac!”, a spus premierul, râzând. De altfel, premierul şi-a început alocuţiunea cu: ”Mă numesc Marcel”.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii